Pur şi simplu nu pot să cred ce i se întâmplă lui Schumacher. Cred doua sezeoane şi incă 3 curse din sezonul ăsta mi-au ajuns. Nu mai pot să privesc cum este umilit, în lipsa unui material tehnic competitiv (iar asta include şi echipa tehnică).
Dacă din ceea ce am spus eu tu nu poţi decât sa te legi de comparaţia cu fotbalul, fapt la care mă aşteptam din partea unora (şi îmi asum asta), atunci poţi sa mergi la o plimbare.
N-are nici o legătura cu fairplay-ul, atunci când vorbim despre cele mai bogate echipe din campionat. Mi se pare amuzant cum încearcă unii să-şi verse frustrarile. Intotdeauna, găselniţele celor de la Red Bull au respectat orice regulă, sau mai bine zis n-au incălcat nici una. Aşa să fie oare ? Acum, că nu pot implementa acelaşi lucru (presupun), o bagă pe asta fairplay-ul.
PS: Te rog, păstrează abordările de genul acela pentru tine. Daca tata era atât de prost pe cât eşti tu, probabil ca m-aş fi sinucis.
E ca şi cum, la fotbal, te-ai înţelege cu echipa adversă să nu-ţi dea gol în cazul în care va avea ocazia să facă asta.
Ce-i aia "acord între echipe", mai ales unul bazat pe astfel de considerente ?
Datorita lor, vom avea o noua cursa cu depasiri artificiale.
De ce n-au ales alta zona, cum ar fi cea dintre virajele 14-15 ? Zona care precede acea linie dreapta, in speta zona de detectie, ar fi fost mult mai relevanta deoarece este una virajata.
Ultimele comentarii
55 in total