Fernando Alonso susţine că nu a fost deloc interesat de controversa apărută la câteva zile după Marele Premiu al Braziliei, potrivit căreia Sebastian Vettel l-ar fi depăşit neregulamentar pe Jean-Eric Vergne, câştigând astfel nemeritat titlul mondial.
Totuşi, spaniolul afirmă că Ferrari avea datoria morală de a explica fanilor ce s-a întâmplat, acesta fiind motivul pentru care echipa a cerut clarificări din partea forului mondial înainte de a considera cazul închis.
"Erau multe clipuri pe internet şi ştiam că fanii ne cer o explicaţie, aşa că a fost corect ca Ferrari să solicite o clarificare din partea FIA. Am primit un răspuns şi cred că totul s-a calmat acum. Nu am acordat prea multă atenţie zarvei care s-a creat în jurul acestui incident, dar am simţit că am datorat fanilor o explicaţie", a declarat el.
Pe de altă parte, Alonso insistă că 2012 a fost unul dintre cele mai bune sezoane din cariera sa, în special pentru maniera dramatică în care a pierdut titlul mondial."A fost un an spectaculos, greu de uitat, cu moment care nu se vor mai repeta, precum victoriile de la Valencia sau din Malaysia.
Cred că am crescut foarte mult de când sunt la Ferrari, în special în ultimul an. Înainte, oamenii aveau mai mult sau mai puţin o opinie bună despre mine, dar acum remarc un nivel diferit de respect. Iar pentru a fi unul dintre marii piloţi ai Formulei 1 nu este suficient să câştigi titluri, trebuie să abordezi sezoanele la fel ca cel care tocmai s-a încheiat. Anul viitor? Sper să câştig trei sau patru puncte în plus", a adăugat el referindu-se la faptul că a pierdut titlul mondial pentru numai trei puncte.Via ESPNF1
Nu stiu ce tot mai asteapta Montezemolo. Sa vina Briatore...
fotografiile cu tumefiata de mata arata mai bine?