Alonso a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii!

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 10.07.2011
Fernando Alonso a câştigat la Silverstone după ce a profitat de o greşeală comisă de Red Bull la o oprire la boxe a lui Sebastian Vettel, care a completat podiumul alături de Mark Webber.

Schimbarea radicală a regulamentului tehnic pentru Marele Premiu al Marii Britanii a coincis cu prima victorie a Scuderiei Ferrari din acest sezon, însă succesul italienilor are o strânsă legătură cu o greşeală comisă de mecanicii Red Bull Racing.

Plecat de pe locul trei al grilei de start, Fernando Alonso s-a menţinut pe această poziţie până la a doua intrare la boxe de la jumătatea cursei, când mecanicii Red Bull Racing au avut o problemă cu montarea pneului stanga-spate a monopostului pilotat de liderul Sebastian Vettel, din cauza căreia germanul a pierdut 7-8 secunde.

Spaniolul a profitat la maxim de oportunitate şi a devenit lider după ce a trecut la standuri şi de Mark Webber, iar în ultimul stint a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru a obţine prima victorie după Marele Premiu al Coreei de Sud din 2010.

În acest context, Vettel a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul doi, chiar dacă nu a comis nicio eroare de pilotaj şi a trecut de Lewis Hamilton în urma ultimei opriri la boxe.

Ultima poziţie pe podium a fost ocupată de Mark Webber, care a pierdut prima poziţie la start în favoarea coechipierului său de la Red Bull. Ulterior, australianul a mai pierdut două poziţii la a doua intrare la boxe în faţa lui Alonso şi Hamilton, însă l-a depăşit pe ultimul şi a l-a atacat pe Vettel pentru locul doi în ultimele tururi. Totuşi, echipa i-a transmis lui Webber prin radio să păstreze distanţa faţă de Vettel, pentru a evita producerea unui accident.

Plecat doar de pe locul 10 al grilei, Hamilton a terminat pe 4 la capătul unei curse pline de peripeţii, în care britanicul a recuperat cinci poziţii în primul tur. Ulterior, a avut mai multe dueluri cu Felipe Massa în urma cărora a ieşit sporadic în decor, iar cei doi s-au confruntat inclusiv în ultimul tur.

Avertizat de McLaren să nu forţeze pentru că riscă să rămână fără combustibil, Hamilton a fost ajuns din nou de Massa, iar cei doi s-au acroşat în ultimul viraj, bitanicul reuşind în extremis să termine în fata brazilianului, care a ieşit larg în ultimul viraj şi a trebuit să se mulţumească cu locul cinci.

Nico Rosberg (Mercedes GP), Sergio Perez (Sauber) şi Nick Heidfeld (Renault) au completat următoarele poziţii, în timp ce Michael Schumacher a obţinut locul nouă în ciuda unei penalizări de 10 secunde survenite în urma unui duel cu Kamui Kobayashi din turul 11, când şi-a avariat şi aripa fată.

Ultimul punct pus în joc a fost adjudecat de Jaime Alguersuari, în ciuda faptului că pilotul Scuderiei Toro Rosso a fost eliminat în prima parte a calificărilor.

Jenson Button a abandonat cu 13 tururi înainte de final după ce mecanicii McLaren l-au trimis pe pista fără să reuşească să-i monteze corespunzător pneul dreapta-fată. Acesta s-a desprins imediat, iar britanicul a trebuit să tragă pe dreapta chiar la ieşirea din pitlane.


Silverstone, rezultate cursă:

 1.  Alonso        Ferrari                    1h28:41.194      
2. Vettel Red Bull-Renault + 16.511
3. Webber Red Bull-Renault + 16.947
4. Hamilton McLaren-Mercedes + 28.986
5. Massa Ferrari + 29.010
6. Rosberg Mercedes + 1:00.665
7. Perez Sauber-Ferrari + 1:05.590
8. Heidfeld Renault + 1:15.542
9. Schumacher Mercedes + 1:17.912
10. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari + 1:19.108
11. Sutil Force India-Mercedes + 1:19.712
12. Petrov Renault + 1:20.600
13. Barrichello Williams-Cosworth + 1 lap
14. Maldonado Williams-Cosworth + 1 lap
15. Di Resta Force India-Mercedes + 1 lap
16. Glock Virgin-Cosworth + 2 laps
17. D'Ambrosio Virgin-Cosworth + 2 laps
18. Liuzzi HRT-Cosworth + 2 laps
19. Ricciardo HRT-Cosworth + 3 laps
Fastest lap: Alonso, 1:34.908 Not classified/retirements: Driver Team Gap Button McLaren-Mercedes 11 Buemi Toro Rosso-Ferrari 26 Kobayashi Sauber-Ferrari 28 Trulli Lotus-Renault 41 Kovalainen Lotus-Renault 49 World Championship standings, round 9: Drivers: Constructors: 1.
Vettel 204 1. Red Bull-Renault 328 2. Webber 124 2. McLaren-Mercedes 218 3. Alonso 112 3. Ferrari 164 4. Hamilton 109 4. Mercedes 68 5. Button 109 5. Renault 65 6. Massa 52 6. Sauber-Ferrari 33 7. Rosberg 40 7. Toro Rosso-Ferrari 17 8. Heidfeld 34 8. Force India-Mercedes 12 9. Petrov 31 9. Williams-Cosworth 4 10. Schumacher 28 11. Kobayashi 25 12. Sutil 10 13. Alguersuari 9 14. Buemi 8 15. Perez 8 16. Barrichello 4 17. Di Resta 2


Comentarii (81)

  • pomana la sprancenat. i se pregateste coliva
    50 41
  • FIA + FERRARI = LOVE
    Felicitari FIA pentru victoria lui Ferrari. Trebuiau sa castige cumva si broscarii.
    42 39
  • Red
    That's the colour, folks ! Frumoasa cursa, cu un final cu adevarat dramatic. Felicitati Alonso, dar si celorlalti primi trei combatanti.
    22 23
  • todt
    Prietenul la nevoie se cunoaste.Jenica i-ai facut campioni.Sa-ti traiasca.....!!!!!!
    20 14
  • ca un aer proaspat!
    ce final... pacat de Massa. Nu prea cine stie ce cursa a fost insa o schimbare pe podium intodeauna e bine venita mai ales in acest sezon. Dar nu inteleg care ar fi problema lui Webber de rateaza starturile... sau poate problema nu e in el???
    Am o neclaritate, de ce MSchum a facut un STOP/GO?
    12 21
  • Silverstone
    Felicitari pentru Alonso & Ferrari, o cursa norocoasa dar in final consistenta. Totusi nu stiu daca este de ajuns pentru a schimba ceva anul acesta.
    Despre BRB pot spune ca fiecare echipa isi face strategiile dupa cum considera. Ce ma deranjeaza este faptul ca pozeaza intr-o echipa care nu utilizeaza ordine de echipa cand azi s-a vazut clar (din nou) ca o fac.
    In asamblu a fost o cursa interesanta.
    21 18
  • Bravo Alonso!
    Sa-i vad Hamilton si Alonso fair... N-a fost noroc, pur si simplu cea mai clara victorie impotriva Red Bull in 2011. INteligenta cursa. Alonso a fost pur si simplu mai rapid. Bravo Ferrari! E prima victorie si nu ultima in 2011!
    28 25
  • el sol
    stop/go
    Datorita lungimii scurte a liniei boxelor, s-a decis ca orice penalitate sa fie pedepsita cu 10 secunde si nu cu drive through. De ce la schumi? Comisarii stiu mai bine.
    10 1
  • Sa nu uit.Vettel redus la supercalitatea unei masini. Cand e superioara castiga, cand e egala cu a concurentei..sta in spatele lui Hamilton.
    35 15
  • Prosti de la REDBULL
    SE lauda boul (taurul) de Horner ca nu vor folosi ordine de echipa. Iata ca in cursa de astazi a dovedit ca este un mare mare looser, si prost.
    31 14
  • Silverstone
    Red Bull au pierdut pe mana lor, iar Alonso si Ferrari au fost foarte aproape si au profitat din plin. F frumoasa cursa, mai ales in prima si ultima parte.
    27 3
  • poate cuiva nu-i convine ceva?
    mi-i indiferent... asa ca dati in continuare ca nu schimbati nimic. Eu ma bucur pentru voi. Dati-i cu rosu ca tot rosu a cistigat. Ha-ha!!!
    8 12
  • Ferrari-best!
    Penibil Red Bull! Nu l-au lasat sa-l depaseasca pe Vettel!Si-i criticau pe Ferrari anul trecut!!@kaiei, te las in pace, ca vad ca atata poti, frustrarea ta te doare, aproape c-o simt si eu.
    22 29
  • ctlnmihai
    Alonso a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii!
    A fost o cursa frumoasa,,foarte bine Hamilton,pacat de Button..Mclaren trebuie sa continue dezvoltarea monopostului pentru a se putea lupta pentru locul 2 cu Ferrari care sunt acum peste ei..Pacat totusi de mesajul transmis de cei de la Red Bull lui Mark Webber..trebuiau lasati cei 2 sa lupte
    29 3
  • Bine ca n-a mai castigat Vetel
    Felicitari lui Alonso si lui Hamilton care l-a tinut in spate pe Vetel iar Alonso s-a distantat.
    Vetel a avut viata grea azi si se pare ca nu e chiar asa bun pe cum o arata clasamentul general.
    29 10
  • ai iai iai.....
    o dezamagire dupa alta....ipocrizia mi si pare ca creste mai mult cursa de cursa decat audienta sau spectacolul.
    8 2
  • Redbull
    Nu va inteleg, au luptat timp de 2 ture Vettel Si Webber, iar tu ca si echipa risti sa pierzi toate punctele ca anul trecut in Turcia de exemplu, cand mai sunt 2-3 viraje?
    Ma rog...nu sunt fani Red Bull aici.
    Felicitari pentru victorie si celorlati bineinteles.
    17 12
  • Sebastian
    Fara ordine de echipa la RBR? HAHAHA
    http://formula1.automarket.ro/stiri/mateschitz-nu-schimbam-strategia-fara-ordine-de-echipa-la-red-bull-36305.html

    LOL ce repede s-au razgandit cand si-au vazut "pruncul" pe cale sa fie depasit
    19 8
  • ctlnmihai
    diesel08
    A fost cea mai clara victorie datorita greselilor facute de Red Bull la boxe ,Bucura-te de victorie dar nu exagera te rog...
    22 20
  • O Cursa Ok
    Nu tin cu nimeni .. dar ma bucur ca n-a mai castigat Vettel .. imi pare rau pentru Button si Schumi .. se putea mult mai mult ..

    Asta e ..
    Maybe next time :)
    19 1
  • logicalbass
    Mark, you need to maintain the gap
    Asa ceva ii spui unui pilot amenintat, nu unui pilot care ameninta. Am respectat ereu ordinele de echipa insa niciodata ipocrizia.
    16 5
  • ctlnmihai
    Alonso a terminat la peste 16 sec. Anul asta eu nu stiu sa fi castigat altcineva la o asemenea diferenta de Vettel.Hamilton, ar fi un bun secund la Ferrari. A muncit pentru Alonso mai mult decat a facut-o Massa:).Bravo Hamilton.
    27 14
  • house
    uite cum... acum depasea Webber nu Vettel. Cred ca e clar aici ce am spus. In rest Horn isi da singur cu palma pe bot..."noi lasam pilotii sa lupte intre ei"... Apoi eu sa mai cred in masina egala la RB???
    19 6
  • ctlnmihai
    diesel08
    Red Bull au inca cel mai bun monopost..
    10 12
  • Ordin
    Cu siguranta, acest ordin clar de echipa, dat lui Webber, nu va ramane nesanctionat. Chiar si asa insa, situatia la general este destul de clar in favoarea RBR. Daca Ferrari au facut cu adevarat ceva progrese, va ramane de vazut, sa speram insa ca spectacolul nu va lipsi de-acum incolo, in celelalte curse ramase de disputat.
    12 7
  • Drako, daca e sa remarc pe cineva sunt Alonso si Hamilton. Fair comentariul tau.
    12 6
  • Mrf1
    Ok, ii lasi dar nu in ultimele viraje. A zis ca ii lasa dar au si putin interes nu? Nu ii spui asta in mijlocul cursei(ferrari in Germania).
    @Disel: Alonso a avut atat avans pentru ca Vettel nu a fortat dupa ultima iesire, nu avea rost. S-a multumit cu locul 2.
    8 19
  • :|
    imi pare bine ca a castigat Alonso si nu iar Vettel.....Rusinica RBR cu ordinele de echipa!!! Englezii au facut-o de kko la proprii lor piloti. La McLaren, au uitat sa-i stranga piulita la Button, la Lewis, nu i-au pus suficienta benzina, iar la Force India, mecanicii i-au gresit pneurile.... Chiar ca toti englezii vor fi foarte suparati....si pe buna dreptate :|
    18 5
  • @KalEl
    Tu nu esti bucuros..pacat. Sanatos sa fii!
    4 6
  • F1Racing = bomboana de pe coliva
    se vede in primu rand k nu stii sa citesti, e KALEL, nu kaiei, da ma rog, te inteleg, am vazut cum e cu bacu.
    in al doilea rand, anu trecut ordinele de echipa ERAU ILEGALE.
    in al treilea rand, EJI BOMBOANA DE PE COLIVA.
    in al 4lea rand, da alonso o sa ia campionatu anu asta, daca il lasa petrov =)))))
    21 11
  • "nu mai masura bombareaza cu cîcareaza"
    e aceeas.
    5 6
  • @KALEL
    Esti spectaculos, de ce nu postezi mai des?Char ai dreptate..pacat ca nu prea stii sa te exprimi
    6 14
  • Koiei
    Dati voturi ca numai atata v-a mai ramas!
    4 20
  • ordin !
    stroakle sa nu traga nadejde, anul trecut s-a decis ca nu se pedepsesc ordinele de echipa. Pacat, nu cred ca era necesar.
    Lafel de trist e ca Vetel nu a fost mai agresiv, era evident mai rapid ca "sageata argintie". Daca acolo trecea nu mai era nevoie de acel odin.
    7 4
  • Eu nu inteleg un singur lucru .. de ce anume va agitati atata pentru niste oameni cu care n-aveti nicio tangenta ? :) atat piloti cat si necunoscuti ? rezultatele raman la fel ..

    Relax .. woooosaaaaaaaaaahhhh !
    7 7
  • PepDreams
    Ca bine a zis cineva sus...a fost greseala RBR,intr-adevar,insa acele secunde pe care Alonso le-a pus intre el si Vettel arata clar ca acel update cu care se laudau ca il vor aduce aici.a dat roade,asa ca victoria a fost si pe meritul lui...ca daca nu greseau cu Vettel,Alonso sigur ar fi fost tot pe aproape,ceea ce nu putem spune despre Vettel in ultimele 20 de tururi,cle mult,cand Alonso avansa pe fiecare tur,iar el,desi avea adversari...avea si o masina mai buna.
    Sa vedem ce va fi data viitoare..macar asa se ambitioneaza ferarri
    11 5
  • aaaah! da-da... acum am inteles ce accident putea fi la Webber si Vettel...
    adica ai vrut sa spui ca cînd e presat Vettel, el face kk?... ehhh, la scutit Horner de inca o rusine. De Webber pacat, in rest n-am de spus nimic. Dar tu nu retrai, totul va fi ok. Vettel ia titlul fara indoiala.
    7 5
  • Cine vrea sa discute serios, despre F1, fara ironii ieftine si atacuri la persoana, identitate asumata-avem un grup de oameni decenti care indiferent de preferintele lor pot sa discute civilizat.

    http://www.facebook.com/groups/Formula1.Romania?ap=1
    8 6
  • ctlnmihai
    diesel08
    In your dreams..Hamilton daca ajunge la Ferrari se va bate pentru titlul de campion..o victorie muncita la 2-3 secunde obtinuta printr-o depasire sau fortarea adversarului sa greseasca e mai valoroasa decat o victorie obtinuta in urma unei greseli savarsite la un pit stop de echipa adversarului,,Cat priveste Hamilton ,acesta a muncit pentru el insusi,,in concluzie Alonso victorie detasata ,Button si cu Hamilton victorii mai spectaculoase
    10 8
  • ctlnmihai
    Se va bate cu Alonso dar cu Alonso in rolul lui Hamilton din 2007. La Ferrari nu mai este tata Ron...Am vazut ca Hamilton s-a luptat mai mult cu Vettel decat cu Alonso. Asta spune ceva:). M-am bucurat si pentru Hamiton. Da, Alonso de ceva vreme incoace este cel care pune presiune pe Red Bull. Pe mine ma bucura faptul ca in jurul lui Alonso, la Ferrari se naste o echipa mare.
    13 7
  • A fost o cursa frumoasa...nu sunt fan inrait al vreunei echipe dar imi place sa vad spectacol pe pista.in ceea ce priveste red bull...horner tot spune ca isi lasa pilotii sa concureze dar astazi nea privat de o lupta frumoasa intre vettel si webber...am avut vreo 2 tururi in care sau luptat cei doi dar atat.era totusi interesul echipei sa termine bne cu ambii piloti (nu ca in turcia anul trecut).degeaba diesel08 zice de vettel ca a stat in spatele lui hamilton...am avut un duel superb intre cei doi dar mecanicii red bull au schimbat mai repede pneurile decat cei de la mclaren.sa vazut clar ca vettel a incercat cva.in final navea rost sa forteze sal prinda pe alonso.era distanta prea mare intre ei.la start webber mi sa parut suspect pt ca nu a INCERCAT macar sa isi apere pozitia in fata lui vettel.in privinta lui alonso.hmmm cva noroc pt ca daca mecanicii red bull nu greseau la al doilea pit stop alonso nu termina (cred) primul.ultimul tur-frumos duel intre massa si hamilton.vreau sa spun ca hamilton dupa parerea mea a facut spectacol la cursa de acasa pacat insa ca a luat doar locul 4.pt schumi chiar imi pare rau pt ca la un moment dat la inceputul cursei cand a schimbat primul pe slickuri chiar parea ca strategia da roade.pacat si de button.mecanicii iau "ucis" pneul dreapta dar asta este.in final o cursa spectaculoasa.ASTEPTAM GERMANIA :X
    10 3
  • Nano the Best!
    Alonso cu Ferrari invinge pe un circuit de casa Mclaren pe care Ferrari nu prea reusea sa se impuna. Felicitari Alonso! Excelenta cursa, pilotaj inteligent si rapid. A stiut exact exact cand sa forteze.Pentru mine, fan Ferrari, Alonso m-a cucerit. Forza Ferrari!
    14 6
  • ctlnmihai
    diesel08
    Îți înțeleg euforia produsă de victoria lui Alonso, dar încearcă să dai dovadă de mai multă prudență în ceea ce privește viitorul..Dacă judecăm la rece în sezonul ăsta și victoriile spectaculoase ale lui Hamilton și Button au fost realizate datorită unui set de pneuri fresh și a unei erori de pilotaj din partea lui Vettel în Canada,victoria de azi a lui Alonso fiind datorată greselilor făcute de echipa de mecanici,deci niște victorii artificiale zic eu dincolo de bucuriile aduse fanilor ..2 .Hamilton nu va alerga niciodată la Ferrari atât timp cât Alonso e acolo deoarece nu e atât de dummy încât să creadă că Ferrari îl va trata pe picior de egalitate cu Alonso .în ceea ce privește viitorul ,am observat la toți fanii Ferrari în fiecare sezon o mare încredere înainte de începerea fiecărui sezon și de fiecare dată când s-a întâmplat așa,dezamăgirile lor au fost mari..În viitor se pot întâmpla foarte multe lucruri așa că e greu de prezis cine va fi în frunte..De câțiva ani buni
    , numai există doar Ferrari și Mclaren..Acum e și Red Bull și Mercedes GP vine și Renault în urmă..
    8 11
  • Silverstone
    Ma uit pe aici si vad tot felul de discutii aberante de genul Hamilton la Ferrari , Alonso e mai bun decat Hamilton sau Vettel.....ma lasa rece... Ceea ce am ineleg din ultimele curse sunt urmatoarele :
    1.McLaren pierde teren semnificativ, de cand cu noul regulament - totusi sunt cei mai buni in conditii semi-umed , RBR a pierdut avantajul avut , Ferrari a lucrat mult inca de la Valencia iar cu ajutorul lui tata Jean au sanse sa mai castige curse.
    2. Piloti - Alonso motivat si cu '' imbunatatirile aduse'' este increzator dem ca e pilot de top. Massa ...mana moarta .....mai bine pleaca in GP2 ca sa nu mai critice alti piloti mult mai buni decat el.
    Hamilton cu o masina in picaj a devenit mai calculat si cerebral dar a fost mancat de echipa .....are sanse sa mai castige curse in acest sezon. Button .....demotivat total ....cred ca deja e mai mult decat hotarat sa plece la Ferrari, pare ca nu are rabdare cu echipa.
    Vettel ....si-a dat seama ca nu e perfect si nu mai are vechile avantaje .......ii mai apare din cand in cand morcovelul ( vezi duelul cu Hamilton unde cred ca revedea clacarea din Canada).Nu l-am vazut niciodata ca fiind cel mai bun pilot....si s-a vazut lucrul asta .
    Webber constat ....urat ce i-a facut echipa.

    Felicitari Alonso , Webber si Hamilton
    Shame on you Horner.........nu ramai decat un circar.!!!!
    26 3
  • Diesel08
    ctlnmihai
    Red Bull e cea mai puternica echipa in momentul asta. Inca au cea mai buna masina. Ferrari au pornit prost anul asta, acel tunel de vant, dar de 2 ani incoace este echipa care revine foarte tare, constant, prin Alonso in a doua jumatate a sezonului. Asta nu e o intamplare. Compartimentul tehnic s-a modificat si rezultatele se vad. Eu sunt optimist. Asa eram si in 96. Mai vorbim. Entuziasmul meu este temperat. Daca vorbim de entuziasmul fanilor Ferrari, ce sa spunem de cel al fanilor Mclaren care e foarte inalt primavara, urmand ca in toamna sa ajunga sa sustina Red Bull. E mai bine asa, nu?:)
    8 4
  • @ctlnmihai
    Esti un pic pe aratura dintr-un punct de vedere....Canada. Daca Button nu a castigat decat prin noroc........reaminteste-mi dc Vettel nu a putut sa-si mentina marea diferenta pe care o avea in fata lui Button, daca tot e atat de bun Vettel. Tot u ai spus ca judeci la rece....be fair and think twice.
    22 2
  • hellboy
    Dupa mult timp, Ferrari castiga............................
    Din punctul meu de vedere a fost o cursa frumoasa, castigata pe drept de Alonso. A fost constant, masina a mers bine si, dupa ecartul la care a castigat, nu pot spune decat ca Ferrari a evoluat mult.
    Pentru cei frustrati de faptul ca Vettel a pierdut, asta e, dar au pierdut pe mana lor. Nu cred ca e cazul sa se aduca in discutie faptul ca ``Alonso oricum l-ar fi depasit`` , dar oricum trebuiau lasati cei doi piloti RBR sa se dueleze. Felicitari Massa, felictari Hamilton pt faptul cum l-a tinut pe Massa.
    Schumi, capul sus, cursa viitoare o sa fie mai bine!!!
    Forzza Rossa
    11 3
  • ctlnmihai
    Webster
    1.M-am referit la monopostul Red Bull nu la Vettel....Nu sunt fan Red Bull și nici Vettel.. sunt fan Mclaren..3 Nu am intrat deloc pe arătură..dar ploaia și safety - car-ul au jucat un rol important în reducerea distanței dintre Vettel și Button. și în ultimul rând cred că în 2 tururi Button nu l-ar fi prins pe Vettel deoarece acesta avea monopostul cel mai bun..Hamilton a fost la 0.5 secunde în spatele lui Vettel la Barcelona și tot nu l-a putut depăși și a avut la dispoziție mai multe tururi decât Button
    5 14
  • hellboy
    @Gyo
    Broscarii astia sunt de la inceputul Formulei 1 fara vreo absenta, fiind cea mai titrata echipa.
    Daca esti fanul unei echipe rivale, foarte bine, dar nu incerca sa improsti cu ... un icon al F1.
    In 2004 de cine au fost ajutati sa domine categoric campionatul?
    Evident, at nu erau echipe:D
    Esti penibil, am impresia ca esti un copil....
    7 8
  • ctlnmihai
    Diesel08
    Te legi de fanii Mclaren care se bucurau în primăvară dar ai uitat de perioada dinaintea primului Mare Premiu al Australiei când tu și alți fani Ferrari erai ironic vis a vis de rezultatele slabe ale echipei Mclaren din perioada testelor și deja visai că Ferrari câștigă titlurile mondiale..Cât despre anii 96 alte vremuri...Așa pot să invoc și eu perioada Senna la Mclaren ..Alonso nu e Schumacher și nici Domenicalli nu e Todt.plus că aau dispărut Brawn ,Byrne și alții
    8 7
  • Fan_F1
    Schumy
    A facut o cursa buna. Daca nu avea acel incident in urma caruia a fost penalizat termina pe 6.
    In continuare ma astept ca Ferari sa recupereze din avantajul celor de la Red Bull.
    2 0
  • Jenica Boierica
    Sa ne traiesti Jane!
    Regulile nu ar trebui sa se schimbe in timpul jocului. Le faci cum vrei si apoi dai drumu la campionat. Sunt oameni care au investit timp, bani si energie ca sa castige, au pierdut nopti, ca sa vina apoi un prost dormit bine sa zica "Gata, fara X".
    3 0
  • Catalin F1
    Cursa superba
    Nu stiu cat de mult este meritul update-urilor noi aduse de Ferrari, a neupdate-urilor Mclaren sau noului regulament insa pe sectorul 2, in perioada cand circuitul era uscat, Alonso reusea constant sa fie cu 1 secunda mai rapid - este enorm.
    Acest avans ma face sa cred ca a avut masina pregatita/setata pentru vremea si temperaturile din a 2-a parte a cursei in contrast cu Mclaren, Massa si Vettel care au scos timpi mai buni pe ploaie.
    E nevoie de inca o cursa, pe uscat cap-coada, ca sa putem aprecia cat de mult au evoluat Ferrari prin introducerea noii punti si aripi spate.

    In contrast cu ceea ce se intampla cu discutiile de aici cei de la BBC stiu sa se bucure de o cursa frumoasa chiar daca nu castigata de englezi si se multumesc sa vada partea plina a paharului de fiecare data - erau entuziasmati de determinarea lui Hamilton in ai nu ceda locul lui Massa la final. Domenicali a declarat ca nu depune contestatie pentru acel mic incident considerandu-l unul, normal, de cursa.
    5 0
  • Catalin F1
    Alonso nu are nevoie sa devina Schumi
    Doar pilotii din plutonul secund pot visa la un idol din generatia actuala, topul fiind constituit din personalitati si sportivi remarcabili deja. Doar mentionand "personalitati" si deja au ceva in plus decat Schumy.
    2 0
  • Mai are rost vreun comentariu?
    La a doua oprire la boxe Alonso a baut un Red Bull si a prins aripi :)) Nu stiu cat de buna a fost masina Ferrari, dar sunt sigur ca Alonso a mers peste orice limita.
    Victoria aceasta poate insemna ce a insemnat si cea de anul trecut din Germania.
    Pacat de Webber. Din pacate australianul nu a avut niciodata vreo sansa la titlu. Pacat. Sper ca Webber nu a fost atat de idiot incat sa mai semneze contractul cu Red Bull, asta in cazul in care are personalitate puternica.
    7 2
  • @ctlnmihai
    Daca tot vorbesti de superioritatea RBR si in Canada....hai sa-ti aduc aminte. Lap 63 ( nu mai era nici un safety car si pista incepuse sa se usuce ) Vettel conduce la o dif de 5 sec fata de Webber, Schumacher si apoi Button. Curios ...iata 2 masini RBR ( care sunt superioare dupa spusele tale ) in fata unui Button. Culmea Button cu o masina inferioara ( dupa spusele tale) stabileste constat timp de 5 ture fastest laps ale cursei fara sa fol DRS-ul. Sfarsitul turului 69 Button ajunge la sub o sec si poate activa DRS-UL. Si culmea o masina inferioara lui RBR termina prima la aproape 3 sec de Vettel si 14 sec de Webber. Daca folosesti putin cunostintele de matematica ....poti face niste calcule simple pentru ati da seama de rezultate, dar ti-am vazut incoerenta ...de la punctul 1 sari la 3 .
    Sometimes is better to be quiet.

    Scuze celorlalti cititori stiu ca nu are legatura cu Silverstone insa tb sa raspund aberatiilor.
    13 8
  • ...
    Nu neaga nmeni faptul ca Ferrari au evoluat mult in ceea ce priveste masina..Dar,personal cred ca masina Red Bull este cea mai puterinca (cu tot cu schimbarea de regulament). M-as risca sa spun ca doar maisina lui Vettel este cea mai puternica. Azi Alonso nu castiga daca mecanicii nu greseau la pit stop. Data viitoare nu va mai aexista o asemenea greseala si Alonso o stie...cu tot cu declaratiile lui optimiste de dupa cursa. Dar repet, Ferrari a facut un pas,doi inainte in ceea ce priveste masina
    Red Bull: S-a vazul clar azi ca au ordine de echipa si ca se lucreaza mai intai pe masina nr.1 si apoi ce ramana se baga si pe masina nr.2. Cel putin asta am inteles eu prin fraza "Mantain the gap"

    Cu toate astea spuse felicitari Ferrari sau mai degraba felicitari Alonso ( personal cred ca el duce echipa in spate in acest moment). Am ramas impresionat de felul cum s-a aparat Hamilton om fata lui Vettel si apoi a lui Massa. Dezamagit de tot ceea ce inseamna Mclaren in acest week-end. Pot da vina pe regulament, dar la ce au facut ei azi nu are legatura cu asa ceva. eu le-as spune sincer... sa le fie rusine!!!
    7 1
  • ...
    ma refeream la greseala mecanicilor Red Bull-Vettel
    1 1
  • ctlnmihai
    Webster
    Dacă n-ar fi plouat și dacă comisarii ar fi judecat într-un alt mod incidentul dintre Button și Alonso atunci tot Red Bull ar fi câștigat cu toate tururile rapide ale lui Button..și fără să apelez la matematică pot să afirm că în 2 tururi Button n-ar fi reușit să l depășească pe Vettel ..Fenomenele meteo, pneurile și eventualele greșeli de pilot sau ale mecanicilor asta au condus la victoriile lui Hamilton ,buuton și Alonso
    1 15
  • mobius
    Silverstone
    Bravo Alonso, a reusit sa fie in timp si spatiu acolo unde a trebuit. In sfarsit sa spunem ca s-a terminat cu ghinionul si poate ca minunea de care vorbeam intr-un comentariu anterior se va produce. Despre Massa as fi vrut sa spun lucruri frumoase dar parafrazand pe cineva de mai sus as spune ca Hamilton a facut mai mult pentru Ferrari (nu pentru Alonso) decat a facut el. In ce priveste echipa RBR, am spus-o intotdeauna in pofida multor critici, ca la ei functioneaza ordinele de echipa, altfel Vettel nu ar fi castigat anul trecut CM iar anul acesta nu ar fi condus atat de autoritar in campionatul pilotilor. Dupa cursa de astazi am ramas insa cu o nedumerire si anume, de ce o echipa care a pastrat aparentele in privinta ordinelor de echipa (mentionez ca eu personal nu sunt impotriva acestor ordine, le consider chiar normale in anumite circumstante), a gasit oportun sa-si atentioneze un pilot aflat in postura de a-si depasi coechipierul, sa nu faca acest lucru in conditiile in care acest pilot a cedat in timpul cursei de doua ori pozitia sa coechipierului. Sincer imi pare rau pentru Vettel (dupa parerea mea un pilot talentat dar necopt inca), este tratat de echipa si de toti cei care il sustin ca o persoana cu handicap.
    8 2
  • BlueEnergy
    :)
    When asked by AUTOSPORT if he was surprised that Webber had ignored orders, Horner said: "Yes. At the end of the day the team is the biggest thing, and no individual is bigger than the team.
    "I can understand Mark's frustration in that, but had it been the other way around it would have been exactly the same."
    Astia mancau cacao anul trecut ca la Red Bull nu vor fi niciodata ordine de echipa?? Shame!
    3 0
  • Diesel08
    ctlnmihai
    Fernando Alonso l-a invins pe maestrul Schumacher. Stiu ca nu-l suporti pe Alonso dar asta e marea ta problema. Alonso este cel putin la fel de calificat ca Schumacher sa castige titluri cu Ferrari. Vom vedea cand se va intampla asta, eu cred ca foarte curand. Eu te intreb pe tine cand va castiga Hamilton titluri cu Mclaren.
    3 0
  • @ctlnmihai
    Daca, parca .....iti urmaresti un pic coerentza ? ...dai din una in alta . Prima data spui ca toate victoriile celorlalti mai putin ale celor de la RBR sunt artificiale iar cand vorbim de un caz concret - Button/Canada incepi iar cu daca, parca....duel Vettel/Hamilton, ba ca era apa, ba ca era safety car.... iti citesti si u comment - urile.
    Offf......vrei sa incepem aici teoria relativitatii?
    Oricum ma inclin in fata ta, imi dau seama ca esti un adevarat guru al f1....si sincer inchei aici dialogul iar pe final multumesc din inima fenomenelor meteorologice, mecanicilor handicapati si pilotilor handicapati ce au permis lui Button, Alonso sau Hamilton sa castige ; si sa nu uit de pirelli caci le-au dat pilotilor RBR pneuri reshapate :))
    Ce draq.....esti culmea ctlnmihai!!!!
    13 4
  • mda
    Aceasta cursa ii arata pe Redbull cei mai puternici , ferrari a avut putin noroc , la finalul anului vettel va fi campion , ham , alo si web se vor bate pt locul 2
    7 3
  • Alo+Massa
    Atitudine de racer la Massa! Bravo Alonso si Massa!Cursa de exceptie.Asteptam Nurburgring!
    2 1
  • Diesel
    ctlnmihai
    Ma confunzi. Eu n-am fost "ironic" fata ceea ce inseamna Mclaren in iarna. Arata-mi o postare de-a mea cand ironizam Mclaren si o mananc sau iti ceri scuze. Avantajul tau, pe acest site, e ca ascunzandu-te in zona anonimatului poti sa debitezi orice fara sa suferi consecinte. Dar astea sunt site-urile romanesti.
    1 1
  • red bull
    chiar daca a castigat alonso, printr-o greseala a celor de la red bull, marii castigatori sunt de fapt red bull, pt ca au demonstrat ca sunt cei mai buni din f1 ( cu toate schimbarile de regulament ). Dupa mine in Formula 1 in acest moment exista doar RED BULLT si alte ,,CUTII,,.
    4 10
  • "Prietenii stiu de ce!!!!"
    La MSC total aiurea penalizarea deoarece se rula cu pneuri intermediare, deci se considera pista uda.(Vezi cazul Hamilton-Webber din Canada fara penalizare) Sa nu uitam ca fosti piloti de pe vremea lui MSC sunt acum comisari si trebuie sa ii plateasca o polita ca prea agresiv intra in ei.
    RBR a facut bine deoarece a evitata reeditarea episodului TURCIA, ca doar "taurasul tanar" nu se ferea el cu una cu cu doua pe ultimile 4 viraje. Daca voi ati fi fost in locul lui Hornner ...ce ati fi decis?? Dupa ce va raspundeti incepeti sa judecati
    2 0
  • @iulianimi
    Dupa parerea mea, ori esti tampit ori scrii in timp ce dormi.

    Ai vazut ca alonso punea cate o jumatate de secunda pe tur intre el si vettel? cand alo era pe locu 1 si vettel pe 2

    "Cutia" de Ferrari a fost mai rapida azi ca rasnita de Red Bull:)) =)).

    Cand vettel fingerboy a realizat ca nu poate reduce diferenta dintre el si alonso, a decis sa termine pe 2, concluzie Ferrari a avut o masina mai performanta la Silverstone.

    Timpii iti zic tot, nu trebuie sa mai debitezi prostii:)), chiar nu-i necesar.



    Cam asta e concluzia pe ieri, duminica 10.07.2011
    3 0
  • 123
    Corecta decizia RBR sanu se ciocneasca berbeci si sa piarda si locurile 2 3

    Incorecta penalizarea lui MSC.... Binw mai zicea Villneuve : "mai lasati oamenii se piloteze nu sa conduca" ... Urmeaza sa puna un militian pe traseu sa dea amenzi aleatoriu.
    0 1
  • 123
    Corecta decizia RBR sanu se ciocneasca berbeci si sa piarda si locurile 2 3

    Incorecta penalizarea lui MSC.... Binw mai zicea Villneuve : "mai lasati oamenii se piloteze nu sa conduca" ... Urmeaza sa puna un militian pe traseu sa dea amenzi aleatoriu.
    0 1
  • Excelenta cursa pt Ferrari, monopostul a fost mai rapid decat ma asteptam pe un circuit care nu i se potriveste in mod deosebit.
    3 2
  • Pentru frustratii de pe acest site
    Trebuie ori sa fii un tampit, ori sa ai 12 ani si sa te uiti la Formula 1 de ieri ca sa poti sa afirmi ca Vettel nu e cel mai bun sau ca masina face totul pentru el. Omul asta a terminat locul 8 la prima cursa a sa in F1 (nu avea nici macar 20 de anisori pe vremea aceea), la o echipa nu tocmai de top (BMW Sauber) iar in acelasi an a terminat cu o masina Toro Rosso, destul de slaba pe locul 4 in China, mult peste ambele masini Red Bull pilotate la vremea aceea de Webber si Coulthard, dupa ce a plecat de pe locul 17. Asta se intampla la a saptea lui cursa in F1. Iar de rezultatele din al 2-lea sezon, printre care si dubla de la Monza (pole+victorie) nici nu trebuie sa mai pomenesc, singurul lucru e mentionat este faptul ca alerga pentru o echipa nici macar mediocra si anume Toro Rosso. Asta asa, ca sa va reimprospatez memoria.
    Imi aduc aminte ca si pe vremea cand Schumi a dominat Formula 1, existau acelasi gen de comentarii la adresa lui, ca masina face totul pentru el, fiind sustinut evident doar de fanii calutului cabrat, aceeasi fani care acum sunt subiectivi la adresa lui Vettel desi se afla intr-o situatie oarecum similara. Pe Vettel, cat timp va fi la RBR, nu-l veti vedea facand depasiri pentru ca masina asta nu e conceputa pentru asa ceva. Ea este facuta sa plece de pe primul loc si sa termine tot acolo. Si da, mi se pare normal sa fie favorizat de echipa avand in vedere ca a fost crescut de RBR. Webber a fost, este si va fi un pilot mediocru, indiferent de cat de buna ar fi masina lui. Nu imi amintesc sa fi avut prea multe rezultate notabile in cariera.
    5 14
  • Schumy
    Incet ,incet il simt ca incepe sa fie in vana..... Fara ghinion il surclasa clar pe rosberg in ultimele 2 curse si urmau ceilalti ......
    Bine admit ca trebuie sa aiba si masina pentru asta......
    4 0
  • Neamtu
    @George005
    Multumim ca ne-ai luminat. Afirmatia ta este senzationala chiar geniala.
    "Pe Vettel, cat timp va fi la RBR, nu-l veti vedea facand depasiri pentru ca masina asta nu e conceputa pentru asa ceva". Asta este masura inteligentei tale sau, ar mai putea fi considerata BULA PRICEPUTEANULUI INTR-ALE FORMULEI 1.
    6 3
  • Sa ne traiesti Jane!
    A stat Jan si s-a sfatuit cu staful Ferrari. Ce-i face pe rbr atat de rapizi ca sa stie Jan ce sa interzica. Sa- fie rusine.

    Regulile nu ar trebui sa se schimbe in timpul jocului. Unii investesc timp, bani si energie, pierd nopti ca sa vina apoi un prost dormit bine si sa spuna "Dispozitivul X de acum este neregulamentar".
    4 2
  • Neamtu
    Halonso ie hal mai tari din parcari si cu asta am incheiat da hinteligent ce is.
    1 3
  • mobius
    ...
    Ma bucur sa observ ca aproape toti sustinatorii lui Vettel, in paranteza fie spus din ce in ce mai putini (asta si pentru ca in subconstient cu totii admitem ca astfel de reusite fortate si facile, nu ne fac placere si nu aduc servicii sportului si sportivitatii), admit mai cu voie mai fara voie ca pe Vettel l-au propulsat in fata masina si sustinerea echipei si nu vreau sa spun prin asta ca Vettel nu ar fi un pilot valoros.
    2 1
  • pt paul
    esti fan ferrari de te oftici asa de ,,CUTIILE,, ferrari? eu doar spun adevarul si stiu ca adevarul doare. daca ferrari va mai castiga cel putin 3 curse anul acesta imi voi retrage afirmatiile, dar daca RED BULL va iesi campioana la piloti si constructori imi va confirma afirmatiile. pacat pt ,,cutii,,
    1 2
  • ctlnmihai
    Diesel08
    Anul trecut Alonso a castigat 5 curse. Doar in Germania a fost "ajutat" de Massa. A reusit sa uneasca echipa si s-o mobilizeze in momente in care putina lume mai vedea Ferrari in lupta pentru titlu. Fanii altor echipe concurente pot sa spuna orice, au alte interese deci e evident sa detracteze. Vad ca onor fanii "altei echipe" sunt "sub acoperire", eu sper sa fie pentru multa vreme de-acum inainte. comentariu diesel 10.03.2011 Ferrari preview ..Ultima frază mi se pare o ironie la adresa fanilor Mclaren
    2 5
  • @ Neamtu
    Spune-mi cate depasiri a facut Webber cu aceeasi masina, si nu-mi da exemple de genul Lotus, Toro Rosso, Force India, etc. Ci depasiri in fata pilotilor de la McLaren sau Ferrari. Eu nu prea am vazut. Ca sa depasesti trebuie sa ai si masina care sa iti permita sa faci asta. RBR dispune de un pachet aerodinamic superior oricarei echipe din F1, iar motorul Renault este fiabil dar se stie ca nu este unul din cele mai puternice, in comparatie cu Mercedes sau Ferrari. In fine, cu specimene ca tine nu se poate discuta, pentru ca le stiti pe ale voastre. Voi roadeti-va unghiile de ciuda in continuare, cifrele vorbesc si vor vorbi in continuare.
    1 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru