Fernando Alonso considera însă că ambele echipe merită să aibă parte de acest succes, întrucât au făcut o treabă mai bună decât echipele rivale.
"Am văzut că Red Bull a avut un avantaj major în ultimii patru ani, iar acum vedem un avantaj similar sau chiar mai mare pentru Mercedes, dar asta este situaţia.
Red Bull a făcut o treabă mai bună decât celelalte echipe, merită titlurile pe care le au. Mercedes conduce acum ambele campionate pentru că au făcut o treabă mai bună decât ceilalţi, nu numai în privinţa motorului, ci şi a monopostului", a declarat spaniolul.Dublul campion mondial şi-a exprimat în mai multe rânduri frustrarea că Ferrari nu reuşeşte să se ridice la înălţimea rivalilor pentru a putea lupta pentru titlul mondial, însă acum încearcă să vadă şi partea bună a lucrurilor: inginerii Ferrari ştiu că pot dezvolta un monopost mai bun cu actualul regulament tehnic.
"Cei de la Mercedes au făcut ceva bun şi asta reprezintă o motivaţie pentru noi să lucrăm mai bine, pentru că ştim că există alte echipe care exploatează monoposturile într-un mod mai bun", a adăugat el.
Via Autosport
Acum pe bune, dar cat timp sunt commuri rezonabile, strict pe subiect, fara conotatii si deviatii de la subiect, chiar credeti ca sunt postari care nu trebuie sa apara aici?
Si daca ati observat sunt un utilizator inregistrat pe acest site, deci nu unul anonim.
Sper sa aveti bunavointa sa-mi raspundeti chiar si cu un PM, doar aveti datele mele personale .
Multumesc pentru profesionalism.
wat?