Alonso aniversează 10 ani de carieră în Formula 1
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Cu excepţia lui Michael Schumacher, Fernando Alonso este singurul pilot de pe grila de start a sezonului 2011 care a obţinut cel puţin două titluri mondiale, iar această performanţă a venit la capătul a 10 ani petrecuţi în Formula 1.
Spaniolul a debutat în Marele Circ cu ocazia Marelui Premiu al Australiei din 2001, sezon în care avea să se facă remarcat la modesta echipă Minardi. Un singur an mai târziu a devenit pilot de teste la Renault, echipa pentru care a câştigat două titluri mondiale în 2005 şi 2006 şi pe care a părăsit-o la finalul sezonului 2009, nu înainte de a avea o scurtă experienţă la McLaren în 2007. Din 2010, spaniolul concurează pentru Ferrari, echipă pentru care a fost la un pas să aducă un nou titlu mondial.
"S-a întâmplat aici (n.r - în Australia) cu 10 ani în urmă când am intrat pentru prima oară pe calea Formulei 1. Mi-am petrecut 26 dintre cei 29 de ani în spatele unui volan controlând patru roţi şi 10 dintre aceştia, cei mai buni dintre ei, au fost petrecuţi în categoria regină.
Niciodată nu m-am gândit că lucrurile vor decurge în acest mod şi am obţinut mult mai mult decât am sperat când am fost mic. Acum vreau să continui aşa pentru mult timp pentru a încerca să am ani şi mai buni în viitor", a declarat pilotul Scuderiei Ferrari pe blogul echipei sale.Alonso speră să cucerească în acest sezon al treilea titlu mondial şi primul al Scuderiei Ferrari din ultimii patru ani.
Via | Ferrari
Comentarii (7)