Alonso, surprins de rezultatul slab din calificări

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 29.05.2010
Fernando Alonso a admis că este surprins de timpul foarte slab realizat în calificările din Turcia, care nu i-a permis promovarea în ultima parte a sesiunii.

Fernando Alonso a produs marea surpriză a calificărilor din cadrul Marelui Premiu al Turciei, după ce a eşuat în tentativa de a promova în Q3. Spaniolul a comis o greşeală personală în timpul unui tur rapid de pistă, iar ulterior a fost prea lent pentru a-şi asigura un loc în primii 10.

Deşi greşeala comisă constituie unul dintre motivele principale ale eşecului sau, Alonso susţine că nu ştie exact care sunt cauzele pentru acest rezultat.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu cred că am fost atât de lenţi. Ne-am chinuit în Q1 pe locurile 9 şi 10, iar apoi în Q2 nu am putut îmbunătăţi timpul prea mult şi am fost eliminat. Cu o zecime, dar asta este. Trebuie să îmbunătăţim performanta şi ştim asta", a declarat spaniolul pentru televiziunea La Sexta.

Problemele lui Alonso nu se opresc însă aici, întrucât pilotul Scuderiei Ferrari va pleca în cursa de pe partea "murdară" a circuitului, care are o adrenţă foarte scăzută la Istanbul Park. De altfel, spaniolul anticipează că va pierde câteva poziţii la start din acest motiv.

"Am exersat starturi de pe partea curată a pistei, dar şi de pe partea murdară şi am constatat că este o diferenţă de o poziţie când începi de pe partea murdară.

Când am trecut linia mi s-a spus că sunt pe locul 11 şi m-am gândit că aş putea câştiga câteva poziţii, dar de pe 12 aş putea chiar să pierd câteva locuri, aşa că va fi dificil. Să sperăm că putem îmbunătăţi şi că putem câştiga cât mai multe puncte", a adăugat el.

Marele Premiu al Turciei va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00.

Comentarii (24)

  • Alonzu
    traim saptamani de impliniri marete
    ce se-ntampla dom'le
    saracie lucie de fani Alonso in ultimul timp prin partile astea. Hai, curaj iesiti la lumina ! Stiu ca sunteti acolo. Nu mai aveti nas sa apareti ? Ca-i Alonso prin boscheti ?

    Hai veniti cu explicatii stralucite si total obiective, cum ca Alonso e un zeu, nu greseste niciodata si ce vedem e doar o abordare inteligenta a campionatului ....
    17 29
  • alonso
    Alonso ar face bine sa se trezeasca si sa nu mai faca greseli pe care nu le facea nici la Minardi.
    21 7
  • Alonzu
    user
    Te lasam pe tine sa-ti versi fierea aia adunata cu multa truda:0
    5 12
  • Ferrari
    ceva mai obiectiv
    Ei, hai sa nu fim atat de rautaciosi ...
    Obiectiv vorbind, Alonso nu este fraierul fraierilor, e un bun pilot de F1 dar pana la a spune ca este cel mai bun e cale lunga ...
    Poate fi numit cel putin un pilot mai bun ca el (Hamilton care l-a batut direct si din postura de debutant inca). Si sunt sigur ca mai sunt cativa. Pacat ca Massa nu este cel din prima parte a anului trecut ca am avea o imagine mai clara a competentei lui Alonso.
    16 8
  • Alonzu
    userule
    care fiere ca sunt in extaz ?
    6 11
  • Alonzu
    user daa
    astazi da maine acumulezi la loc
    5 5
  • Maine e cursa
    Privind lucrurile obiectiv, asa cum cereti, Alonso e in fata lui Hamilton.
    Intr-adevar Alonso a gresit in ultima perioda, dar maine va demonstra ca e un adevarat campion si o sa faca o cursa frumoasa. Maine dupa cursa privim clasamentul si o sa vedem daca Hamilton va reusi sa il depaseasca.
    14 3
  • alonso
    Fortza Fernando Alonso!
    14 6
  • Fan Ferrari
    Ferrari
    La ce folos daca Alonso pleaca ultimul si ermina pe 6 sau 7.Daca nu facea greselilea astea era in frunte.Mai bine sa plece de pe 5 si sa termine pe 4 sau 4.Masina ferrari e inferioara lui Red Bull si Mclaren.Vina nu este a lui Alonso sau Massa ci a celui care se ocupa de masina si de upgraidrui.Punct
    17 2
  • Neamule
    comparatii
    compari doi piloti cand sunt in aceeasi echipa. Si Alonso cu Ham parca au fost coechipieri.
    4 10
  • @F1-zone
    user daaa
    Sa te vedem maine "fanule adevarat"
    1 10
  • Hai Fernando!
    16 3
  • salutare
    @f1_alonso
    www.viewtv.co.uk
    eplsite.com
    p2pstation.net
    sper sa se vada pee in acestea
    2 6
  • ceau
    Un weekend ratat pentru Ferrari in Rurcia,poate se vor bronza si ei un pic cu ocazia asta!!
    5 11
  • HAI ALONSO ! (in parapet bineinteles)
    6 18
  • Da de unde
    Multi dintre fanii pilotului de ciocolata subestimeaza ca de obicei forta echipei Ferrari. Baieti mai aveti rabada pana la finalul campionatului si nu va imbatati cu apa rece cum o faceti mai mereu.
    9 3
  • @comparatii
    Da stiu foarte bine ca au fost coechipieri in 2007 la Mclaren....dar nu inteleg de ce va tot legati de perioada aia, sau mai bine spus de ce spuneti ca Hamilton a fost mai bun atunci. Din cate imi amintesc, au terminat la egalitate 109 puncte fiecare si acelasi numar de victorii(cate 4)
    9 2
  • mobius
    un cuplu nereusit
    In 2007 Hamilton, pentru a fi la egalitate cu Alonso a beneficiat de ajutorul substantial al echipei McLaren si a lui Ron Denis. La Ferrari insa, cauza pentru care rezultatele sunt numai acestea (locul trei, totusi), este conducerea echipei si in special Domenicali. Pe vremea cand Schumacher castiga la Ferrari titlurile ce i-au adus notorietatea, avea la conducere pe Jan Todt si pe Ross Braun. Se pare ca totusi, Ross Braun a fost la baza succeselor lui Schumacher pentru ca dupa plecarea sa Alonso impreuna cu Renault au invins tripleta Ferrari, Todt, Sghumacher, de doua ori. Alonso (si oricare alt pilot, priceput) poate aduce un monopost bine conceput in situatia de a face performanta dar se pare ca monopostul Ferrari nu se afla in situatia de a fi bine conceput (sau bine gestionat). Raman la parerea ca Alonso a facut o gresala plecand de la Renault. Sunt sustinator al lui Alonso dar in acelasi timp si al echipei Renault. Kubica este foarte talentat , dar Alonso ar fi facut ceva mai mult decat el cu Renault. Sunt uimit ca Alonso, pana la venirea la Ferrari nu a facut greseli iar acum in 7 MP la Ferrari, a facut deja 4.
    8 0
  • Fernando
    I-am urat succes si in Bahrain si o fac si acum. Suporterii adevarati se vad la greu. Bafta multa Fernando!Forza FERRARI!
    10 2
  • ...la renault fernando era ca pestele in apa, toata echipa era la "cheremul" lui...la ferrari nu s-a acomodat inca iar presiunea e foarte mare
    cat despre "coabitarea" dintre fernando si lewis la McLaren, sa nu uitam ca in prima jumatate a campionatului Lewis trebuia sa-i cedeze mereu pozitia lui Fernando si cu toate acestea era de multe ori mai rapid chiar si in calificari. amintiti-va cursa de la monaco in care Hamilton n-a avut voie sa-l atace pe Alonso. Intr-adevar in jumatatea a doua a campionatului Lewis probabil a fost favorizat, dar acest lucru s-a datorat faptului ca Alonso cerea statutul de prim pilot, ajungand chiar sa-si tradeze echipa pt ca nu-i acorda asta...
    oricum am privi, debutul lui Hamilton in F1 a fost unul dintre cele mai consistente din istoria curselor (iar unitatea de masura a fost insusi celebrul sau coechipier...)
    1 5
  • ctlnmihai
    dmd
    Pana acum singurii care s-au imbatat cu apa rece au fost fanii Ferrari..Sa-ti aduc aminte ca in perioada testelor, 90% dintre fanii Ferrari ,vedeau deja o dubla a acestei echipe??
    2 6
  • Ferrari
    Buba este Domenicali-nu Alonso.Trageti degeaba in Alonso,nu are masina .
    7 1
  • diesel
    duble
    Ferrari au avut o dubla, daca nu ma insel..au fost primii, imediat dupa sesiunea de teste. Au pierdut deocamdata prim-planul, dar vor reveni.
    1 0
  • Spectacol
    Noroc cu greselile lui Alonso ca mai avem parte de spectacol in lipsa ploii.

    A putut el de pe linia boxelor sa termine in Monaco pe 6 - cred ca va putea si azi sa urce in puncte.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru