Alonso: "Toţi pornim de la zero la Spa"

De Mircea Meșter
Publicat Miercuri, 04.08.2010
Fernando Alonso spune că forma de excepţie arătată de Red Bull în Ungaria se datorează configuraţiei circuitului şi că toţi cei cinci piloţi care conduc clasamentul general au şanse la titlu.

Fernando Alonso spune că, după pauza forţată de patru săptămâni pe care FIA le-a impus-o echipelor între Ungaria şi belgia, toţi pretendenţii la titlu vor reveni cu şanse egale la căştigarea campionatului. În acest moment, între locul întâi (Webber) şi locul al cincilea (Alonso) stau doar 20 de puncte. Între ei se află Lewis Hamilton, Sebastian Vettel şi Jenson Button.

"Cred că ar trebui să fim fericiţi cu modul în care ne-am comportat în acest sezon. Am trecut prin curse foarte bune şi prin curse dezamăgitoare, însă una peste alta suntem într-o poziţie extrem de apropiată de lider. Suntem cinci piloţi care se bat pentru titlu, iar noi suntem acolo. Mai sunt şapte curse, deci se poate întâmpla orice. Toţi pornim de la zero, aşa că trebuie să fim cei mai buni în a doua parte a campionatului pentru a câştiga", spune Alonso.

Spaniolul spune că nimeni nu trebuie să se lase păcălit de performanţele de top ale celor de la Red Bull în Ungaria.

"A fost un circuit perfect pentru Red Bull şi ştim că nu avem de ce să ne îngrijorăm. Campionatul are 19 curse în total, iar Ferrari vine cu un pachet competitiv. Suntem în poziţia în care, dacă ne adjudecăm o cursă, am putea trece la conducerea clasamentului. Deci trebuie să rămânem calmi", încheie Alonso interviul acordat site-ului oficial al echipei Ferrari.

 

 

Taguri: Alonso, Ferrari

Comentarii (6)

  • go alonso
    alonso
    brovo alonso, sunt sigur ca o sa obtii un rezultat mare la Spa
    21 8
  • Didernes
    Spa
    Fernandel are dreptate..
    15 7
  • nu alonso!!!
    nu merita Alonso sa castige. numai scandal face la orice echipa unde se duce (vezi Mclaren Alonso -Hamilton) deci eu sper ca Vettel iese campion in 2010 ca merita. GO Vettel !!!
    7 10
  • Alonso
    Daca pui in balanta tot restul circuitelor si caracteristicile lor,s-ar putea ca Alonso sa aiba dreptate.Totusi hazardul ce caracterizeaza intotdeauna Formula 1joaca feste cind nu te astepti .Cred ca totusi cistigatorul va fi cunoscut abia in ultima cursa si asta nu e rau.Ne vom distra in permanenta !!!
    10 0
  • webber
    poate alonso va porni de la zero nu si altii. imi pare rau de webber, dar va fi tras in jos de propria echipa si nu ma mira faptul ca red bull sa piarda ambele campionate. vettel ar trebui sa-l sustina pe webber din proprie initiativa( el nu vede ca a facut numai prostii). ramane de vazut ...
    4 6
  • Schumy fan 4 ever
    Va continua acest sezon entuziasmant si plin de suspans pana in ultima cursa cu 5piloti ceea ce este FANTASTIC pentru noi, pasionatii si fanii F1 si in general pentru acest sport. Oricine va castiga acest campionat va ramane in istorie nu numai pentru ca a reusit sa isi adjudece coroana de campion ci si pentru calitatea cuselor, a scandalurilor si a numarului mare de noutati si piloti puernici. Perioada aceasta imi aminteste de legendele Senna, Mansell, Piquet si alti mari piloti si campioni, care deabia mai tarziu am reusit sa o apreciez si inteleg. Suntem extrem de norocosi ca asistam la scrierea istoriei F1 intr-o perioada despre care se va vorbi mult timp de acum inainte.
    12 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru