În acest context, pilotul Scuderiei Ferrari a admis că nu-şi poate permite să comită greşeli, mai ales că rivalul său este constant în rezultate, întrucât în caz contrar ar deveni dificil să lupte pentru titlul mondial spre finalul sezonului.
"De acum înainte toate cursele sunt importante. Mai ales că suntem la 36 de puncte de lider, nu avem prea mult loc pentru greşeli şi nu putem pierde prea multe puncte. Trebuie să rămânem calmi. Ar fi grozav să terminăm în faţa lui Vettel, dacă nu trebuie să încercăm să terminăm cât mai aproape posibil de el. Anul trecut la Monza aveam 40 de puncte avans sau ceva de genul acesta şi nu a fost suficient.
Şi asta se întâmplase la Monza. Aşa că nu este o situaţie ideală, dar nu este nici sfârşitul lumii", a declarat spaniolul pentru televiziunea britanică BBC. Alonso a admis că necesitatea de a nu comite greşeli vine din faptul că Red Bull Racing a fost capabilă să obţină rezultate bune în mod constant, spre deosebire de cei de la Ferrari şi Lotus."Vettel face o treabă fantastică şi a fost aproape perfect în toate cursele. Cei de la Red Bull îmbunătăţesc întotdeauna, aşa că trebuie să progresăm pentru a-l prinde. Am avut două situaţii cu ghinion în Malaysia şi Bahrain, iar Kimi Raikkonen a avut două situaţii cu ghinion la Monaco şi în Canada. Aşa că trebuie să continuăm să luptăm, să forţăm şi să recuperăm", a avertizat el.
Via BBC Sport
NUMAI MASINA E DE EL!!!!!!!!
Daca Alonso ar avea o masina ca a lui Vettel,pana s-ar retrage,doar el ar castiga titlul!
PS daca neamtul ii este antipatic atunci sa ii propuna echipei sa il aduca pe hamilton pt a arata tuturor ca era defavorizat la mc laren... mmm oare de ce nu o face?!
Acum revenind la lucrurile serioase, problema tine strict de ferrari, din 2007 nu mai stiu cum arata un titlu, pentru ca nu vin cu solutii. Domenicali e principalul vinovat, trebuia sa plece de mult. Tot spune ca trebuie sa imbunatateasca de la cursa la cursa , dar nu se vede nimic. Mercedes a ajuns in 3+ ani aproape de nivelul lor iar la anul s-ar putea sa fie in frunte, iar ferrari va spune din nou ca trebuie sa imbunatateasca...de vreo 6-7 ani incoace. "Second place is the first to lose!" - la asta pot fi primii.
Si eu simt o oarecare frustrare cand vad ca mercedes nu e unde as vrea sa fie, dar e doar de 3+ ani in f1 si cred ca se descurca destul de bn atat cu hammilton cat si cu rosberg, insa pentru voi ferraristi alonso e un zeu la ferrari...ma intreb daca venea vettel la ferrari, si era alonso la red bull, oare injuriile voastre nu s-ar fi schimbat?