Citroen a stabilit planul de luptă pentru WRC în 2014: trei maşini de uzină

de Daniel Popescu
Miercuri, 25.09.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Citroen a decis să utilizeze trei maşini de uzină în sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri şi va renunţa astfel la exemplarele oferite piloţilor privaţi.

Esential 3 masini de uzina va utiliza Citroen in WRC in 2014
Citroen şi-a definitivat planurile în privinţa participării în Campionatul Mondial de Turisme începând din sezonul 2014. În condiţiile în care va participa şi în Campionatul Mondial de Turisme, constructorul francez a decis să limiteze programul pentru WRC la cel mult trei maşini de uzină, astfel că piloţii privaţi nu vor mai avea posibilitatea să concureze cu modelul DS3 WRC.

Una dintre maşinile de uzine va fi rezervată pentru Khalid Al Qassimi, întrucât acesta joacă un rol esenţial în sponsorizarea echipei de către Adu Dhabi, însă el nu va fi prezent la toate etapele.

"Nu vom utiliza nicio maşină pentru piloţi privaţi. Nu vom utiliza maşini pentru băieţii care vin să facă un raliu sau două sau ceva de genul ăsta. Vom avea cele trei maşini de uzină ale noastre, inclusiv maşina pentru Al Qassimi, dar în unele etape vom avea doar două maşini", a declarat şeful Yves Matton.

Nu vom utiliza nicio maşină pentru piloţi privaţi.

Nu vom utiliza maşini pentru băieţii care vin să facă un raliu sau două.

Yves Matton
Sef Citroen
Citroen nu a luat încă o decizie în privinţa liniei de piloţi pentru sezonul viitor, întrucât analizează în continuare performanţele obţinute de Mikko Hirvonen, Dani Sordo şi Kris Meeke în acest an.

Citroen a decis să micşoreze numărul maşinilor alocate pentru WRC şi datorită faptului că o parte din echipţ va fi transferată în cadrul proiectului pentru WTCC.

"Vom împărţi echipa între WRC şi WTCC. Nu va schimba modul în care lucrăm, dar sunt sigur că trebuie să împărţim unii oameni, trebuie să ne descurcăm cu oamenii pe care îi avem în echipă. Din exterior nu veţi vedea nicio diferenţă. Vom avea aceeaşi structură ca întotdeauna", a mai precizat el.

Via Autosport

Comentarii (4)

  • iceman
    Citoen v-a avea numarul 1 pe masina
    4 0
  • iceman
    in WTCC
    4 0
  • Nu mi se pare ceva normal faptul ca Citroen se implica in 2 mari campionate. Peugeot a parasit programul de anduranta, ar putea sa renunte si Citroen la ceva.
    1 3
  • iceman
    @908 se implica mai mult in WTCC, in WRC bani vin de la Abu Dhabi
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru