ANALIZA: Lupta in patru pentru titlu in sezonul 2010

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 01.03.2010
Sezonul 2010 va marca o lupta intre McLaren, Ferrari, Red Bull si Mercedes GP pentru titlul mondial, potrivit rezultatelor obtinute in testele de la Barcelona.

Circuitul de la Barcelona a gazduit saptamana trecuta ultima sesiune de teste din aceasta iarna, iar cele mai multe echipe au introdus deja update-uri aerodinamice in perspectiva Marelui Premiu al statului Bahrain.

Astfel, daca in testele de la Valencia si Jerez principala preocupare a echipelor a fost fiabilitatea monoposturilor, sesiunea de la Barcelona a reprezentat o buna ocazie pentru a evalua performanta reala a masinilor. Chiar si in aceste conditii, echipele nu au renuntat la simularile de cursa si exersarea schimburilor de pneuri, care vor deveni cruciale in urma interzicerii realimentarilor cu combsutibil.

TOPUL CELOR MAI RAPIDE MONOPOSTURI

Asa cum s-a intamplat si in cele doua sesiuni de teste de la Jerez, McLaren a stabilit cel mai bun timp in sesiunea de teste de la Barcelona. De data aceasta, diferenta fata de urmatoarele clasate este extrem de mica, numai cinci zecimi de secunda separand primele 7 echipe din clasament. In acest context, stabilirea unei favorite pentru sezonul 2010 este aproape imposibila si, avand in vedere pretentiile si rezultatele din 2009, se anunta o lupta pentru titlu intre McLaren, Ferrari, Red Bull Racing si Mercedes GP.

Iata configuratia completa a celor mai buni timpi realizati in sesiunea de la Barcelona

 Loc  Echipa  Timp  Pilot1  Timp1  Pilot2  Timp2
 1  McLaren  1:20.472  Hamilton  1:20.472  Button  1:21.450
 2  Red Bull  1:20.496  Webber  1:20.496  Vettel  1:20.667
 3  Ferrari  1:20.539  Massa  1:20.539  Alonso  1:20.637
 4  Force India  1:20.611  Sutil  1:20.611  Liuzzi  1:21.056
 5  Williams  1:20.614  Hulkenberg  1:20.614  Barrichello  1:20.870
 6  Mercedes GP  1:20.686  Rosberg  1:20.686  Schumacher  1:20.745
 7  BMW-Sauber  1:20.911  Kobayashi  1:20.911  de la Rosa  1:20.973
 8  Toro Rosso  1:21.413  Buemi  1:21.413  Alguersuari  1:21.571
 9  Renault  1:22.523  Petrov  1:22.523  Kubica  1:23.175
 10  Lotus  1:25.059  Trulli  1:25.059  Kovalainen  1:25.251
 11  Virgin  1:25.942  Glock  1:25.942  di Grassi  1:26.160

 

TOPUL CELOR MAI FIABILE MONOPOSTURI

Echipele sunt destul de apropiate din punct de vedere valoric si in ceea ce priveste fiabilitatea monoposturilor.

Astfel, 5 dintre cele 11 echipe au parcurs peste 400 de tururi in timpul saptamanii, adica o medie de minim 100 de tururi pe zi, echivalentul a aproape doua curse. Demn de remarcat este faptul ca Lotus a reusit sa parcurga mai multe tururi decat cei de la Renault, ocupand locul 8 in acest clasament.

 Loc  Echipa  Tururi
 1  Mercedes GP  442
 2  Ferrari  436
 3  McLaren  432
 4  Red Bull  420
 5  Toro Rosso  408
 6  Williams  364
 7  BMW-Sauber  359
 8  Force India  314
 9  Lotus  313
 10  Renault  300
 11  Virgin  161

 

Comparativ cu celelalte sesiuni de teste, echipele au rezolvat in buna masura problemele de fiabilitate. Virgin Racing a avut in continuare cel mai mult de suferit din cauza defectiunilor persistente la sistemul hidraulic, in timp ce Renault a pierdut timp pretios in urma unor probleme la suspensii si la cutia de viteze.

De asemenea, programul de sambata al celor de la Red Bull Racing a fost afectat intr-o anumita masura de mai multe probleme tehnice minore, acelasi lucru fiind valabil si pentru Williams la o scara mai redusa.

Celelalte echipe nu au intampinat probleme tehnice majore.

Comentarii (1)

  • Bahrein
    abia astept prima cursa din Bahrein si sper ca Alonso o sa faca o figura frumoasa in contextul in care rivalii se anunta foarte puternici. Orice ar face Alonso eu tot cu el o sa tin.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru