Am vorbit la general, unde comparând la prețurile românești, 9l GPL cu 32 lei (preț mediu 3,6 lei / l) sună mai convenabil decât 40 lei (16 kWh puși la un preț mediu de 2,5 lei pentru încărcare la curent continuu).
Trecând peste posibilele inconveniente legate de prizele din România, asta e o comparație cât de cât obiectivă, excluzând dormitul prin stații de curent alternativ.
Că fanii extaziați ai gadgeturilor pe roți consideră doar costul curentului de acasă sau, și mai convenabil, ne minciunesc gratis (adică vorbesc de încărcarea la panouri solare), astea sunt excepții și îi încălzesc doar pe cei în cauză.
Comparația costurilor de întreținere poate fi foarte subiectivă, iar eu n-aș vrea să văd cu ce costuri de deplasare și tarife are de luptat un posesor de baterie cu roți din provincie în caz de probleme.
Domnul de la Jiu este rugat să nu mai vorbească din auzite de la ”experții” de talcioc.
Singurele componente uzate mai repede datorită arderii gazului sunt bujiile, în rest motorul e mai curat și fără depunerile specifice benzinei.
Da, se impun operații suplimentare ca schimbarea a 2 filtre de gaz de câteva zeci de lei sau pentru modele mai vechi reglarea jocului tacheților, dar rularea cu un consum de maxim 10% în plus (10% față de consumul normal, adică 10l / 100km doar dacă pe benzină este 9l / 100km).
Deci cu toate teoriile eficienței energetice lăudând ba diesel ba electrică, practic rezultă că GPL este soluția cea mai eficientă economic și la rulare și la costuri de întreținere.
Iar vine electrollul și-mparte media anuală de km la ce vrea el ca să rezulte electrica utilă.
Și cel ce face 230 km săptămânal, și cel ce face 1000 km lunar, și cel ce face 50 în zi de lucru, cam toți totalizează 12.000 anual.
Exact ID7 acoperă nevoile europenilor, în varianta Pro S la preț de Alpine A110 sau Porsche Boxster.
În loc să-mparți aiurea media anuală la câte drumuri NU știi că face un european, nu mai bine calculezi câte sute de mii de km face gratis (comparativ cu un client de IDT Pro S) un european care alege la puțin peste 40.000 un Peugeot 508, un Citroen C5X sau un Toyota Camry hibrid? Și asta fără constrângerile și neplăcerile unui drum lung neplanificat...
Presupunerea mă onorează, dar nu e cazul, doar am pus uneori întrebări din interes unor persoane mai avizate.
Dacă un 1.5 dCi euro 6 în 4 cilindri a fost proiectat să încapă sub capota Dusterului 2, nu știu dacă un 1.6 dCi ar fi ușor de acomodat, cu minim de proiectare, la caroseria ușor redusă (după umila-mi părere) a noului Duster. Aspiratul 1.6 MPI al variantei hibride sigur e mai simplu, fără turbină, EGR, pompă de presiune și poate alte sisteme auxiliare pe care turbodieselul le necesită.
Probabil la limită s-ar fi putut adapta, dar aici intervin și normele actuale și viitoare în care trebuie să se încadreze producătorul, și asta nu pentru un an doi ci pentru durata normată de viață a modelului.
Deci pentru aceste motive cumulate au considerat că nu merită, altfel puneau în continuare măcar dieselul de 115 CP.
Nici nu știu dacă are loc 1.6 dCi sub capota noului Duster darămite 2.0 dCi, în plus costurile de adaptare ale acestor agregate la caroseria dispusă la motoare mai mici ar fi împins și mai sus prețurile, de parcă oricum cârcoteala ”Dacie de 30.000 de euro” nu s-ar auzi destul despre Bigster.
Altuia nu-i convine că Duster 3 facelift va avea și automată și 4x4, el voia din prima. Nu contează că trebuie oarece proiectare, aceata necesită timp, că sunt motoare de generația mai nouă, nu el vrea din prima. Și evident ieftin, că așa l-a obișnuit Dacia......nu contează miile de euro distanță la care e concurența.
Genul de pretențios care o vrea și frumoasă și devreme-acasă și cu zestre și se duce apoi la prima nemțoaică rodată un pic pe-afară.....
Mare ți-e grădina, Doamne și mulți au sărit gardul ... la protest!
Ultimele comentarii
815 in total