Presă: Ogier va semna cu Ford pentru 2012!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Decizia lui Sebastien Loeb de a rămâne la Citroen pentru încă două sezoane l-a determinat pe coechipierul său Sebastien Ogier să întoarcă spatele constructorului care l-a promovat în Campionatul Mondial de Raliuri.
Nemulţumit de faptul că Citroen continuă să-l favorizeze pe Loeb în lupta pentru titlul mondial, Ogier este decis să plece la rivalii de la Ford, iar agenţia France24 susţine că cele două părţi au ajuns deja la un acord verbal în urma mai multor runde de negocieri, semnarea unui contract fiind acum o simplă formalitate.
La sfârşitul lunii august, Ogier dezvăluia că actualul său contract cu Citroen expiră la finalul sezonului 2013, însă la numai o zi distantă avertiza că va părăsi echipa în cazul în are Loeb va avea statut de pilot numărul 1. Situaţia a căpătat accente dramatice în Raliul Australiei, când Ogier a fost obligat de echipă să piardă 15 minute în penultima probă specială şi să rateze astfel locul 8 în clasament pentru a-i permite lui Loeb să obţină punctul acordat poziţiei a 10-a.
În acest moment nu este foarte clar dacă Ford va utiliza trei maşini de uzină în sezonul viitor sau dacă va renunţa la serviciile lui Mikko Hirvonen, al cărui contract cu constructorul american expiră la finalul acestui an.
Via | France24 | MTV3
Comentarii (1)