E imposibil să comparăm un pilot dintr-o generație cu piloți din alte generații. Instrumentele cu care au luptat au fost inevitabil diferite, abilitățile de care au avut nevoie au fost și ele diferite. Într-o oarecare măsură, e ca și cum ai compara sportivi din discipline diferite.
Mai important, generațiile ulterioare de piloți au repere în rezultatele obținute de predecesori, repere care funcționează ca un important stimulent. Istoria sporturilor arată în general că cei care stabilesc recorduri sunt deschizători de drumuri pentru generațiile următoare, contribuind la creșterea nivelului mediu al performanțelor în domeniu.
În ceea ce privește confruntările directe pe circuit, sunt destui factori necunoscuți nouă care fac diferența între rezultatele piloților.
Totuși, amintiți-vă cât de motivat era Senna în competiția cu Prost. Crede cineva că această competiție îl motiva la fel de mult pe Prost? Când a ajuns Senna în Formula 1, Prost era reperul. Ce putea fi mai motivant decât să îl bați pe Prost? Cât de natural o fi fost să stai cu ochii pe el, să analizezi tot ceea ce face și să încerci să faci mai bine (cum proceda Senna)? Și totuși, Prost a făcut față provocării cu brio.
A plecat Prost. Ce a făcut Senna, când nu a mai avut la cine să se raporteze? Urmăriți în documentare modul în care căuta să-l țină aproape pe Prost. Crede cineva că putea fi pentru el la fel de motivantă competiția cu un copil (Schumacher)? Ce șanse ar fi avut Senna să scoată din el în 1994 ceea ce a scos în lupta cu Prost?
Anul 2005. Au schimbat regulile jocului. Ce motivație avea Schumacher să se adapteze? Dorința de a bate un copil (Alonso)?
Totuși, poate fi ales unul drept ”cel mai bun sportiv”? Dacă am defini o serie de criterii clare, aplicabile tuturor perioadelor, am putea.
În opinia mea, Schumacher și-a pus în sertar secretul care îl facea deosebit încă din 2005. Prost a făcut-o prin 1991. Toți campionii o fac la un moment dat.
Prost s-a întors în 1993 și a reușit să scoată din el suficient pentru a mai deveni odată campion (cu o mașină evident foarte performantă, dar și cu multă ostilitate din partea publicului). Poate că a avut de demonstrat mai mult decât avea un triplu campion mondial ”obișnuit”.
Schumacher s-a întors în 2010, la o echipă cam lipsită de inspirație, care nu a reuși să se ridice din mediocritate. A luptat 3 ani. Poate că a avut de demonstrat mai mult decât avea un septuplu campion mondial ”obișnuit”.
Din păcate, noi, fanii Formulei 1, nu avem instrumentele necesare pentru a înțelege ceea ce vedem pe pistă. Coechipier cu Kimi, Massa părea cel puțin la fel de bun. În echipă cu Alonso, Massa e invizibil de atâtea ori. Pot înțelege să fie cu moralul la pământ, pot să înțeleg și că nu i se permite să lupte cu Alonso, dar logic ar fi să îl vedem regulat măcar la o poziție - două după Alonso.
Chiar și așa, Ferrari, cea mai titrată echipă din F1, îl păstrează. Concluzia clară este că Massa face ceea ce Ferrari dorește ca el să facă. Doar că nouă nu ne este prea clar ce i se cere. Este posibil ca Massa să contribuie la succesul lui Alonso și altfel decât blocând adversarii sau cedându-i lui Alonso poziția? E posibil ca Alonso să aibă în Massa un pilot de teste, atât Vinerea și Sâmbata, cât și în timpul cursei?
Să fim serioși, Ferrari nu s-au jenat să îl concedieze pe Alain Prost după câteva vorbe rele, care e șansa să îl păstreze pe Massa dacă rezultatele sale s-ar măsura doar în puncte?
În opinia mea, dacă facem bilanțul după cei 3 ani, concluzia pare a fi că Schumacher nu avea ce să caute la o echipă atât de mediocră și de lipsită de inspirație. Au avut cel mai titrat pilot de F1 din toate timpurile și ei o tot dădeau cu ”Nico and Michael”. Totuși, există câteva sute de milioane de fani care urmăresc cursele de F1 cu regularitate. Fie că îl plac sau nu pe Schumacher (care nu e nici el inteligența întruchipată), acesta a marcat istoria sportului. În momentul în care îl jignesc pe Schumacher desconsiderându-l în raport cu Roseberg, ne jignesc pe toți cei care am urmărit cu sufletul la gură cursele de F1 din ultimii 20 de ani, chiar dacă uneori i-am dorit lui MSC vreo pană sau vreo ieșire în decor.
Prima condiție pentru a exista F1 este existența interesului fanilor. Nimeni nu ar plăti o gașcă de pierde-vară să se sucească în jurul circuitului cu mașini de milioane de euro dacă nu am fi noi.
După ce am pus suflet pentru a urmări cursele de F1 timp de 20 de ani în care Schumacher a fost în prim-plan (chiar dacă uneori ne-a bucurat, alteori ne-a deranjat), vine o echipă care îl tratează ca pe un pilot de duzină, ca și cum cei 20 de ani în care fanii au investit timp, bani și suflet nu au existat.
Și echipa nu se numește Ferrari, McLaren sau Williams - echipe ale căror nume sunt semnificativ legate de istoria modernă a F1. Se numește Mercedes, care de pe vremea bunicilor actualilor angajați nu a prea făcut ceva (e discutabil, dar performanțele obținute ca furnizor de motoare cu McLaren, pe mine, ca fan F1 nu mă determină să consider Mercedes un actor important în F1).
Cred că atitudinea celor de la Mercedes sau a lui Ecclestone vis-a-vis de Schumacher este în perfectă corelație cu atitudinea față de noi. Au tot schimbat regulile jocului pentru a-l face mai interesant pentru fani. Făcând pneurile să se deterioreze repede pentru a genera depășiri artificiale? Cred că ne confundă cu fanii unui sport în care se consumă semințe, se înjură și se provoacă bătăi de stradă.
Ne pun de ani de zile în postura de a urmări o turmă de copii fără liceul terminat fără a ne oferi niciun fel de informație despre aspectele importante ale competiției.
Dacă un pilot conservă carburant și astfel se lasă depășit, sau are pneurile uzate, sau are un set-up care nu îi asigură o viteză suficient de mare pe liniile drepte, sau care se potrivește mai bine la altă încărcătură de carburant, eu trebuie să mă uit pasiv și să admir pilotul care face depășirea. Nu am niciun fel de informații despre condițiile reale care au permis depășirea. În loc să îmi fie oferite aceste informații, sun jignit prin crearea unor depășiri artificiale generate de uzura pneurilor.
Nu pot fi oferite aceste informații? Să se revină la simplitate și standardizare, la situații în care diferențele să poată fi generate de calitatea pilotului și de unul-doi factori tehnici care pot fi cunoscuți. Altfel, să se uite de acum înainte la curse mâncătorii de semințe. Eu unul sigur nu mă voi mai uita în aceste condiții. De fapt, aberația ar trebui să fie mult mai evidentă. Cine ia deciziile în acest sport de miliarde de euro? Un moș de peste 80 de ani, care s-a lăsat de școală la 16 ani și a făcut bani ca bișnițar.
De ce continuati sa insistati pe problema echipei Mercedes cu pneurile? Problema lor nu este una lagata de pneuri, ci este aceea ca dispun de un monopost mediocru. Nu este vorba despre niciun fel de dificultati in a exploata in regim de cursa potentialul aratat in calificari. Nu au cum. In calificari au un avantaj dat de sistemul F-duct pentru aripa spate, avantaj exploatabil doar in paralel cu utilizarea sistemului DRS. In calificari pot folosi sistemul DRS pe toata pista, ceea ce le permite automat folosirea sistemului F-duct.
In cursa, sistemul DRS e folosit doar atunci cand momopostul Mercedes se afla la mai putin de o secunda in spatele unui adversar direct, doar pe o linie dreapta (eventual 2 la unele curse), doar in conditii de pista uscata. In concluzie, in cursa, sistemul revolutionar F-duct este aproape inutil (ajuta la depasiri, alaturi de DRS).
In opinia mea, ei insista pe rezolvarea problemelor cu pneurile pentru a mai atrage atentia publicului si pentru a linisti sponsorii. Si eu as vrea sa il vad pe Schumacher in fata, dar deocamdata nu cred ca este posibil (cred ca masina este pozitionata mai slab fata de concurenta comparativ cu anul trecut).
Pe de alta parte, am citit ca la inceputul sezonului Mercedes a semnat contract cu un sponsor important (care a venit pentru Schumacher) - nu cunosc detalii, poate cineva care are informatii ar putea detalia.
In paralel, observ ca MS este acum in fata lui Roseberg. Nu stiu ce se intampla efectiv in echipa, dar logica imi spune ca ar trebui sa fie nebuni sa ii permita lui Rosberg sa il bata pe MS, cand MS are un potential comercial infinit mai mare (pentru a atrage sponsori, dar si pentru a vinde masini Mercedes de serie). Ii crede cineva pe cei de la Mercedes nebuni, naivi sau prosti? Dar pe cei de la Ferarri sau red Bull?
Nimeni nu este acolo de dragul distractiei.
Eu unul eram fanul lui Senna in 1993, astfel încât, după ce a murit Senna în 1994 am sperat să câștige Hill, respectiv am dezvoltat o antipatie față de Schumacher. Adevărul este că Schumacher era extrem de arogat. Prin 1999, presa a avut un moment în care a insistat intens pe această aroganță, după care atititudinea lui Schumacher față de public s-a schimbat.
După ce am citit toate carțile pe care le-am găsit despre istoria formulei 1 și am revăzut cursele din sezoanele anilor '80 si prima parte a anilor '90, cred că Formula 1 a avut un pilot cu o inimă uriașă în persoana lui Ayrton Senna, un pilot genial și foarte subapreciat în persoana lui Alain Prost, respectiv un pilot extrem de talentat dar mai ales extrem de ambițios și încrezător în forțele proprii în persoana lui Michael Schumacher.
Când urmăresc acum însă cursele din sezonul '93 nu pot să apreciez pe deplin talentul tânărului Schumacher, nici pasiunea "magicului" Senna, pentru că mereu mă întristează dezinteresul publicului pentru un alt titan al formulei 1 - Alain Prost (care devenea la vremea aceea campion pentru a 4 - a oară și pleca pe ușa din dos deținând recorduri absolute la capitolele victorii, fastest lap-uri, puncte).
De la începutul anilor 2000 (după ce am mai învățat și eu câte ceva despre formula 1) nu am mai fost fanul niciunui pilot. Sunt fan al formulei 1, ceea ce mă obligă să respect o legendă vie a acestui sport precum Michael Schumacher, chiar dacă este un arogant (deși acum o maschează mai bine). Până la urmă, ambiția sa extraordinară l-a ajutat să obțină rezultate incredibile. Fără aroganță și personalitate ar fi fost poate un simplu pilot din pluton.
Cred că a-l putea vedea concurând este un mare privilegiu pentru orice iubitor adevărat al sporturilor cu motor.
Oricum, bănuiesc că nu are sens să îi judecăm prea mult pe piloți după personalitate sau inteligență (asta pentru a-i încuraja pe fanii lui Kimi Raikonnen).
Pentru cei care îl critică pe Schumacher, eu zic să nu uităm că deține confortabil cele mai importante recorduri ale sportului de care suntem pasionați. Să-i dăm ocazia să încerce să obțină și recordul de "cel mai vârstnic câștigător al titlului mondial" (și mai trebuie să se "maturizeze" cu vreo 5 ani pentru asta).
Ultimele comentarii
13 in total