Pilotul Scuderiei Ferrari a dezvăluit la final că problemele sale au fost generate de o defecţiune la sistemul ERS al unităţii de propulsie, iar spre finalul cursei a înregistrat defecţiuni şi la frâne.
"Motorul electric nu a funcţionat, aşa că nu am avut putere până în virajul trei. Am avut un start bun, dar nu am mai avut putere să continui. Între primul şi al treilea viraj am fost foarte, foarte, lent şi am fost un pic îngrijorat că va trebui să abandonez. Dar apoi, dintr-o dată, motorul electric a început să funcţioneze. La final am avut ceva probleme cu frânele.
Monopostul frâna doar cu frânele de pe partea dreaptă şi a trebuit să ţin direcţia spre stânga", a declarat el.Sebastian Vettel a avut un parcurs exact opus comparativ cu cel al lui Alonso: după un start în care l-a depăşit pe coechipierul Daniel Ricciardo, pilotul echipei Red Bull Racing a fost nevoit să abandoneze în urma unei defecţiuni la motor apărute chiar înainte de ieşirea Safety Car-ului de pe circuit.
"Problema a început când era în spatele maşinii de siguranţă. La start totul a fost bine. A avut în mod evident un start bun şi apoi, cu un tur înainte de restartul cursei, motorul a cedat. Am crezut că îl putem reseta, dar de fapt a fost o defecţiune mecanică", a precizat Christian Horner, şeful Red Bull Racing.
Hamilton nu stie sa piarda, insa Rosber a fost peste el in aceasta cursa.
https://www.youtube.com/watch?v=mTzgh__zCfo
ps: la tine in tiganie va adunati toti la un meci cu alonso, nu? Bere, seminte si multa dragoste pentru talentos
un popandau monegasc a intrat in ERS-ul lui Alonso si l-a scurtcircuitat ... ?
poate a fost popandau finlandez antrenat de Kimi ...? ... poate nu ... ?
ia uite alta si mai si... Ma intreb cum de nu l-au depasit toti, sau nu a intrat in glisiere incercand sa fie si rapid nu doar sa tina masina pe pista. Adica pare o problema destul de grava, dar poate fanii lui chiar au dreptate si e un Zeu, chiar sfideaza fizica. Incredibil, Alonso poate fi la fel de rapid cu frane doar pe o parte compensand din directie... hmm, sau la fel de lent cu masina intreaga ca si cu masina fara frane o_O
uitati-va la alonso si la toata evolutia lui de cand a intrat la minardi in urma cu multi ani. este un pilot foarte precis, talentat si nu in ultimul rand disciplinat (din pacate lui kimi ii lipseste asta).
concluzie: terminati in plm cu toata tigania asta, sustineti-va favoritii si bucurati-va de spectacol