Alonso şi Webber au scăpat de penalizare la Nurburgring

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 25.07.2011
Fernando Alonso şi Mark Webber au evitat penalizări după cursa de la Nurburgring, chiar dacă amândoi au încălcat regulamentul.

Marele Premiu al Germaniei a oferit un moment inedit imediat după ce Lewis Hamilton a trecut linia de sosire din postura de învingător.

Fernando Alonso, clasat pe locul doi, a fost informat de inginerul său să oprească monopostul Ferrari pe circuit, întrucât cantitatea de benzină era la limită. Mark Webber a observat acţiunea, a oprit monopostul Red Bull, iar spaniolul s-a urcat pe una dintre părţile laterale ale maşinii pentru a fi condus spre podiumul de premiere.

Ambii piloţi au încălcat regulamentul sportiv, întrucât acesta stipulează că după trecerea liniei de sosire piloţii trebuie să revină la standuri cu o anumita viteză fără să se oprească. Cu toate acestea, comisarii de cursă au decis să nu ia nicio acţiune împotriva celor doi piloţi sau a echipelor acestora.

În plus, oficialii FIA au putut să extragă un litru de combustibil din monopostul Ferrari pentru a verifica compoziţia acestuia, conform regulamentului.

Alonso şi Webber au luptat pentru victorie alături de LHamilton pe tot parcursul cursei.

Via | FIA

Comentarii (9)

  • Si uite asa Alonso este singurul pilot ce nu face parte din echipa RBR care a "mers" cu monopostul acestora intr-un eveniment oficial.
    43 1
  • hellboy
    Ca pe vremurile apuse......
    Asa ceva s-a mai intamplat, nu mi se pare a fi un lucru de a spune: WAW!!
    Ce mi se pare nefiresc, e faptul ca la Alonso i s-a pus benzina incat sa-i ajunga la limita, spaniolul fiind pe ``vapori``. Bine ca a terminat cursa, altfel s-ar fi repetat erorile din cursa trecuta, cand un pilot nu termina cursa din cauza echipei.
    Parerea mea e ca a fost o decizie corecta faptul ca nu au fost penalizati.
    32 2
  • hellboy
    la sfarsitul cursei, Webber si-a scos gagica la plimbare cu masina
    23 23
  • hellboy
    @hellboy de mai sus
    ``la sfarsitul cursei, Webber si-a scos gagica la plimbare cu masina``
    Scrie cu alt nick ma decervelatule!!!
    13 13
  • super asemanarea
    parca mansell cu senna au facut la fel la silverstone numai ca partea de "turist" era alta. :)
    10 1
  • pai sigur...
    ...asta mai lipsea,o penalizare pentru asa ceva!!m-am saturat de fia si de penalizarile lor idioate!pe ei cine-i penalizeaza pentru cum isi bat joc de f1 si au facut dintr-un sport o mare afacere?!
    21 1
  • hellboy
    @lev04
    Good point!!!
    Seamana cu guvernarea noastra.
    11 1
  • astia de la FIA nu stiu sa creeze spectacol cu aceste reguli stupide!!! in trecut senna oprea de fiecare data monopostul pt a lua steagul brazilian... americanii se bucura de victorii facand "gogosi" (in F1 ultimii care a facut asta au fost raikkonen la spa in 2007 si webber la abu dhabi in 2009) si drifturi... ce-ar fi ca in aceeasi filosofie pilotilor din motomondialul de viteza sa nu li se permita sa ridice motocicleta in willy dupa castigarea unei curse ?!
    5 0
  • PepDreams
    Din cate am citit si mi s-a povestit,a fost o cursa cu adevarat interesanta.Din pacate insa,am ratat-o,fiindca nu am fost in tara...insa as vrea sa vad toate acele depasiri..si alonso pe masina lui webber?:)).So...are cineva idee unde as putea vedea cursa,pe net,intr-o reluare?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru