Alonso: "Ferrari poate lupta pentru victorie cu Red Bull"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing a dominat primele două sesiuni de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al statului Singapore, confirmându-şi astfel statutul de favorită.
Totuşi, Fernando Alonso consideră că monopostul Ferrari este suficient de rapid pentru a lupta de la egal la egal cu Red Bull, chiar dacă a fost cu o secundă mai lent decât Sebastian Vettel. Spaniolul îşi bazează afirmaţia pe faptul că, într-un tur rapid de pistă, a fost mai rapid decât germanul pe primele două sectoare, înainte de a suferi un accident care l-a forţat să abandoneze sesiunea.
"Cred că suntem aproape de ei (n.r - de Red Bull). Am fost mai mult sau mai puţin aproape cu pneurile hard şi apoi nu am finalizat turul rapid cu pneuri soft, aşa că bănuiesc că ei sunt în faţă cu câteva zecimi de secundă, dar sper să putem lupta cu ei şi să fim suficient de aproape", a declarat el.
Utilizarea sistemul de ventilaţie F-duct nu a mai ţinut capul de afiş în Singapore, însă Alonso a confirmat că există şanse mari ca Ferrari să utilizeze componentă în calificări şi cursa.
"Am încercat diverse părţi pentru monopost în prima sesiune, dar ne-am concentrat pe F-duct pentru a vedea care este cea mai bună soluţie.
În acest moment nu avem o părere clară. Trebuie să analizăm datele mai mult, dar cred că planul A este să-l utilizăm. A funcţionat normal şi cu siguranţă ar trebui să-l utilizăm", a mai precizat el.Via | Autosport
Comentarii (3)