În condiţiile în care echipa nu va introduce îmbunatăţiri pentru monopost, pilotul Scuderiei Ferrari consideră că va avea o prestaţie asemănătoare cu cea de la Sepang, acolo unde a ocupat locul patru fără să aibă posibilitatea de a lupta pentru victorie cu rivalii de la Mercedes.
"Pentru Bahrain, nu cred că se vor schimba multe. Sunt doar cinci zile între curse şi nu vor exista schimbări magice la echipe. Caracteristicile circuitului sunt un pic diferite, aşa că dacă suntem lenţi pe liniile drepte probabil că vom avea o slăbiciune, iar monoposturile cu o viteză de top bună probabil că vor fi competitive în Bahrain, aşa cum a fost Williams în teste.
Va fi din nou dificil, dar reuşim să fim în primii cinci şi până acum am câştigat puncte bune", a declarat spaniolul.Alonso a admis că nu poate fi mulţumit cu astfel de performanţe în contextul în care vrea să lupte pentru titlul mondial, însă evidenţiază faptul că a obţinut rezultate mai bune decât coechipierul său, Kimi Raikkonen.
"Nu este un start ideal, am fi vrut să câştigăm primele două curse. Echipa depune eforturi majore pentru a ajunge rivalii din urmă. Personal, aş vrea să lupt pentru victorii, dar atât timp cât sunt în fata coechipierului înseamnă că fac ceva în plus comparativ cu aşteptările oamenilor. Sunt sigur că vom îmbunătăţi. Am parcurs doar două curse şi analizăm zonele în care putem îmbunătăţi. Este foarte clar", a adăugat el.
Via ESPNF1
...si io in locul lui poate as fi transmis cumva echipei sa stie ca nu.s chiar slab...comparativ cu colegul de breasla;)...
....succes ferrari ..la dezvoltarea monopostului....
jigodie proasta...
Tu nu realizezi ca Alonso e cel mai bun pilot din generatia actuala de piloti, asta o spune 80 la suta din Paddok-ul Formulei 1, restul de 20 la suta nu vor sa recunoasca pentru ca sunt motivati politic de echipele la care activeaza, nici Horner nu e foarte convingator cand spune ca Vettel e ce mai bun. Alonso se bate si pentru titlu cu o martoaga de Ferrari an de an, si din pacate e cea mai mare pierdere de talent din ultimi 5 ani...
Iar tu esti un manelo-cocalar care arunca cu rahat... pentru ca ca ai de unde...
E clar ai probleme de perceptie cand vorbsesti asa la adresa cuiva...
Gandestete de doua ori inainte de a scrie comenturi.
Dupa jumatatea sezonului si rezolvarea problemelor, poate Ferrari vor avea un cuvant de spus. pana atunci vor avea curse dificile.
Bravo maestre, la mai mare, locul 4 adica. Si cand te gandesti ca Dome cand l-a adus pe Alonso a vrut sa rupa gura targului cu asta ...
fals. Ai un singur coechipier. Cu o singura exceptie (si nu e cazul acum) mereu se poate gasi un coechipier mai bun. Deci sa nu cadem iar in suficienta data de ideea aia idioata ca depaseste posibilitatile materialului de concurs
sau stie ceva, ce ink Ferrari nu a dezvaluit, si incepand cu MP al Chinei il vom vedea mai in fata (pe el si pe Kimi)
sau e impacat si isi cauta deja alta echipa ...
cat despre analogia cu coechipierul ... nu va rata nici o ocazie sa transmita echipei ca el se considera tot no 1 in echipa ... k pe Kimi acest lucru il lasa rece ... e alta poveste
Daca nu e, nici nu ii trebuie sa para ce nu e. La ce bun? Oricum el stie ca nu e, la ce i-ar folosi sa para doar.
Pentru altii insa, precum Alonso, conteaza aparenta. Daca il bate cineva evita lupta, cauta explicatii pompoase in loc sa admita fair ca altul e mai bun. Asa a facut la McLaren. La Ferrari a facut tot ce a putut sa nu fie inlocuit Massa, iar acum va vrea sa il pastreze pe Kimi si sa nu vina un Vettel sau Hamilton.
Pentru unul ca Alonso, daca nu e cel mai bun, trebuie pastrata aparenta, e satisfacut cu ideea ca lumea il crede cel mai bun chiar daca el stie ca nu e (si stie, altfel nu fugea de la McLaren). Ori asta, doar aparenta, pentru Kimi e doar un shit, nu-i trebuie. Aici e diferenta .... Deci adevarul e ca ii pasa, ii pasa chiar mai mult, pentru ca nu se multumeste doar cu aparente
si eu il simpatizez pe Kimi ... dar adevarul este ca exista o probabilitate foarte mare ca Alonso sa fie intradevar mai bun (chiar cel mai bun din generatia actuala)
eu sunt fan Ferrari
imi pare rau daca am dat de inteles altceva ...