În urma acestor rezultate, Citroen a dezvăluit că l-ar putea promova pe Kubica în prima echipă pentru câteva raliuri din acest sezon şi că acesta se află inclusiv pe listă scurtă de candidaţi pentru sezonul următor.
"În acest moment, Kubica luptă pentru titlu la WRC2 şi acesta este un obiectiv important pentru el, dar dacă câştigă înainte de finalul sezonului de ce (n.r - să nu-l aducem la echipa de uzină)? Nu ne gândim încă la asta, dar este posibil. Cu siguranţă este şi pe lista scurtă pentru anul viitor.""În acest moment, aştept până după Raliul Germaniei pentru a mă gândi ce voi face cu piloţii. Dar dacă Kubica continuă să crească într-un asemenea ritm ar fi normal să fie pe listă pentru câteva raliuri, nu spun pentru întregul campionat", a declarat Yves Matton, şeful Citroen Racing.
Citroen mizează în acest sezon pe serviciile lui Mikko Hirvonen şi Dani Sordo, însă niciunul nu a reuşit să impresioneze. De altfel, francezii au obţinut doar două victorii în acest sezon, ambele prin intermediul lui Sebastien Loeb, care ia startul în numai patru dintre cele 13 etape ale anului.
Întrebat care este opinia sa cu privire la declaraţiile celor de la Citroen, Kubica spune că este prea devreme pentru a lua o decizie cu privire la viitorul său.
"Nu este adevărat că am o înţelegere pentru a pilota la clasa WRC în Spania. Cât despre anul viitor, nu ştiu ce voi face. Dacă decid să rămân în raliuri voi lua în considerare să pilotez la clasa WRC", a precizat el.
Via Autosport
Comentarii (0)