Alonso: "McLaren arată foarte bine la Hungaroring"

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 30.07.2011
Fernando Alonso a admis că McLaren pare în formă maximă la Budapesta şi şi-a exprimat speranţa că Marele Premiu al Ungariei va fi mai spectaculos decât în anii trecuţi.

Lewis Hamilton a dominat cele două sesiuni de antrenamente libere de la Hungaroring la numai cinci zile după ce a câştigat Marele Premiu al Germaniei, motiv pentru care Fernando Alonso admite că McLaren este într-o formă foarte bună.

Spaniolul susţine însă că Ferrari are abilitatea de a reacţiona rapid la aceste progrese ale rivalilor pe baza datelor obţinute în antrenamente.

"În Ungaria am văzut câteva curse plictisitoare în trecut. Anul acesta nu se poate întâmpla din nou. Am completat programul de muncă şi asta reprezintă întotdeauna un start pozitiv în weekend. Am văzut că McLaren par foarte puternici, aşa cum s-a întâmplat şi weekendul trecut. Acum trebuie să încercăm să îmbunătăţim monopostul, în special în al treilea sector al circuitului, unde se pare că suferim mai mult decât ceilalţi", a declarat dublul campion mondial.

Determinarea de a obţine un rezultat pozitiv este legată şi de însemnătatea Marelui Premiu al Ungariei pentru Alonso: el a împlinit vineri 30 de ani, iar duminică va lua startul în cursa cu numărul 30 pentru Ferrari.

"Este frumos să sărbătoresc aici cu Ferrari, o echipă la care voi rămâne cu siguranţă cel puţin până la 35 de ani.

30 este un număr bun, îmi place numărul. De asemenea, este a 30-a mea cursă pentru Ferrari, aşa că este o coincidenţă bună", a adăugat el.

Spaniolul a fost felicitat de ziua sa inclusiv de Bernie Ecclestone, care i-a făcut o vizită surpriză în motorhome.

Via | Reuters

Comentarii (10)

  • adevarat grait-ai excelenta ta
    ..
    3 5
  • @Fernando Alonso
    Cele mai sincere urari de sanatate, fericire si indeplinirea tuturor dorintelor, in partea unui fan :P. La Multi Ani, Fernando Alonso!
    14 0
  • FA
    Cum ne-a obisnuit, din nou o parere extrem de obiectiva.
    6 0
  • ...
    parca pana mai ieri, la articolul cu "FP2: Hamiton din nou cel mai rapid" , majoritatea fanilor Ferrari si RBR, o dadeau cum ca nu-s concudente deloc aceste antrenamente, ca vom vedea noi azi in Q3 si in calificari. Bine ca sunt concludente doar atunci cand Vettel sau Alonso domina antrenamentele de vineri, majoritatea fiind de parere ca vor domina inclusiv sambata si duminica.

    Anyway, fata de 1:18... cu cat a scos pole-ul anul trecut Vettel, cu siguranta vor mai scadea timpii in FP3 si mai ales in calificari
    6 6
  • Firestarter
    @KaNe
    Gunoiul tot gunoi ramane, orice s-ar chinui sa scrie:

    "KaNe
    la 02.02.2011, 15:41
    Teste
    exulta de bucurie "poneii" gen LIVE, cand Alonso scoate un timp ceva mai bun in niste teste care nu sunt conculdente deloc, mai ales ca este prima runda. Vettel baga tare acum, doar doar ca-i vor speria inca de pe acum pe rivali. Ei chiar cred ca vor mai beneficia de un an asa fructuos ca cel de anul trecut....Deja incep sa fie ingrijorati, cel putin dpdv al faptului ca anul asta motorul si mai ales KERS-ul vor avea o influenta mult mai mare in performanta monoposturilor, capitol la care se simt deficitari fata de kit-ul Mercedes cat si fata de cel Ferrari...."

