Fernando Alonso şi Lewis Hamilton au avut parte de o relaţie dificilă atunci când au fost coechipieri la McLaren în 2007, însă pilotul Scuderiei Ferrari nu a ezitat să laude abilităţile rivalului sau în ultimul an.
Înaintea noului sezon, el afirma încă o dată ca Hamilton va fi cel mai important rival al său în termen de talent, chiar dacă şansele britanicului la victorie sunt semnificative mai mici după plecarea la Mercedes.
"Nu ştiu cine va fi cel mai important oponent al meu în acest sezon. Dar dacă mă întrebaţi cine este cel mai puternic pilot răspunsul meu este Hamilton. A fost adevărat anul trecut, este adevărat şi în acest an. Este o opinie personală, nu una politica, nu pentru a determina oamenii să se gândească la ceva", a declarat el.
În plus, Alonso este convins că Hamilton va fi capabil să transforme Mercedes într-o echipă care să lupte cu regularitate pentru victorii chiar din sezonul viitor."Sunt sigur că va fi apt să câştige.
Este un pilot foarte bun pentru că a câştigat curse în fiecare an. A câştigat în 2007, în 2008, iar în 2009 McLaren a început cu un monopost cu două secunde mai lent, dar Hamilton a fost capabil să câştige curse, iar în 2010 a fost la fel. Anul trecut, Nico Rosberg a câştigat în China cu Mercedes. Aşa că împreună cu Hamilton vor fi capabili să câştige mai mult de o cursă", a adăugat el.Via Autosport
imi pare rau dar campionul nu ma atrage
La culcare cu Alonso/Hamilton
Asteptam un Mclaren stralucitor
Alonso il cunoaste foarte bine pe Lewis de pe vremea cand au fost colegi. A vazut ca poate fi la fel de bun ca si el. Pe vremea cand au fost la McLAren in aceeasi barca relatia dintre cei doi s-a deteriorat datorita echipei si nu lor. Ia vedeti ce spune Lewis despre cine considera a fi cel mai bun pilot (raspunsul este Alonso). Mai mult cei doi sint foarte buni prieteni. De ce ? Pentru ca se respecta reciproc pentru ceea ce sint cei doi.
Cei de la McLAren nu pot decit sa-si reproseze ca nu au fost in stare sa-i tina in aceeasi echipa pe Lewis si Alonso. Nu ar mai fi existat in F1 "episodul" RBR. McLaren ar fi luat lejer cele 3 campionate pe care le-a suflat RBR in ultimii trei ani.
Un Schumacher competitiv impotriva lui Hamilton ar fi facut spectacol maxim pe circuit. Am fi vazut depasiri acolo unde nu credeam vreodata ca o sa aiba loc din partea celor doi. S-ar fi scos de pe circuit. S-ar fi certat, dar ar fi oferit un mare spectacol care reusea sa ridice tribunele in picioare pe fiecare viraj.
Of, pacat de Hamilton ca nu va fi in lupta directa in 2013 :(
Nu intotdeauna marele trofeu ii este oferit celui mai bun. La fel se intampla in toate sporturile...
Daca e cineva care poate spune ca in 2012 Alonso n-a fost cel mai bun pilot de pe circuit, urmat de Hamilton si pe 3 Vettel, atunci tind sa cred ca s-a uitat la fotbal.
Nu sint chiar atat de convins ca Hamilton nu va avea nici un cuvant de spus in 2013. Ati uitat pe unde se situau monoposturile Mercedes AMG la inceputul sezonului 2012 ? La echipa s-au schimbat destul de multe. Nu uitati ca Lewis vine de la o echipa la care avea un nmonopost tot cu motor Merci. Nu as paria a Lewis va avea un an 2013 de cosmar. Din contra !
De ce nu Vettel?Pentru ca obiectivul lui Alonso e detronarea lui Vettel,deci Alonso a fos(la finalul 2012) si ramine deocamdata principalul rival pentru Vettel,si nu invers