Polonezul a avut parte de un sezon modest la M-Sport presărat cu numeroase accidente şi admite că nu are nicio idee despre ce va face anul viitor.
"Aş spune că voi fi în spatele volanului, dar nu ştiu unde. Nu ştiu dacă Raliul Marii Britanii va fi ultima etapă în WRC, dar s-ar putea. Chiar nu ştiu ce voi face anul viitor", a declarat el.
Opţiunile lui Kubica se limitează la prelungirea contractului cu M-Sport sau la plecarea la Citroen, întrucât Volkswagen şi Hyundai vor continua în aceeaşi formulă. Oficialii M-Sport afirmă că sunt deschişi la negocieri, însă nu au primit încă nicio solicitare în acest sens din partea lui Kubica.
"Nu am vorbit despre anul viitor.
Trebuie să ştim ce vrea să facă Kubica. Sigur că am fi interesaţi să rămână cu noi în sezonul următor, dar trebuie să începem să vorbim despre posibilităţi", a explicat Malcolm Wilson, şeful M-Sport.Potrivit presei internaţionale, Kubica are oferte să concureze în competiţii de circuit atât în Europa, cât şi în Statele Unite.
Via Autosport
Comentarii (0)