@Coni_D
Mulţumim că te-ai documentat. Nu iei în calcul şi faptul că fiecare are un prag de confort diferit. Nici eu nu sunt de acord cu folosirea sistemului decât atunci când este nevoie, adică vara, însă mai sunt şi excepţii. Ceea ce trebuie să înţelegi tu din test, fără să mai cauţi nod în papură inutil, este faptul că maşina consumă bine chiar şi cu climatizarea în funcţiune fiind astfel o recomandare bună pentru fanii dieselului.
@LauCalin
Stimate cititor află că stim in ce segment se bate Astra. Am facut o referire la C30, constienti fiind de segmentul din care face parte ("Dacă ne aruncăm ochii şi către segmentul premium, coupe-ul german depăşeşte chiar şi Volvo C30"), pentru a demonstra că GTC este un model ce poate face faţă chiar si unui produs Volvo.
@ConiD
Ti-as sugera să te uiti putin pe harta si sa vezi unde e pozitionată Palma de Mallorca si cam cate grade sunt acolo. Astfel ti se va parea justificata folosirea aerului conditionat.
Am avut câteva episoade amuzante cu numerele de Ungaria, nu cu Aveo, cu o altă maşină din parcul de presă Chevrolet.
De cele mai multe ori se dovedesc a fi foarte utile, deşi lumea le confundă cu cele de Bulgaria şi nu primim tocmai zâmbete.
Comentariul pe care l-am moderat continea injurii la adresa unui alt user. Te-aş ruga să foloseşti un limbaj civilizat şi lipsit de ironii ieftine, altfel contul tău va fi blocat. Mulţumesc!
Ultimele comentarii
230 in total