ANALIZA: Programul echipelor în prima zi de teste de la Valencia

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 02.02.2011
Automarket vă oferă o sinteză a programului abordat de fiecare echipă în prima zi de teste de pe circuitul de la Valencia.

După avalanşa de lansări de monoposturi de luni şi marţi, echipele au început prima sesiune de teste din această iarnă pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia, scopul declarat fiind verificarea fiabilităţii şi aclimatizarea piloţilor cu noul regulament tehnic.

Timpii au avut o importanţă secudară pentru cele mai multe echipe şi în special pentru McLaren, Force India, Hispania şi Virgin, care au utilizat monoposturile din sezonul precedent.

Automarket vă prezintă în continuare programul pe care l-a adoptat fiecare echipă în prima zi de teste, conform informaţiilor publicate în comunicatele de presă de la finalul zilei:

  • RED BULL RACING nu a oferit detalii privind programul abordat, cu excepţia accentului pus pe fiabilitatea noului RB7 şi pe noile pneuri Pirelli, însă echipa este mulţumită de rezultatele obţinute de Sebastian Vettel pe parcursul celor 93 de tururi parcurse.
  • FORCE INDIA s-a concentrat exclusiv pe acumularea de date tehnice despre pneurile Pirelli, întrucât a utilizat monopostul VJM03 din sezonul precedent, iar Nico Hulkenberg şi Paul di Resta au profitat de ocazie pentru a acumula experienţă la volan.
  • MCLAREN MERCEDES a adoptat un program similar cu Gary Paffett, care a urcat în cockpitul monopostului MP4-25 din 2010, iar datele obţinute despre pneurile Pirelli vor ajuta echipa să pornească cu dreptul în înţelegerea viitorului monopost.
  • FERRARI s-a concentrat pe dezvoltarea noului monopost F150 şi pe obţinerea de date privind pneurile Pirelli, Fernando Alonso fiind mulţumit de modul în care a decurs ziua. Echipa nu a dezvăluit motivul pentru care Alonso s-a oprit pe circuit cu numai un minut înainte de finalul sesiunii.
  • SAUBER F1 TEAM s-a concentrat dimineaţă pe verificarea sistemelor şi a setărilor, înainte ca japonezul Kamui Kobayashi să testeze noua aripă spate ajustabila şi sistemul KERS pe parcursul după-amiezii.
  • RENAULT a întâmpinat câteva probleme tehnice la frâne, iar echipa a fost nevoită să scoată cutia de viteze pentru a le remedia. În ciuda timpului pierdut, anglo-francezii au parcurs întregul program, care a inclus verificarea sistemului de răcire şi a sistemelor, monitorizarea aripii spate ajustabile şi utilizarea sistemului KERS.
  • MERCEDES GP a fost echipa cea mai afectată de probleme tehnice. Nico Rosberg a parcurs doar 9 tururi din cauza unor scurgeri hidraulice, iar echipa a pierdut foarte mult timp pentru remedierea defecţiunilor, motiv pentru care Michael Schumacher a avut timp doar pentru 15 tururi.
  • WILLIAMS a întâmpinat câteva probleme la sistemul KERS, motiv pentru care nu a utilizat tehnologia în cursul după-amiezii. În rest, echipa a completat întregul program, care a inclus verificarea sistemelor şi utilizarea pneurilor Pirelli.
  • HISPANIA RACING s-a concentrat doar pe analizarea pneurilor Pirelli, întrucât a utilizat monopostul de anul trecut. Toro Rosso şi Virgin Racing sunt singurele echipe care nu au oferit informaţii despre programul primei zile de teste.

Sesiunea de la Valencia continuă pe parcursul zilelor de miercuri joi în intervalul orar 10:00-18:00.

Comentarii (3)

  • ctlnmihai
    link unde se poate urmări testele
    http://www.stand-f1.com/f1-live/essais-hivernaux.php
    0 0
  • salutare
    se pare ca,Karum Chandock va fi viitorul pilot de rezerve al Team Lotus!
    0 0
  • KERS
    Pai doar Sauber F1,Renault si Williams folosesc Kers?O sal foloseasca si in prima cursa?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru