Alonso: "Red Bull rămâne puternică şi la Monaco"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing este singura echipă care a plecat din pole position in acest sezon competitional, fiind una dintre cele mai puternice echipe din campionat, chiar dacă austriecii nu şi-au concretizat şansele în fiecare cursă.
Fernando Alonso, unul dintre puţinii piloţi care a reuşit ocazional să ţină piept rivalilor săi, admite că Red Bull este în continuare foarte puternică, însă şi-a exprimat speranţa că Ferrari va reduce diferenţa faţă de echipa patronată de magnatul Dietrich Mateschitz.
“Încă o dată, ei vor fi cei mai puternici rivali, dar cred că şi McLaren poate avea un weekend bun. Şi sper să revenim la cea mai bună formă personală, pentru că probabil la Barcelona nu am fost suficient de rapizi. Am avut probleme pe parcursul întregului weekend şi eram mult prea în urmă, dar sper că aici la Monaco putem fi la cea mai bună forma personală şi mai aproape de Red Bull”, a declarat spaniolul pe circuitul de la Monte Carlo.
Alonso vine la Monaco după un loc 2 in Marele Premiu al Spaniei obţinut in urma probemelor lui Sebastian Vettel cu frânele şi a abandonului lui Lewis Hamilton.
Spaniolul susţine însă că aceasta performanţă nu are legătură cu norocul.“Nu am fost norocos la Barcelona. Am avut o cursă bună şi am făcut tot ce am putut pe parcursul cursei. Dacă ceilalţi nu-şi fac treaba este problema lor. Dacă frânele nu sunt fiabile, atunci trebuie să le repare, iar dacă jantele cedează, din nou trebuie sa le repare. Nu cred că asta inseamnă noroc. Cred că nu erau pregătiţi pentru acea cursă în mod particular. La fel cum noi nu ne-am făcut treaba in Malaezia şi am ieşit in Q1. Asta nu a fost noroc pentru ei, a fost greşeala noastră”, a adăugat dublul campion mondial.
Via | Autosport
Comentarii (2)