Alonso neaga orice intelegere cu Ferrari

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 09.07.2009
Fernando Alonso a negat vehement speculatiile potrivit carora va pilota pentru Ferrari in 2010, afirmand ca nici macar nu a purtat negocieri cu Scuderia pe aceasta tema.

Presa italiana a relatat joi ca Fernando Alonso a semnat deja un contract cu Scuderia Ferrari pentru sezonul 2010, urmand sa fie prezentat drept noul pilot al echipei pe 15 noiembrie.

Cu toate acestea, informatiile au fost negate de dublul campion mondial, care sustine ca nu a purtat nicio discutie cu Ferrari pe marginea acestui subiect. "Sunt doar zvonuri. Asta se intampla de 4 sau 5 ani", a declarat spaniolul.

Intrebat concret daca a negociat cu Ferrari sau daca are deja un contract cu Scuderia, Alonso a raspuns "nu" la fiecare dintre cele doua intrebari.

Actualul pilot al echipei Renault sustine ca este mult prea devreme pentru a se gandi unde va pilota in sezonul urmator, insa admite ca lucrurile se pot schimba odata cu venirea toamnei. "Cred ca este prea devreme pentru astfel de discutii. Nici macar nu am ajuns la jumatatea sezonului. Suntem la inceputul lunii iulie si in mod normal doar dupa vara este momentul pentru a dicuta cu oamenii, asta daca esti interesat sa pleci de la echipa.

Evident, sunt foarte fericit la Renault. Cred ca vom face o a doua jumatate de sezon mult mai buna, vom vedea o evolutie a monopostului si vom analiza ce putem face anul viitor. Evident, totul este deschis, dar in acest moment nu este nicio graba", a mai spus el.

Zvonurile legate de o potentiala sosire a lui Alonso la Ferrari au fost alimentate recent de faptul ca Kimi Raikkonen este pregatit sa renunte la Formula 1 pentru a concura in Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). De altfel, finlandezul va debuta in WRC chiar in acest an, urmand sa concureze in Raliul Finlandei, ce se va desfasura in perioada 31 iulie - 2 august.

Via | Autosport

Comentarii (2)

  • ptr admin
    este clar aveti deja castigatori concursului,dar.....traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul
    0 0
  • ha
    din atatea stiri tocmai pe asta ati dat.Massa nu e la Ferrari,nu ???
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru