Antrenamente 2: Alonso se impune in fata lui Massa
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Dublul campion mondial s-a impus in fata rivalilor de la Ferrari si McLaren in ultimele minute ale sesiunii, timpul sau de 1:48.454 fiind cu numai 50 de sutimi mai bun decat al lui Massa.
La fel ca si in prima sesiune, locurile 3 si 4 le-au revenit pilotilor McLaren, insa de data aceasta ordinea s-a inversat, iar Heikki Kovalainen i-a luat fata coechipierul sau, Lewis Hamilton.
Campionul mondial Kimi Raikkonen a terminat pe locul 5, in fata lui Nico Rosberg de la Williams, in timp ce Sebastian Vettel a ocupat pozitia a 7-a. Surpriza placuta a sesiunii a fost Adrian Sutil, pilotul Force India stabilind al 8-lea timp al zilei.
Ca in fiecare an, vremea imprevizibila a pus stapanare pe circuitul de la Spa. La scurt timp dupa inceperea celei de-a doua sesiuni de antrenamente, ploaia si-a facut aparitia, iar numerosi piloti au avut probleme in manevrarea monoposturilor.
Dupa ce Mark Webber a ramas cu masina pe circuit, mai multi piloti au iesit din monoposturi in asteptarea unor conditii mai bune.
Kimi Raikkonen a avariat serios spatele monopostului Ferrari in virajul Rivage, inainte ca Giancarlo Fisichella sa piarda controlul masinii in acelasi loc ca si campionul mondial si sa se loveasca de barierele de protectie.Italianul a scapat nevatamat, insa sesiunea a fost intrerupta prin steag rosu. Un alt pilot care nu a reusit sa controleze monoppostul pe pista a fost Nelson Piquet Jr, insa incidentul a fost mai slab ca intensitate spre deosebire de cel in care a fost implicat Raikkonen.
In cele din urma, ploaia s-a oprit, iar pilotii au putut reveni pe pista in ultimele 15 minute ale sesiunii.
Comentarii (8)