    Noroc cu poneii ca KaNe si McMircea ca ne plictiseam pe aici.
    5 3
  • Nu comentam nimic dar cand vad cata stiinta au unii intr-ale F1..culmea, toti sunt fani meclada cum se face oare
    1 4
  • F1-zone
    bine mai pretene ca esti tu bazat in ale F1.... Altul ca si Firestarter, de asemenea.....de fapt daca stau bine sa ma gandesc, cred ca asta din urma e mai bazat si decat tine, mr. F1-zone.....hmm, cred ca te face totusi:-? La fel, mai stiam pe unu' Neogalaxy care era expert in ale' F1. De fapt cred ca toti fanii Ferrari care urmaresc acest site, sunt cei mai atotcunoscatori fani de forumula 1 din Romania...ce zic....din lume, se cred insusi pilotii si inginerii echipelor care exista pe grila de F1 :P Asadar....sa continui, fanii ferrari de aici sunt cei mai destepti, cei mai bazati, de fapt cred ca am ramas fara termeni de comparatie in acest sens. Cineva sa intervina si sa ma completeze.....ah, sunt uber, mega, giga, bla bla.
    Pe cand noi, fanii McLaren, in viziunea lor de atotcunoscatori(asa cum spuneam mai sus), suntem cei mai jigarati, ponei, gunoaie, necunoscatori....etc :P

    Hai sa-ti zic ceva despre mine.... Intr-adevar urmaresc mai intens F1 din 2006....sa spunem ca progresiv am fost tot mai interesat, desi primul contact cu F1(s-o spunem asa) am avut-o inca din '92 cand eram doar un pusti, dar nu pot sa spun ca m-am interesat in cel mai mic detaliu despre fiecare event, ce frane, ce strategie folosesc in FP1, in FP2...etc, cred ca ma intelegi.....citesc si eu printre randuri cand apuc, dar incerc sa urmaresc tot timpul calificarile si cursa, dar nu ma pot compara cu altii, care sunt sigur ca stiu mult mai multe detalii decat mine, gen: poate tu, poate firestarter, poate McLaren_Mircea, or whatever whom. chiar nu-mi pasa, nu vreau sa ma compar si sa ma bat in cunostinte cu nimeni altcineva, intrucat stiu ca sunt altii mai buni ca mine. Ceea ce comentez cateodata pe aici si pe altii se pare ca-i deranjeaza, este din exces de zel, din prea mult entuziasm poate pentru echipa mea favorita, pentru Lewis intr-un moment de bun augur. Sunt sigur ca la fel este pentru toti...cine spune ca este 100% obiectiv se inseala amarnic. Toti suntem subiectivi, cel putin cand vine vorba de F1 si mai ales atunci(si sigur) cand avem o echipa de suflet, un pilot favorit. Exact acelasi lucru l-a spus si Antal Putinica ieri in timpul P2. Este valabil si in cazul lor ca si comentatori. Daca esti atent, mai tot timpul se contreaza. Sunt sigur ca au preferinte diferite si le este, intr-adevar foarte greu sa fie tot timpul in timpul transmisiilor, 100% fair-play. Este imposibil.
    Incercati sa fiti maturi(asta pentru cei care sunteti) si sa dati dovada de acest lucru. Cel putin nu mai jigniti aiurea, fara ca cineva sa va fi jignit in prealabil. Pe mine asta ma deranjeaza cel mai tare si simt ca iau foc. Daca nu va place comentul meu sau al oricarui alt fan McLaren, dati-i cu rosu si gata, dar nu jigniti aiurea....
    3 1
  • @KaNe
    Nu mai fi atat de blajin cu el. Fii mai gresiv, mai dur. Nu le mai zi nimic, astepta sa fie Lewis in fata lui Vettel sau Alonso in calificari, ai rabdare ca ii desfintam atunci.
    4 3
  • mircea mester
    @kane
    lasa oamenii sa se imagineze ce vor. Ce ai cu ei, ca doar stiu ei ce spun. Chiar ieri, in timp ce mergea la piata cu autoturismu parca a depasit toate linitele in viraju ala de se inchide. Di prea multa dragoste Alonso a suflat cu haru-i asupra supusilor.
    ps: stiati ca Ferrari recruteaza cunoscatori de pe automarket pentru dezvoltarea revolutionara a monopostului de anul viitor?
    1 0
  • Curiosul
    @KaNe
    Ai undeva salvate textele pe care le pui aici sau stai si scrii de fiecare data? Cred ca ai mult timp la dispozitie, ca ai niste posturi lungi.....
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru