Colin McRae, vinovat pentru producerea accidentului mortal din 2007

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 06.09.2011
Colin McRae ar fi putut evita accidentul de elicopter din 2007 în urma căruia el şi fiul său în vârstă de cinci ani au încetat din viaţă, potrivit unui raport emis de autorităţile scoţiene.

Autorităţile din Scoţia au publicat în această săptămână raportul final cu privire la circumstanţele accidentului de elicopter suferit de Colin McRae în septembrie 2007.

Potrivit datelor furnizate de şeriful Nikola Stewart, campionul mondial de raliuri din 1995 a pilotat la o altitudine prea mică în condiţiile în care acest lucru nu era necesar şi sigur, fiind astfel declarat vinovat de producerea accidentului în care a murit şi fiul său în vârstă de numai cinci ani.

"Ar fi fost o precauţie rezonabilă să se reţină de la zbor elicopterul G-CBHL în care pilotul s-a angajat într-un zbor la altitudine mică când nu era necesar şi sigur pentru el să facă asta în timp ce transporta pasageri. Accidentul s-a petrecut când, din motive necunoscute, elicopterul a deviat de la traseul de zbor şi s-a prăbuşit în arborii din Valea Mouse."

"Motorul elicopterului era pornit în momentul coliziunii şi domnul McRae a încercat să redreseze elicopterul. Aceste tentative au eşuat din cauza poziţiei şi vitezei elicopterului în Valea Mouse şi a imposibilităţii de a avea oportunitatea de a ateriza sau de a zbura într-un loc sigur.

Astfel de opţiuni ar fi fost disponibile pentru el dacă ar fi aderat la regulamentul de bune practici al piloţilor şi nu ar fi pilotat în vale la altitudine mică şi viteza mare", precizează Nikola Stewart în raportul său.

În accidentul petrecut în urmă cu patru ani au decedat Ciolin McRae, fiul său Johnny în vârstă de cinci ani şi prietenii de familie Graeme Duncan şi Ben Porcelli (în vârstă de şase ani). În 2009, un raport al Air Accidents Investigation Branch a criticat riscurile pe care şi le-a asumat McRae în timpul zborului.

McRae nu avea licenţa de zbor în momentul producerii accidentului.

Via | The Guardian

Comentarii (1)

  • au avut nevoie de 4 ani pentru a ajunge la concluzia asta?
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru