Aston Martin tatonează de ceva timp o revenire în Formula 1. Primul pas a fost făcut în 2016, atunci când a devenit partener tehnologic al celor de la Red Bull Racing.
Colaborarea dintre cele două părți a condus la apariția hypercarului Aston Martin Valkyrie, iar acum constructorul britanic a anunțat că va fi noul sponsor principal al echipei austriece începând din sezonul 2018.
Astfel, numele oficial al echipei va fi Aston Martin Red Bull Racing, iar logo-ul constructorului britanic va apărea proeminent pe monoposturi. În plus, ca parte a acordului, în campus Red Bull din Milton Keynes a fost creat un centru de performanță avansată unde 100 dintre angajații Aston Martin vor lucra la dezvoltarea unui nou supercar.
Prin noul acord, Aston Martin este și mai aproape de o revenire oficială în Formula 1 ca furnizor de motoare. Regulamentul motoarelor urmează să fie schimbat pentru sezonul 2021, iar britanicii sunt interesați să furnizeze unități de propulsie în cazul în care costurile de dezvoltare vor fi semnificativ mai mici decât în prezent.
"Discuțiile pentru unitățile de propulsie prezintă interes pentru noi, dar numai dacă circumstanțele vor fi potrivite.
Nu vom intra într-un război al motoarelor fără restricții în privința costurilor, dar credem că, dacă FIA poate genera mdediul potrivit, vom fi interesați să ne implicăm", spune Andy Palmer, CEO-ul Aston Martin.Via Aston Martin
Comentarii (9)