La fel ca şi în acest an, norvegianul va concura în toate cele 13 etape ale sezonului, va face pereche cu Kris Meeke, care a fost deja confirmat la echipă, şi speră să obţină victorii.
"Sunt foarte fericit să continui cu Citroen. M-am bucurat de ultimele luni şi am învăţat multe doar fiind în contact cu această echipă fantastică.
Aştept cu nerăbdare să văd update-urile pentru DS3 WRC şi vreau să fiu capabil să lupt pentru victorii cât mai des posibil", a declarat norvegianul.Şeful Yves Matton a explicat decizia de a semna cu Ostberg prin prisma performanţelor obţinute de pilot pe parcursul sezonului 2014.
"Primul său sezon cu Citroen ne-a permis să-i evaluăm potenţialul. Ostberg a avut câteva performante bune, chiar dacă uneori a fost ghinionist. Cele 108 puncte şi locul cinci în clasamentul general reflectă investiţiile sale", a explicat el.
Ostberg a câştigat astfel lupta cu Robert Kubica pentru sezonul următor, iar polonezul spera acum să ajungă la un acord cu M-Sport. Sezonul 2015 al Campionatului Mondial de raliuri va începe în luna ianuarie cu Raliul Monte Carlo, acolo unde în clasamentul constructorilor vor puncta însă Meeke şi Sebastien Loeb, care şi-a anunţat revenirea în raliuri pentru celebra etapa de debut a campionatului.
Via Citroen
Comentarii (0)