În condiţiile în care piloţii Mercedes nu au putut profita de plasarea pe prima linie a grilei de start din cauza eternelor deficienţe cu cauciucurile Pirelli, lupta pentru victorie s-a dat între Sebastian Vettel, Kimi Raikkonen şi Fernando Alonso.
Aflat în faţa propriilor suporteri, pilotul Scuderiei Ferrari a plecat doar de pe locul cinci, însă i-a depăşit spectaculos în primul viraj pe Raikkonen şi Lewis Hamilton, l-a devansat pe Vettel după prima serie de opriri la boxe şi a devenit lider în turul 13 după ce a trecut de Nico Rosberg.
DUEL LA DISTANŢA ÎNTRE ALONSO ŞI RAIKKONEN
La fel ca cei mai mulţi rivali ai săi, Alonso a mizat pe o strategie cu nu mai puţin de patru opriri la boxe, astfel că singura sa temere a fost că opţiunea lui Raikkonen pentru trei opriri cu un stint final pe cauciucuri hard i-ar putea pune în pericol victoria.
Spaniolul a păstrat însă un avans de aproximativ 10 secunde la finalul ultimei opriri şi a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru a obţine a doua victorie din acest sezon, în timp ce Kimi Raikkonen a terminat pe locul doi. Finlandezul a oferit în turul 33 unul dintre cele mai spectaculoase dueluri ale cursei, el reuşind la momentul respectiv să-l depăşească pe Vettel pentru locul trei.
MASSA, PERFORMERUL ZILEI ÎN DETRIMENTUL RED BULL
Performanţa lui Alonso a fost completată de coechipierul său Felipe Massa, care deşi a plecat de pe nouă în urma penalizării pe grila a câştigat trei poziţii la start şi alte două după prima oprire la boxe. Ulterior, după a doua serie de intrări la boxe, brazilianul l-a depăşit şi pe Vettel şi şi-a adjudecat fără emoţii ultima poziţie a podiumului.Astfel, campioana mondială Red Bull Racing a fost nevoită să se mulţumească doar cu locurile patru şi cinci, Mark Webber reuşind în cele din urmă să obţin un rezultat decent după ce a ratat din nou startul coborând la un moment dat până pe locul 11.
"BAHRAIN RELOADED" PENTRU MERCEDES
Mercedes a repetat practic scenariul de coşmar din Bahrain: plecat din pole position, Rosberg a reuşit să se menţină în frunte doar până la prima serie de opriri la boxe. Imediat ce a schimbat pneurile medium cu cele hard, germanul a pierdut patru poziţii în numai două tururi, iar în cele din urmă a ocupat doar locul şase, chiar dacă a optat pentru numai trei opriri la boxe.
Coechipierul său Lewis Hamilton a avut parte de o cursă şi mai slabă, întrucât a plecat de pe doi şi a fost depăşit la start de Vettel şi Alonso, iar ulterior de Raikkonen şi Massa, înainte de a coborî şi mai mult în pluton după prima oprire la boxe. În cele din urmă, britanicul a ocupat doar locul 12, în spatele lui Esteban Gutierrez.Force India a obţinut un nou rezultat favorabil prin Paul di Resta, care a terminat pe locul şapte în faţa lui Jenson Button şi Sergio Perez de la McLaren. Echipa britanică se poate considera mulţumită cu dubla clasare pe podium după un nou weekend dificil, mai ales că Button a realizat o cursă impresionantă de recuperare după ce coborâse pe 17 la debut, în special datorită unei strategii cu trei opriri la boxe.
Ultimul punct pus în joc a fost obţinut de Daniel Ricciardo de la Toro Rosso.
ALTE EVENIMENTE NOTABILE
Nico Hulkenberg ar fi putut lupta pentru puncte, însă cursa sa a fost ruinată de un incident cu Jean-Eric Vergne la ieşirea de pe linia boxelor, francezul fiind nevoit ulterior să abandoneze. Pilotul echipei Sauber a fost nevoit să revină la boxe pentru schimbarea aripii faţă, iar ulterior a primit o penalizare de 10 secunde pe linia standurilor, terminând doar pe locul 15.El s-a infiltrat astfel între cei doi piloţi ai echipei Williams, Pastor Maldonado şi Valtteri Bottas, echipa britanică continuând parcursul modest din acest debut de sezon.
Celălalt pilot care a abandonat a fost Romain Grosjean, care s-a retras prematur din cursă în turul 10 cu o defecţiune la suspensie după ce coborâse la start de pe şase pe nouă. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Gutierrez, pilotul echipei Sauber fiind cronometrat cu 1:26.217 în turul 56.
SPANIA - REZULTATE CURSA:
1. Alonso Ferrari 2. Raikkonen Lotus-Renault 3. Massa Ferrari 4. Vettel Red Bull-Renault 5. Webber Red Bull-Renault 6. Rosberg Mercedes 7. Di Resta Force India-Mercedes 8. Button McLaren-Mercedes 9. Perez McLaren-Mercedes 10. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 11. Gutierrez Sauber-Ferrari 12. Hamilton Mercedes 13. Sutil Force India-Mercedes 14. Maldonado Williams-Renault 15. Hulkenberg Sauber-Ferrari 16. Bottas Williams-Renault 17. Pic Caterham-Renault 18. Bianchi Marussia-Cosworth 19. Chilton Marussia-Cosworth DNF Vergne Toro Rosso-Ferrari DNF van der Garde Caterham-Renault DNF Grosjean Lotus-Renault World Championship standings, round 5: Drivers: Constructors: 1. Vettel 89 1. Red Bull-Renault 131 2. Raikkonen 85 2. Ferrari 117 3. Alonso 72 3. Lotus-Renault 111 4. Hamilton 50 4. Mercedes 72 5. Massa 45 5. Force India-Mercedes 32 6. Webber 42 6. McLaren-Mercedes 29 7. Di Resta 26 7. Toro Rosso-Ferrari 8 8. Grosjean 26 8. Sauber-Ferrari 5 9. Rosberg 22 10. Button 17 11. Perez 12 12. Ricciardo 7 13. Sutil 6 14. Hulkenberg 5 15. Vergne 1
30 de milioane pentru ce?!
Mercedes ar trebui sa se gandeasca mai putin la calificari si mult mai mult la ritmul de cursa.Nu se poate sa pornesti din prima linie,iar piloti precum Guttierez sau Button sa termine inaintea ta.Rosberg a avut noroc ca a intrat primul in primul viraj si a reusit sa tina de prima pozitie cateva tururi,altfel nici n-ar fi obtinut un rezultat notabil.
McLaren mai are mult de lucru,dar s-a descurcat mai bine decat ma asteptam.
Daca Ferrari isi rezolva problemele de fiabilitate, deja stim cine va castiga titlurile in 2013.
Mercedes mai bine se prezinta doar in calificari, in cursa se face de ras. Daca Alonso mergea cu spatele, tot termina inaintea lor :))
Buna cursa lui Gutierez, cred ca a avut cel mai rapid tur in cursa. Merita si el sa obtina macar un punct. Perez a dat inapoi degeaba. Trebuie sa forteze in spatele lui Button. In scurt timp Perez va ajunge primul pilot la McLaren.
ce s-a intamplat cu vettel?hahaha
P.s. O mica glumita, pentru frumusetea spectacolului, e bine ca Ferrari nu pleaca din pole-position. Cu ce ritm au in regim de cursa, ar deveni plictisitor. :-)
"O mica gluma...e bn ca Mercedes nu-s in stare sa rezolve probleme cu pneurile , altfel am fi inchis Tv dupa primul tur"
In fine...cel putin campionatul e echilibrat pana acum....sper ca Ferrari sa mentina ritmul si Fred sa ia cel de-al 3-lea titlu .
Bravo Fernando...Super Felipe
Altul bun de tot. Perez pleaca in cursa de pe 8 iar colegul Button de pe 14. La finalul cursei Button termina inaintea lui.
Una peste alta o cursa frumoasa iar datorita rezultatului final al cursei ambele titluri puse in joc s-a mai echilibrat un pic.
Sa vina cursa de la Monaco!
Asta vis-a-vis de o stire mai veche aici unde am scris ca in cazul in care Kimi ajunge la RB poate nu va fii in stare sa-l bata pe Vettel in calificari dar in cursa sunt convins ca o va face.
Si uite ca mi-a demonstrat-o cu un Lotus, teoretic mai slaba decat monoposturile "energizante"...
In rest, si eu prevad o mica dominatie Ferrari anul acesta, chiar titlul mondial, cel putin la piloti daca nu cumva si la constructori, in cazul in care Massa persista in forma actuala...
18 dintre cele 22 de curse de la Barcelona de până acum au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position, cursa nu a fost castigata niciodata de un pilot care a pornit mai sus de pozitia 3 pe grila de start. Stastica incalcata ! Bine, ca sa fiu un pic rautacios (desi recunosc ca imi pare rau de ce li se itimpla la cei de la Mercedes - mare pacat, au bagat multa munca, multi bani si au o problema majora intotdeauna in cursa!) de fapt daca scadem cei doi piloti Mercedes, care oricum nu au contat in lupta pentru podium, Alonso a pornit de pe pozitia 3.
Cu riscul de a ma repeta: ce performanta au monoposturile Ferrari in regim de cursa ! E incredibil. Sper sa-i tina cat mai mult pana nu-i vine vreo idee lui Newey si se trezesc cei de la RBR.
Tehnic, masina mai buna e accea cu aerodinamica mai buna. Numai ca pneurile astea sunt intentionat facute foarte degradabile si avantajeaza echipe care desi nu au o masina buna s-au adaptat mai bine la pneuri. Cu alte pneuri mai tari Ferrari si Lotus ar fi in urma.
Deci totul e relativ la pneuri iar a spune ca "toti au aceleasi pneuri" e doar un cliseu negandit.
Ar trebui readusa concurenta si in cazul pneurilor, nu un furnizor care are monopol si livreaza ce dicteaza Fia.
Dani, cred ca locurile 8 si 9 ocupate de cei de la McLaren cursa aceasta nu sunt tocmai pe podium :)))
"Echipa britanică se poate considera mulţumită cu dubla clasare pe podium după un nou weekend dificil"
Mai e cale lunga de tot pana sa ajunga McLen pe podium. Din pacate deocamdata in cursa concureaza doar RBR, Lotus si Ferrari ... cateodata si Mercedes. Restul nu conteaza. In cursa de azi cele doua McLaren au terminat la 80 de secunde de castigator. E prea mult. Din pacate pentru ei
Unde e Vettel?
In rest cursa a fost plictisitoare, animata doar la start (depasirile lui Alonso au fost super) si de strategiile de utilizare a penurilor.
Pilotii Mercedes au mers bine cat s-a putut. Oricum faptul ca au plecat din fata a mai animat un pic cursa. Totusi, daca isi rezolva problemele, atunci ar deveni redutabili. Di resta a mers bine ba chiar si force india. Inca o data, felicitari Ferrari si sper sa vina si dubla cat mai curand.
Oricum, sa fim realisti> Mercedes Amg nu are ritm de cursa, e o masina net inferioara celorlalte, asa ca nici pacaliciu` nu avea ce sa faca. Oricum, Rosberg a fost peste el net, cum de altfel a fost si peste Schumi, diferenta intre cei doi fiind ca Schumi a lipsit mult timp si avea si el niste ani... pe cand badbinton nu are nici macar o scuza.
Kimi e cel mai meserias la ora actuala, dar sper (de dragul Ferrari) ca Alnso sa ia titlul.
si acelor fani care-l vad deja campion pe Alonso, dupa o cursa buna si multe alte mai putin bune, le recomand sa nu il neglijeze pe Kimi deoarece este foare probabil sa le faca o surpriza neplacuta, fiind un pilot mult peste Alonso si mult mai constant
E absurd ca intr-un sport care se vrea cel mai rapid din motorsport sa faci de fapt anduranta timp de mai putin de doua ore ....
Nu ai cum sa vezi de e acum pe cineva campion. Nici la piloti si nici la constructri. Sezonul mia are 14 etape. Oricine poate castiga mai ales ca RBR, Lotus si Ferrari sint destul de apropiate.
Da, Kimi e constant bun. Face exact ceea ce a facut Alonso anul trecut: termina pe podium in fiecare cursa. Bravo lui, a fost in carti pentru titlul la piloti si anul trecut.
ceasca Ti-as reaminti ca nu s-a schimbat in mod esental regulamentul anul acesta ! S-a schimbat compozitia pneurilor la cererea FIA si nu a Pirelli. S-au vrut mai mult spectacol, cu un schimb de pneuri in plus fata de anul trecut. Pirelli asta a si facut !
Ori - ori! NU se poate ca intr-un caz sa fie blamate doar pneurile iar in altul sa fie laudat doar pilotul dupa cum ne convine. Daca acum inchidem ochii la importanta pneurilor si periem pilotul ca mama mama ce o facut talentuosus, atunci si in 2001 o fost o varza murata.
amuzant si trist in acelasi timp
:)