Greu la deal cu unul care nu pricepe termenul DOAR. 400 milioane pentru pod, restul e suma cu taxe care include stația de taxare, drumurile de legătură și alte amenajări conexe NEELIGIBILE.
”Valoare eligibila nerambursabila din Fondul European de Dezvoltare Regionala in suma de 1,696,947,365.85 lei, echivalenta cu 85% din valoarea totala eligibila aprobata.”
Scuză-mă, te trec la analfabeți NEfuncționali.
Spor la copy-paste și voturi multiple, atâta poți. Cât despre calificative, nu cumva te oglindesc?
Într-adevăr, cine sesizează că am forțat un adverb (în mod normal) ca adjectiv, a prins și ce am vrut eu să subliniez prin asta.
Recunosc ”invenția” chiar dacă termenul devenit clișeu avea altă construcție.
Prioritizarea podului la Brăila este excelentă. Cu sau fără noile drumuri de viteză din Moldova terminate, leagă mai bine Dobrogea de Moldova.
În loc să debitezi conspiraționisme cu SUAUE mai bine te întrebi de ce autoritățile nu mișcă un deget să demareze un pod la Călărași, sau o parte din cele 5 (CINCI) poduri peste Dunăre pe care le cer bulgarii construite și pe care UE le finanțează fără probleme. Și-apoi să ne uităm cine îi tot votează pe ăia care ar trebui să miște ceva dar mișcă doar în interes personal sau de partid.
Repede, să compare cu o termică mai scumpă dacă se poate, și aia cu preț distorsionat.
Poate poate iese electrica măcar pe aproape.
În primul rând Polo R-Line pleacă de la 28.200 EUR, la ăsta bagi opționale de 9.000 și la Renault scazi pomana de stat de 11.000?
Și o comparație corectă s-ar face referitor la Clio, tot model Renault:
Clio Authentique 90 CP - 16.030
Clio diesel - 17.630
Clio TCe 140 CP RS line - 22.830!!!
Sau poate un Sandero 90 CP de 14.100 euro?
Față de estimările de 30.000, cale lungă .....pe care o parcurgi din diferența de bani!
Ultimele comentarii
775 in total