Alonso: "Vettel este pe o altă planetă"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Fernando Alonso a terminat pe locul patru în Marele premiu al Australiei, după o revenire treptată pe parcursul cursei, după ce l-a start coborâse patru poziţii până pe locul nouă.
Revenirea a fost posibilă şi ca urmare a unei strategii cu trei opriri la boxe, însă pilotul Scuderiei Ferrari consideră că Sebastian Vettel era oricum imbatabil, chiar dacă a redus diferenţa de din calificări.
"La start au existat câteva confuzii: am plecat bine, dar apoi Jenson Button mi-a intrat în fata şi a trebuit să ies larg pentru a evita o coliziune. Strategia a fost corectă şi m-a ajutat să recuperez poziţii. Poate că dacă nu aş fi ajuns imediat în trafic aş fi încercat să merg cu două opriri, dar având în vedere cum au decurs lucrurile am luat cea mai bună decizie. Din nou, Sebastian Vettel a părut să fie pe o altă planetă, în timp ce ceilalţi au fost puţin mai aproape, nu la fel de departe ca în calificările de sâmbătă. Suntem în zona potrivită pentru a câştiga titlul, dar cu siguranţă nu va fi aşa dacă vom continua să terminăm pe trei sau patru.
Ştim că trebuie să îmbunătăţim, dar este prea devreme pentru a face predicţii", a precizat el la finalul cursei.În mod ironic, Alonso a terminat cursa în spatele lui Vitaly Petrov, la fel ca în cursa decisivă de la Abu Dhabi pentru titlul mondial din 2010, însă spaniolul este mulţumit că l-a devansat cu o poziţie pe Mark Webber.
"Am terminat din nou în spatele lui Petrov ca la Abu Dhabi? Este adevărat, dar este doar o coincidenţă şi, în acest moment, este mai satisfăcător că am reuşit să-l păstrez pe Webber în spatele meu, pentru că acesta va fi un rival mai serios în lupta pentru titlu decât rusul", a mai precizat el.
Via | ESPNF1
http://twitpic.com/4e7dqo
incepe lumea sa se prinda in ce-l priveste pe Alonso. Un pilot adevarat are pretentii de la propria persoana cat si incredere. Daca nu, se multumeste cu ce-i lasa altii; plus cereri injuste catre echipa sa faca totul pentru a-i suplini lipsurile de pilotaj ca sa castige cum o fi.
Incetati cu prostia ca masina este totul.
p.s. a nu se uita ca Irvine, Barichello au fost in aceiasi echipa cu Schumacher. Daca erau in stare sa se bata si in calificari si in cursa cu el nu exista secund sau nu. cei din clasa lui "Miki Alexandrescu" care au fost la cafea cu toti pilotii sa se abtina cu comentarii de genul "ca avea alta masina"..