Alonso vrea să-l vadă pe Hamilton în pole position

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 13.11.2010
Fernando Alonso speră ca Lewis Hamilton să obţină pole position-ul la Abu Dhabi, fapt ce l-ar ajuta în lupta pentru titlul mondial.

Înainte de Marele Premiu din Abu Dhabi, Red Bull Racing a fost considerată favorită să termine pe primele două poziţii, fapt ce l-ar împiedica pe Fernando Alonso să câştige titlul mondial chiar dacă termină pe ultima treaptă a podiumului.

Totuşi, McLaren a stabilit vineri cel mai bun timp în a doua sesiune de antrenamente prin Lewis Hamilton, iar acest lucru indică un potenţial progres înregistrat de britanici. Acest lucru ar fi în favoarea lui Alonso, iar spaniolul a admis că ar vrea ca Hamilton să obţină pole positon-ul pentru ultima cursă a sezonului.

"Nu-mi pasă unde este Hamilton în clasament. Pentru noi a fost o zi de vineri bună pentru că am parcurs multe tururi şi am testat multe variante de setări. A fost o zi bună în termeni de timp pe circuit, dar în termeni de competitivitate ştim că zilele de vineri nu sunt reprezentative. Cu siguranţă Red Bull sunt încă favoriţi şi poate că McLaren va face o treabă bună aici şi poate obţine pole-ul, dar cred că Red Bull nu au fost la 100% (n.r - din potenţial în antrenamente)", a declarat dublul campion mondial.

În cazul în care Hamilton câştigă Marele Premiu din Abu Dhabi, Alonso are nevoie doar de locul 5 pentru a câştiga titlul mondial, indiferent de rezultatele pe care le vor obţine Mark Webber şi Sebastian Vettel.

Via | BBC Sport

Comentarii (3)

  • mda
    Cum am mai zis si in alte comentarii...antranamentele libere nu spun nimic....momentul adevarului este in calificari.....respectiv in cursa . Sper sa se confirme asteptarile:)
    4 3
  • corect !
    Daca Hamilton prinde polul si castiga cursa chiar daca Weber e pe doi si Vettel pe 3 el terminand pe 4 ......
    1 0
  • declaratii "adaptate"
    Mai fratilor ... am citit stirea de cateva ori si tot nu vad unde scrie negrul pe alb (in citat) ca Alonso isi dorecte ca Hamilton sa ia polul.... serios, de unde vin interpretarile acestea?!?
    Adica de la a spune ca poate McLaren poate obtine polul pana la a rastalmaci declaratia este cale lunga.... cu tot respectul pt editorul acestei stiri dar .... asta este stire de la ora 5....
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru