Alonso, impresionat după primul test pentru Le Mans: "Prototipul Toyota accelerează ca o rachetă"

de Daniel Popescu
Joi, 08.02.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso a comparat accelerația prototipului Toyota pentru Le Mans cu cea a unei rachete, după ce a efectuat un prim test înainte de participarea în Campionatul Mondial de Anduranță.

Fernando Alonso a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că va participa în sezonul 2018-2019 al Campionatului Mondial de Anduranță, urmând să lipsească doar de la etapa de la Fuji, care se va desfășura simultan cu Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite.

Pilotul spaniol a efectuat în această săptămână un prim test cu prototipul Toyota TS050-Hybrid pe circuitul Aragon din Spania. La capătul unei sesiuni desfășurate pe parcursul a trei zile, Alonso a comparat accelerația prototipului cu cea a unei rachete, inspirat probabil și de lansarea rachetei Falcon Heavy din această săptămână.

"Prototipul este incredibil, această mașină reprezintă ceva special. Tracțiunea integrală, împreună cu surplusul de putere oferit de sistemul hibrid, face ca accelerația să fie ca cea a unei rachete. Ieși din viraje și simți compresia asupra scaunului. Orice pilot de curse ar trebui să aibă parte măcar o dată de o astfel de experiență", a declarat el.

Alonso a început deja activitatea competițională în acest an după ce a participat la Cursa de 24 de ore de la Daytona.

Programul pilotului include 21 de curse de Formula 1 și 4 în Campionatul Mondial de Anduranța, inclusiv Cursa de 24 de ore de la Le Mans. În plus, etapa de anduranță de la Fuji ar putea fi mutată pentru a-i permite pilotului spaniol să participe.

Via ESPNF1

Comentarii (13)

  • Sper sa fie la fel de impresionat si de noua masina Mclaren ...
    13 0
  • mobius
    E un mare pilot, il apreciez si il stimez, ca de fiecare data de la aparitia sa si pana acum (nu a deranjat pe nimeni vreodata pe circuit si nu a jignit niciodata pe cineva in afara lui). Dupa parerea mea este cel mai complet pilot de F1 din actuala competitie (de 15-16 ani). Se pare ca mai sunt multi si ma refer in special la cei titrati care il apreciaza. Sa-i dea Dumnezeu sanatate si noroc.
    24 4
  • baiat bun pe circuit, doar ca
    mai o fenta gen Singapore
    mai o rocada gen Hockenheim
    mai un semn obscen (Petrov)
    si bomboana de pe coliva denigrarea echipei pentru ca il batea coechipierul
    sigur in raiul pilotilor de F1 ajunge
    2 16
  • Sa vedem cum se vor descurca cei de la Toyota cu dezvoltarea, pentru ca au avut cateva probleme cu viteza maxima dezvoltata de monopost si care le-ar putea pune problem dar prima cursa se anunta interesanta. Alonso s-a descurcat destul de bine cu masina in teste, sa vedem cum se descurca in prima cursa!

    Cat despre F1, cei de la McLaren se pregatesc de un sezon de acomodare, dar poate vor avea o sesiune de teste mai buna ca in anii cu Honda...
    9 0
  • Si ar fi culmea ca tocmai acum Honda sa isi fi revenit si sa puna motoare bune pe TRosso.
    3 3
  • https://www.quora.com/Why-dont-F1-cars-race-at-Le-Mans
    1 0
  • Normal ca acum motorul Honda si-a 'revenit'. Doar a scapat de catza aia de Alonso. Acum e bun pentru ca nu mai are cine sa il critice. Atentie Renault!!!
    3 13
  • @Login
    Ia hai sa nu mai criticam masina doar pentru ca o va pilota Alonso. Toyota chiar nu are probleme, ajunge foarte repede in full speed si e cea mai rapida masina de la LM.

    https://www.youtube.com/watch?v=mXfdtNeLHvc
    5 5
  • O fi cea mai rapida masina dar cum sta cu fiabilitatea ? N-am reusit sa aflu la ce turatie merge motorul dar probabil ca sub 10000-11000 rpm ca in F1. Cam 85% dintr-un tur motorul merge in full, deci fiabilitatea e foarte importanta.
    1 1
  • Sunt ingrijorati funii ca ar putea pierde Alonso avand cea mai buna masina.

    @Radule, cu fiabilitatea sta suficient de bine incat sa castige la LM. Mai ramane sa piloteze si pilotii safe. Chiar daca pilotezi rapid si safe, tot mai depinzi de ceilalti doi coechipieri care vor trebui sa faca la fel. Experienta conteaza si ea.
    Totusi, Hulkenberk a castigat la LM (din primul an parca) deci se poate.

    Pana una alta Alonso sa arate ca poate tine pasul cu Kobayashi (tipul ala care a castigat si INDI 500) si apoi mai vedem.
    2 3
  • @@Login: Eu nu critic nimic, cei de la Toyota au spus dupa primul test ca viteza pe care o produce monopostul s-ar putea sa fie inferioara celei produse de alte masini din clasa LMP1. Uite un articol despre exact acest subiect, cel putin eu la asta ma refeream:

    https://www.motorsport.com/lemans/news/toyota-fears-major-straightline-speed-deficit-to-privateer-lmp1s-1002634/.

    Daca credeai cumva ca am postat pentru ca era pilotata de Alonso, sper ca-ti vei cere scuzele de rigoare.
    5 0
  • ologin
    Lasa mai vrajeala cu top spidu, timpul pe tur conteaza si cand ai masina cu cel mai bun timp nu ai motive de ingrijorare.
    0 3
  • Toyota in anduranta este ca si Mercedes in F1, odata cu retragerea Porsche este cu o clasa peste ceilalti, un urias in tara piticilor. Daca nici acum nu castiga Alonsita, ii mai ramane Cupa Dacia Logan ! Ca in urmatorii trei ani de F1 nici o sansa, la ce se aude despre noul motor Merc !
    3 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru