Alonso: "Este imposibil să anticipăm rezultatele din calificări"

de Daniel Popescu
Vineri, 14.03.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso este mulţumit de debutul Scuderiei Ferrari în noua sezon, însă consideră că este imposibil să facă predicţii privind rezultatele din calificările de la Melbourne.

Este imposibil să avem o idee clară în privinţa competitivităţii, pentru că rezultatele de vineri nu înseamnă prea mare lucru.

Fernando Alonso
Pilot Ferrari
Fernando Alonso a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Australiei, înainte de a ocupa poziţia a treia în sesiunea secundă.

Chiar dacă a fost învins doar de rivalii de la Mercedes şi a fost lipsit de defecţiuni tehnice, spaniolul evită să anticipeze performanţa pe care ar putea să o obţină în calificările programate sâmbătă cu începere de la ora 08:00.

"În ansamblu, a fost o zi pozitivă pentru noi şi totul a decurs bine, chiar dacă a existat un element de nervozitate din cauza complexităţii noului regulament. Echipa a făcut o treabă superbă şi nu am avut probleme, dar este imposibil să avem o idee clară în privinţa competitivităţii, pentru că rezultatele de vineri nu înseamnă prea mare lucru. Trebuie să aşteptăm până când toată lumea concurează în acelaşi ritm", a declarat spaniolul într-un comunicat de presă.

 Avancronica Marelui Premiu de F1 al Australiei - start într-o nouă eră

Probleme tehnice pentru Raikkonen

În această seară avem mult de muncă, în special pentru a înţelege ce nu a funcţionat pentru a ne îmbunătăţi prestaţiile pentru calificări şi cursă.

Kimi Raikkonen
Pilot Ferrari
Coechipierul sţu Kimi Raikkonen a avut însă parte de defecţiuni tehnice în ambele sesiuni de vineri.
Mai întâi, finlandezul a pierdut 25 de minute din cauza unei defecţiuni tehnice la sistemul MGU-K de recuperare a energiei la frânare, pentru ca ulterior să fie afectat de o problemă la cutia de viteze.

În acest context, fostul campion mondial considerţ că inginerii au mult de muncă pentru a evita repetarea problemelor în calificări şi cursa.

"A fost o zi destul de solicitantă, pentru că nu a fost lipsită de probleme, chiar dacă am parcurs programul complet. Am pierdut un pic de timp în prima sesiune, dar asta nu ne-a împiedicat să acumulăm date pentru a evalua comportamentul monopostului şi pneurile Pirelli. În această seară avem mult de muncă, în special pentru a înţelege ce nu a funcţionat pentru a ne îmbunătăţi prestaţiile pentru calificări şi cursă", a explicat el.

Raikkonen va avea oportunitatea să facă pregătirile finale  pentru calificări în ultima sesiune de antrenamente programată sâmbătă cu începere de la ora 05:00, atunci când se anticipează însă că unele echipe vor prefera să rămână în garaje pentru a fi sigure de prezenţa în calificări prin evitarea unor probleme tehnice majore.

Via ESPNF1

Comentarii (4)

  • pif666
    cred ca va fi cea mai haioasa cursa a ultimilor 20 de ani.
    nu mar mira sa castige massa . dar as miza totusi pe alonso. oricum vom avea spectacol. si ce mai spectacol. si daca se face si bernie coleg cu becali inca un motiv de bucurie.
    15 1
  • stie cineva pe ce site se pot viziona calificare si cursa?? Nu sunt pe dolce
    3 1
  • http://cricfree.tv/live/live_f1_motogp_free
    fie
    http://www.drakulastream.eu/motor-sports-live-streaming-video.html
    si rtl in germana
    6 1
  • imposibil punct
    @VJohann
    da,vrabia malai viteazu,po sa descarci orice aplicatie da cind e vorba de vazut ceva de f1 iti cere mailu si parola...i le dai palea care-s recunoscute in tot sistemu solar,si nu ti le vor accepta,mai bine incerc ceva mai usor sa sparg codurile de securitate CIA bunaoara
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru