Această strategie a fost însă bulversată la Monaco de ploaia care a afectat ultimele 70 dintre cele 90 de minute ale celei de-a doua sesiuni de antrenamente. Niciunul dintre piloţi nu a folosit pneurile supersoft, în condiţiile în care compoziţia acestora a fost modificată, iar Fernando Alonso consideră că acest lucru ar putea reprezenta un avantaj pentru McLaren în perspectiva calificărilor.
"Am rulat foarte puţin cu pneuri supersoft, dar sper să profităm de asta sâmbătă, când toată lumea va parcurge puţine tururi cu cauciucurile mai moi.
Asta ar trebui să contribuie la egalizarea plutonului. Dacă duminică va fi uscat, cu siguranţă va fi o cursă cu o singură intrare la boxe", a declarat el. Totuşi, prognoza meteo rămâne incertă pentru ziua cursei. Unele servicii de meteorologie indică ploi pe parcursul zilei, însă este posibil ca Marele Premiu să aibă loc pe un circuit uscat. Tocmai această incertitudine a stat la baza deciziei echipelor de a nu concura cu pneuri de ploaie în restul sesiunii."Nu am avut niciun motiv să facem mai multe tururi, întrucât nu avem un număr nelimitat de pneuri şi vom avea nevoie de ele dacă ploaie revină, chiar dacă prognoza arată un circuit uscat", a declarat Sebastian Vettel, unul dintre piloţii Scuderiei Ferrari.
Via F1Fanatic
Comentarii (3)