Avancronica F1 Abu Dhabi: Cavalerii nopţii luptă pentru titlu

de Daniel Popescu
Joi, 01.11.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel şi Fernando Alonso luptă pentru a câştiga cursa care se va încheia în nocturnă la Abu Dhabi pentru a se apropia şi mai mult de titlul mondial.

Lupta pentru titlul mondial în sezonul 2012 a rămas în mare parte o afacere în doi între Sebastian Vettel şi Fernando Alonso. Pilotul echipei Red Bull Racing este considerat principalul favorit după o serie impresionantă de patru victorii obţinute începând cu Marele Premiu al statului Singapore, care l-au propulsat la 13 puncte în faţa rivalului său de la Ferrari.

Actuala campioana mondială a reuşit să aducă unele îmbunătăţiri majore pentru monopostul RB8 după pauză de vară, cea mai importantă dintre acestea fiind sistemul DDRS, în timp ce Ferrari a decis să închidă tunelul de vânt şi să-l utilizeze pe cel de la Koln al constructorului Toyota după ce update-urile nu au fost confirmate pe circuit.

Scuderia a promis update-uri pentru fiecare cursă din finalul acestui sezon, implicit şi pentru Abu Dhabi, în timp ce Red Bull preferă să nu comenteze prea mult pe marginea acestui subiect.

Un rezultat pozitiv poate transforma Red Bull în campioană a constructorilor la finalul cursei de la Abu Dhabi, motiv pentru care rivalii de la McLaren s-au resemnat deja şi şi-au stabilit ca obiectiv doar locul doi, performanţă pentru care trebuie să recupereze doar 10 puncte în fata italienilor. Între timp, proaspăt confirmat la Lotus şi pentru anul viitor, Kimi Raikkonen speră să continue prestaţiile bune din acest sezon, iar Mercedes speră doar să rămână în faţa celor de la Sauber pe locul cinci în clasamentul constructorilor.

CIRCUITUL YAS MARINA

Circuitul Yas Marina este considerat o facilitate de cinci stele datorită extravaganţei şi dotărilor de ultimă oră, printre care se numără şi tunelul care face legătura între ieşirea de boxe şi pista. Totuşi, configuraţia acestuia este departe de a impresiona, întrucât oportunităţile de depăşire sunt aproape inexistente, element de altfel caracteristic celor mai multe circuite care au debutat recent în calendarul competiţional.

De aceea, FIA a decis să păstreze şi în acest an regulamentul cu două zone de detecţie şi activare pentru sistemul DRS.

Prima zonă de activare pentru sistemul DRS a fost stabilită pentru ultima jumătate a liniei drepte dintre virajele şapte şi opt, punctul de detecţie pentru diferenţa de maxim o secundă dintre doi piloţi urmând să fie cronometrată înainte de intrarea în virajul şapte. Imediat după ieşirea din virajul opt a fost stabilită a doua zonă de detecţie, iar sistemul DRS va putea fi activat pentru a doua oară pe aproximativ jumătate din distanţa dintre virajele nouă şi 10.

YAS MARINA - TUR VIRTUAL DE CIRCUIT

DATE GENERALE CIRCUIT

Lungime tur 5.554 km
Numar tururi 55
Distanta totala 305.355 km

STRATEGII PENTRU PNEURI

Pirelli va furniza pneuri de compoziţie soft şi medium pentru Marele Premiu din Abu Dhabi, ca urmare a faptului că circuitul este caracterizat de viraje cu configuraţii diferite, astfel că vitezele atinse în momentul frânării sunt variate.

Aşa cum s-a întâmplat şi în ultimele Mari Premii, Pirelli a evitat să mai facă predicţii cu privire la numărul de opriri la boxe. Cel mai probabil, piloţii vor opta pentru strategii cu două opriri la boxe, însă nu este exclus ca unii dintre ei să încerce să schimbe caucicurile o singură dată.

INFORMAŢII METEO

Urmareste Automarket
Poziţionarea în Orientul Mijlociu va oferi piloţilor o vreme caniculară pe parcursul acestui weekend, iar scenariul se va repeta în fiecare dintre cele trei zile ale competiţiei: temperatura maximă va fi de aproximativ 32 de grade, în timp ce temperatura minimă nu va coborî sub 22 de grade.

Totuşi, există un element de noutate pentru piloţi: cursa va începe spre finalul zilei şi se va încheia noaptea, astfel că temperatura va scădea în timpul cursei în loc să crească, aşa cum se întâmpla în mod obişnuit, lucru va avea un impact major asupra comportamentului pneurilor.

REZULTATE ÎN ULTIMII TREI ANI

Lewis Hamilton a reuşit anul trecut să întreruptă seria de două victorii consecutive obţinute de Sebastian Vettel în primele ediţii ale Marelui Premiu din Abu Dhabi:

Sezon Castigator
2012 Lewis Hamilton (McLaren)
2011 Sebastian Vettel (Red Bull)
2010 Sebastian Vettel (Red Bull)

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU DIN ABU DHABI

- Red Bull poate câştiga matematic titlul constructorilor în Abu Dhabi.

Austriecii au un avans de 91 de puncte în fata Ferrari şi 101 puncte în fata McLaren, iar după Abu Dhabi vor rămâne maxim 86 de puncte de câştigat;

- o singură cursă dintre cele trei desfăşurate până acum la Abu Dhabi a fost câştigată de pilotul care a plecat din pole position.

PROGRAM

Marele Premiu din Abu Dhabi va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 1 vineri, 2 noiembrie 11:00 DigiSport 1
Antrenamente 2 vineri, 2 noiembrie 15:00 DigiSport 3
Antrenamente 3 sambata, 3 noiembrie 12:00 DigiSport 2
Calificari sambata, 3 noiembrie 15:00 DigiSport 2
Cursa duminica, 4 noiembrie 15:00 DigiSport 1

Comentarii (7)

  • Un circuit urat. Nu am avut nicio pretentii de la arabi ca vor crea spectacol. Uneori luxul nu e un spectacol.
    Ceea ce au facut arabii acolo e doar fala. Exista in lume circuite mult mai spectaculoase, unde ar avea loc curse pline de depasiri si de rasturnari de situatie. Dar banii isi spun cuvantul.
    14 5
  • Probabil ca ar fi mai interesant acest GP daca ar mari distanta regulamentara de utilizare a DRS-ului in cursa.Altfel,circuitul in sine nu mi se pare urat,dar e plictisitor de urmarit pentru spectatori.Pentru piloti nu cred ca e asa aiurea un circuit care le ofera doua portiuni lungi de viteza maxima.Adevarul e ca asa nasol cum e,Yas Marina e tot mai interesant decat Monaco,un circuit traditional.
    6 2
  • vedeti ca nu ati pus videoul bun
    3 1
  • e greu de depasit aici......asha ca sunt f importante clasificarile.
    a .....si video e pt circuitul din india
    2 0
  • pt.arabu
    Tocmai tu spui ca e un circuit urat ? :)
    Completare la articol: "Lewis Hamilton a reuşit anul trecut să întreruptă seria de două victorii consecutive obţinute de Sebastian Vettel în primele ediţii ale Marelui Premiu din Abu Dhabi" din cauza unei pene la roata dreapta spate in primul tur al lui Seb. Anul trecut a casitgat Lewis urmat de Fernado si Jenson. Mark Webber abia pe locul 4.
    Circuitul nu ofera prea multe optiuni de depasire dar asta a fost valabil si in Valencia, una dintre cele mai spectaculoase curse din 2012. Depasirile sint posibile pe cele doua linii drepte si la fel ca si in India sint doua zone de activare DRS care pot ajuta semnificativ depasirile.
    Ce va fi in Abu Dhabi ? Probabil Vettel va fi in pole duminica insa daca Alonso e in spatele lui pe trei orice poate fi la finalul cursei.
    Anul trecut Alonso a urcat de pe cinci pe locul doi dupa primul tur, ajutat si de abandonul lui Seb.
    5 1
  • Sezon Castigator
    2012 Lewis Hamilton (McLaren)
    2011 Sebastian Vettel (Red Bull)
    2010 Sebastian Vettel (Red Bull)
    stim deja castigatorul din acest an...
    1 2
  • Se si demonstreaza lipsa de respect si de atentie cu circuitul Indian, care defapt trebuia ABU DHABI.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru