Alonso viseaza la un podium in fata propriilor suporteri

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 18.08.2009
Fernando Alonso spera sa obtina un podium in Marele Premiu al Europei din acest weekend, iar Pat Symnonds este increzator ca Renault poate continua sa dezvolte corespunzator monopostul R29.

Renault a primit cu numai cateva ore in urma acceptul FIA de a lua startul in Marele Premiu al Europei, iar echipa franceza este determinata sa obtina o performanta cat mai buna pe circuitul de la Valencia, penttru a continua trendul ascendet pe care se afla.

Fernando Alonso spera sa obtina un podium in fata propriilor suporteri, insa admite ca realizarea unor puncte este obiectivul cel mai realist.

"Sa concurez acasa este intotdeauna special si stiu ca voi avea un sprijin incredibil din partea fanilor, motiv pentru care vreau sa-i recompensez cu un rezultat bun. Mi-ar placea foarte mult sa lupt pentru podium, dar prioritatea noastra este sa castigam puncte in acest weekend", a declarat spaniolul, care este convins ca Romain Grosjean, noul pilot al echipei, va face o figura frumoasa in ultimele curse ale anului.

"In acest weekend am un nou coechipier si astept cu nerabdare sa lucrez cu Romain, care sunt sigur ca va face o treaba buna pentru echipa. Am deja o relatie buna cu el si sper sa ne ajute sa castigam cat mai multe puncte in campionat", a adaugat el.

Aflat in fata debutului sau in Formula 1, Grosjean priveste Marele Premiu al Europei drept o experienta de invatare a pilotajului in Formula 1, intrucat pana in prezent nu a testat in mod corespunzator monopostul R29.

"Am incercat sa ma pregatesc cat mai normal, chiar daca mi-am antrenat mai mult muschii gatului pentru ca Formula 1 este mai solicitanta decat GP2 pentru aceasta parte a corpului. Am pilotat monopostul R29 numai in teste in linie dreapta, asa ca prima cursa va fi doar o experienta de invatare. Este dificil sa imi propun un obiectiv, asa ca prioritatea va fi sa ma simt confortabil in monopost, sa capat incredere pe parcursul weekendului si sa fac cea mai buna treaba pentru echipa", a declarat francezul.

Grosjean considera ca este avantajat de faptul ca il va avea alaturi pe Fernando Alonso, intrucat are multe de invatat de la un dublu campion mondial de Formula 1. "Alonso este un mare campion, poate cel mai bun pilot din Formula 1, si abia astept sa lucrez cu el pentru restul sezonului. Deja ne intelegem bine pentru ca are atat de multa experienta si stiu ca pot invata multe de la el", a adaugat el.

La randul sau, Pat Symonds, directorul departamentului de inginerie al Renault, crede ca Grosjean isi va demonstra calitiatile dupa prestatiile bune pe care le-a avut in competia GP2.

"Cred ca Romain are abilitati grozave de pilotaj si a demonstrat asta de multe ori in GP2.

Cu siguranta este unul dintre cei mai buni din aceasta serie la capitolul depasiri si, prin regulamentul de inversare a grilei, a aratat ca este bun in lupta. Ii va lua ceva timp sa se acomodeze cu Formula 1, dar sunt sigur ca se va adapta bine", a precizat el.

Symonds sustine ca Renault va continua sa dezvolte in mod accelerat monopostul R29 prin implementarea unui update aerodinamic major, urmand ulterior sa decida gradul de dezvoltare al monopostului pentru sezonul 2010. "Cu siguranta putem sa dezvoltam mai bine monopostul R29 in ultima parte a sezonului si mai tarziu vom avea un alt update aerodinamic major. De asemenea, pregatim configuratiile medii si scazute ale fortei de apasare aerodinamica necesare pentru Spa si Monza. Cat de multe vom face dupa asta depinde de modul in care progreseaza monopostul de anul viitor, R30, si daca putem transfera pe el ceea ce invatam cu actuala masina", a incheiat el.

Dupa primele 10 curse ale anului, Renault ocupa locul 7 in clasamentul constructorilor cu 13 puncte.

Via | Renault

Comentarii (6)

  • Dani ...
    te rog activeaza link-ul catre sursa stirii, pentru ca nu prea functioneaza ...
    0 0
  • @michelle_b
    Vine si link-ul, deocamdata preview-ul este disponibil doar pe site-ul de media. Cand va fi pe site-ul public il voi mentiona ;)
    0 0
  • Dani ...
    oki, multumesc ;)
    0 0
  • renault
    buna dinamica ratingului la Renault:)..sper sa fie la fel si pe circuit:)
    0 0
  • Dani ...
    sa inteleg ca nici in acest moment nu poti pune link-ul ? desi ai publicat o foarte mare parte din articol ? Aceeasi intrebare o am si pentru preview-ul echipei Force India, unde, de asemenea, link-ul e minunat ... de nefunctional ;)
    0 0
  • NeoGalaxy
    @Monoposturi
    Daca ne luam dupa diferitele modificari are echipelor BMW, Ferrari, McLaren si Renault, se pare ca scorul este cam asa: 2, 2, 4, 1 --->2. Asa se arata cate modificari masive au facut echipele sau monoposturi cu modificari masive daca vretiau construit echipele. Am citit pe site-uri externe care cel mai scump monopost s-ar parea ca este cel McLaren si nu cel BMW.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru