Chiar la jumătatea sesiunii, o ploaie puternică s-a abătut însă asupra circuitului Red Bull Racing, astfel că piloții s-au refugiat la boxe, iar ulterior au concurat doar cu pneuri intermediare și de ploaie.
Prin urmare, timpul stabilit de Vettel nu a mai putut fi doborât, iar Lewis Hamilton s-a mulțumit cu locul doi în clasamentul general la numai 0.017 secunde în spatele lui Vettel. Kimi Raikkonen și-a adjudecat locul trei pentru Ferrari în fața lui Sergio Perez (Force India), care a ocupat locul patru. Nico Rosberg (Mercedes) a fost al cincilea până la sosirea ploii, iar Williams și-a adjudecat următoarele două poziții prin Felipe Massa și Valtteri Bottas.
La fel ca în a două sesiune, Max Verstappen a ocupat locul opt pentru Toro Rosso, în timp ce topul primilor 10 piloți a fost completat de cei doi piloți ai echipei Lotus, Pastor Maldonado și Romain Grosjean.
McLaren a avut parte de o nouă sesiune dezamăgitoare, întrucât Fernando Alonso a provocat un steag roșu după ce s-a oprit pe linia de start-sosire și a terminat pe locul 15, în timp ce coechipierul său Jenson Button a fost doar al 18-lea.
Calificările pentru Marele Premiu al Austriei vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00, ora României.
Austria - Rezultate Antrenamente 3:
Loc | Pilot | Echipa | Diferenta | Tururi |
---|---|---|---|---|
1 | Sebastian Vettel | Ferrari | 1m09.994s | 16 |
2 | Lewis Hamilton | Mercedes | 0.017s | 16 |
3 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 0.183s | 12 |
4 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | 0.227s | 14 |
5 | Nico Rosberg | Mercedes | 0.338s | 23 |
6 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 0.414s | 18 |
7 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 0.423s | 14 |
8 | Max Verstappen | Toro Rosso/Renault | 0.442s | 23 |
9 | Pastor Maldonado | Lotus/Mercedes | 0.582s | 12 |
10 | Romain Grosjean | Lotus/Mercedes | 0.869s | 8 |
11 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 1.015s | 14 |
12 | Marcus Ericsson | Sauber/Ferrari | 1.064s | 22 |
13 | Carlos Sainz | Toro Rosso/Renault | 1.145s | 18 |
14 | Daniil Kvyat | Red Bull/Renault | 1.145s | 14 |
15 | Fernando Alonso | McLaren/Honda | 1.174s | 13 |
16 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1.825s | 10 |
17 | Felipe Nasr | Sauber/Ferrari | 1.912s | 9 |
18 | Jenson Button | McLaren/Honda | 2.622s | 16 |
19 | Will Stevens | Marussia/Ferrari | 3.334s | 14 |
20 | Roberto Merhi | Marussia/Ferrari | 3.966s | 8 |
Marele Premiu al Austriei la TV
Drepturile TV ale Formulei 1 pentru România sunt deţinute de postul Dolce Sport, care poate fi recepţionat şi pe internet prin intermediul platformei TelekomTV.
Calificările şi cursele pot fi urmărite în ţara noastră şi pe posturile de televiziune RTL (limba germană) sau Duna (limba maghiară).Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 19 iunie | 11:00 | - | |
Antrenamente 2 | vineri, 19 iunie | 15:00 | - | |
Antrenamente 3 | sambata, 20 iunie | 12:00 | - | |
Calificari | sambata, 20 iunie | 15:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
Cursa | duminica, 21 iunie | 15:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
Sa-mi fie cu iertare dar nu Alonso a provocat steagul rosu ci ... fierul de sub el! Spaniolul saracu' ar mai fi dat cateva ture doar ca monopostul de sub el s-a defectat. Din nou!
La omul sarac nici boii nu trag :)