Ediția din 2023 a proiectului "Aventour la feminin" a ajuns la final. În cea de-a patra zi ne-am întors în punctul de unde am plecat, adică Țiriac Collection, dar nu înainte ca fetele să mai fie supuse unei probe venite din partea partenerului nostru principal, Textar România.
REZUMATUL VIDEO AL ULTIMEI ZILE DIN AVENTOUR 2023
După 1.300 de kilometri în care am (re)descoperit litoralul românesc, am coborât din Podișul Dobrogei până pe plajele Mării Negre, ediția din 2023 a proiectului "Aventour la feminin" a ajuns la final.
Am condus 4 mașini proaspăt lansate, adică Audi Q8 e-tron, Mercedes-AMG SL63, Peugeot 408 și Renault Austral, alături de 8 femei influencer: Sânziana Negru și Sorina Brumariu, Ioana Grama și Krista Baias, Prăjiturela și Alexandra Boca și, nu în ultimul rând, Laura Giurcanu și Bianca Giurcanu.
Ultima zi din Aventour 2023 am început-o la gazda noastră Novum by the Sea, iar fetele au avut de îndeplinit o ultimă provocare din partea Textar România: să creeze picturi din plăcuțele și discurile de frână pe care le-au găsit de-a lungul celor 4 zile.
OPERĂ DE ARTĂ CU PRODUSE TEXTAR
Pe mesele de lucru le-au așteptat acuarelele, pensulele, tablourile și tot ce le trebuie pentru a scoate la iveală Van Gogh-ul din ele. Condițiile nu au fost chiar ideale, având în vedere briza încăpătânată a Mării Negre.
Dar, chiar și așa, fetele s-au descurcat de minune. Oricât ar fi fost de greu să alegem, a existat o singură echipă câștigătoare. Cea formată din Ioana Grama și Krista Baias.
Toate echipele au primit, însă, puncte pentru sârguința de care au dat dovadă. Acestea au fost vitale mult pentru stabilirea clasamentului final.
Cu această activitate bifată, ne-am urcat în mașini și am pornit către punctul din care am plecat: Țiriac Collection.
DRUM CU "AVENTOURI"
Drumul dintre Constanța și București nu a fost lipsit de "aventouri".
Asta pentru că în apropiere de Cernavodă, singurul model electric din tur, Audi Q8 e-tron, s-a decis că are nevoie de un plus de energie pentru a ajunge la destinație.Încă o dată, infrastructura de încărcare din România ne-a demonstrat că nu este în pas cu vremurile. Chiar dacă mașinile electrice au început să devină o realitate. Dar până la urmă totul s-a terminat cu bine și am putut să ne continuăm drumul.
Ultima oprire înainte de destinația noastră finală din Aventour 2023 a fost La Partid.
Restaurantul din Lehliu Gară se descrie ca fiind "Un spațiu decent, cu o ofertă proaspătă, creativă. La noi se mixează muzica, se mixează mâncăruri, se amestecă expresii, culturi, se creează și se comunică." Adevărul este că o cremă cu zahăr ars ca la mama acasă nu am mai mâncat demult.
După încă o oră de mers pe Autostrada Soarelui am ajuns la destinația finală din a 4-a zi de Aventour 2023: Țiriac Collection.
Aici a fost desemnată și echipa câștigătoare. A fost o decizie foarte strânsă, având în vedere că diferența dintre echipa de pe locul 1 și cea de pe locul 2 a fost de doar 10 puncte.
Acestea fiind spuse, "campioanele en-titre" rămân Ioana Grama și Krista Baias.
Prin ochii celor 8 fete, ultima zi din Aventour 2023 a arătat în felul următor:
PRĂJITURELA ȘI ALEXANDRA BOCA ÎN RENAULT AUSTRAL
Renault Austral a fost o surpriză frumoasă. Ne-a plăcut că este confortabil, are toată tehnologia de care ai nevoie, un interior premium și, desigur, ne-a plăcut mult ecranul central care te duce cu gândul la Tesla.
Și faptul că are serviciile Google este un plus.
IOANA GRAMA ȘI KRISTA BAIAS ÎN MERCEDES-AMG SL63
Am așteptat 4 zile să conducem vedeta acestui tur, adică Mercedes-AMG SL63, dar a meritat fiecare minut.
Chiar dacă portbagajul a fost prea mic pentru toate bagajele noastre, a compensat prin interiorul luxos, prin puterea dezvoltată de motorul V8 și, desigur, prin sunetul evacuării.A, și să nu uităm de culoarea roșie care atrage toate privirile.
LAURA GIURCANU ȘI BIANCA GIURCANU ÎN AUDI Q8 E-TRON
Audi Q8 e-tron m-a convins atât de tare încât mă gândesc serios să îmi cumpăr unul. Arată foarte bine, atât la exterior cât și la interior, are o autonomie mai mult decât decentă, iar portbagajul este încăpător.
Nu ne-au prea plăcut ecranele de la interior, pentru că sunt un magnet pentru amprente și praf. Dar majoritatea producătorilor de automobile merg în direcția asta, așa că am putea trăi cu asta.
SÂNZIANA NEGRU ȘI SORINA BRUMARIU ÎN PEUGEOT 408
Peugeot 408 este o mașină misterioasă, pentru că nu știi exact ce este: ba un SUV, ba un coupe, ba o berlină. De fapt, este din toate 3 câte puțin.
Dar arată foarte bine, mai ales pe culoarea asta, iar interiorul este, fără îndoială, demn de o navă amiral. Totodată, este ușor de condus și foarte confortabilă la drum lung.
***
Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 mașini proaspăt lansate în România.
3-6 mai
Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA
Proiect prezentat de:
Parteneri:
Comentarii (1)