Marti, 14.05.2013
- Comenteaza
- Trimite pe:
Fiat a reuşit să atragă suficienţi de mulţi clienţi cu ajutorul modelului 500. Un fashion icon cu linii retro, Fiat 500 a reînviat spiritul originalului Cinquecento, maşina care a pus Italia pe roţi după la doilea Război Mondial. Pentru a amplifica succesul modelului 500, Fiat a decis să lărgească gama acestui mic automobil. Iar al doilea venit în familia 500 este monovolumului 500L. Modelul se adresează celor care au deja o familie, dar îşi doresc un automobil cu stilul modelului 500. Aceiaşi reţetă a aplicat-o şi Mini cu modelul Countryman. Practic Fiat-ul 500 a crescut semnificativ în dimensiuni, are patru portiere plus hayon şi poate primi la bord o familie completă. Interesant este că, din punct de vedere tehnic, Fiat 500L este mai degrabă înrudit cu modelul Punto, iar interiorul este mai aproape de Panda decât de 500.
Fiat 500L
1.4 Benzina 95CP Man6 Pop Star
- Pret de pornire 14.900 €
- Pret model testat 16.100 €
Motor / Transmisie
Exemplarul primit la test a venit echipat cu motor pe benzină de 1.4 litri aspirat. Acest propulsor clasic este unul dintre motoarele de bază din banca de organe a producătorului italian. Cei 1.368 cmc şi patru cilindri dezvoltă 95 CP la 6.000 rpm şi 127 Nm la 4.500 rpm. Dacă aceste cifre ar fi ok pentru un model ca Panda sau Punto, pentru Fiat 500L acest motor nu oferă suficientă putere. Senzaţia de submotorizare este puternică pentru cel de la volan şi acest lucru se datorează cuplului de doar 127 Nm disponibil la o turaţie destul de înaltă. Senzaţia de submotorizare este pregnantă cu un singur om în maşină, iar dacă încărcam automobilul cu bagaje şi cinci pasageri, ne putem doar închipui cum se comportă la urcarea ubei rampe, de exemplu.
Motorul cu patru cilindri şi 95 CP este asociat cu o cutie de viteze manuală cu şase trepte. Cutia este relativ bine etajată, dar levierul este excesiv de lung, iar acţionarea lui este neplăcută.
Consum
Pentru că avem de-a face un un motor pe benzină clasic aspirat, consumul de carburant nu va fi extrem de economic. Cifra oficială comunicată de către Fiat pentru modelul 500L 1.4 benzină este de 6.2 litri/ 100 km. Este o cifră ce se situează în media concurenţei ce foloseşte modele similare cu puteri de 90-100 CP. Cel mai economic model concurent este noul Ford B-Max, dar acest este echipat cu motorul Ecoboost de 1.0 litru şi sistem turbo ce dezvoltă 100 CP. Consumul mediu pentru modelul Ford este de 5.1 litri/100 km.
În timpul testului nostru, Fiat-ul 500L echipat cu motor 1.4 benzină de 95 CP a consumat 6.8 litri în regim extraurban, la viteze de croazieră pe autostradă, în timp ce oraş consumul urcă până la 8.3 litri/100 km. Modelul testat de noi nu era echipat cu sistem Start-Stop.
Performanţe
Avem de-a face cu un automobil dedicat familiei, iar cu 95 CP nu vom face niciodată performanţe la nivel de olimpiadă. Fiat 500L 1.4 benzină are nevoie de 12.8 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/oră, iar viteza maximă la care motorul de 95 CP se va palfona este de 170 km/oră. Timpul de accelerare este în media clasei, cel mai rapid monovolum de acest fel fiind Citroen C3 Picasso 1.4 VTi, ce are nevoie de 12.2 secunde. În tot acest timp, cel mai lent este Opel Meriva 1.4, cu un timp de accelerare de 13.9 secunde.
Interior
Conceptul lui Fiat 500L este cel de monovolum mic. Nu avem însă portiere culisante sau uşi cu deschidere opusă, ca la alte modele concurente. Italienii au ales o caroserie umflată cu portiere clasice, un fel de 500 pus la îngrăşat. Deşi platforma este comună cu cea a modelului Punto, la interior regăsim suficient de mult spaţiu pentru ca cinci persoane să călătorească confortabil. Cu toate astea, scaunele sunt destul de mici şi foarte tari, iar acest lucru va afecta confortul celor de la bord pe distanţe lungi.
Deşi există suficiente elemente care ne aduc aminte de stilul modelului 500, interiorul lui 500L are o organizare mai aproape de cea a modelului Panda. Plasticele folosite sunt de o calitate bună, dar bordul pare prea simplu. Anumite elemente sunt de-a dreptul arhaice. Un exemplu este display-ul monocrom dintre vitezometru şi turometru, care este identic cu cel folosit de modelele Punto şi Bravo încă de la lansare.
Un plus revine spaţiului pentru bagaje, foarte încăpător şi bine structurat pentru un monovolum de clasă mică. în plus, o planşă detaşabilă poate structura diferit spaţiul util în funcţie de necesităţi. Ba chiar au fost prevăzute şi cârlige pliabile pentru agăţarea plaselor cu cumpărături. Spaţiul total din portbagajul unui Fiat 500L variază între 343 şi 400 litri, în funcţie de poziţia banchetei, iar dacă rabatăm rândul de locuri din spate, spaţiul util creşte la 1.310 litri.
Preţ de achiziţie
Piaţa pentru monovolume mici, dedicate uzului urban, a crescut în ultima vreme. Avem modele venite de la constructori ca Ford sau Opel, dar şi de la producătorii coreeni sau francezi. Preţul pentru un astfel de model, în echipare medie şi cu motor pe benzină de 90-100 CP, variază în jurul cifrei de 15.000 euro (TVA inclus). Fiat-ul nostru 500L nu face excepţie. Preţurile încep de la 14.900 euro, iar varianta testată de noi echipare Pop Star costă 16.100 euro.
Concurenţa oferă modele similare la preţuri cuprinse între 14.740 şi 16.500 euro.
Siguranţă
Fiat 500L a trecut cu brio de testele de impact la care a fost supus de către EuroNCAP. Monovolumul cu tentă retro a obţinut un scor general de cinci stele, cu un grad de protectie de 94% pentru pasagerii adulţi şi 78% pentru pasagerii infanţi. Gradul de protecţie pentru pietoni este de 65%. Fiat şi-a dotat suficient de bine modelul la capitolul siguranţă: avem ABS+EBD, ESP+BAS, airbaguri faţă, airbaguri laterale şi airbaguri cortină.
Ţinută de drum
Pentru că avem în faţă un automobil dedicat familiei, Fiat a optat pentru o suspensie setată pentru confort. Nu vom putea face, astfel, prea mult sport cu modelul 500L. Suspensia filtreză bine denivelările din carosabil, iar întregul automobil se simte bine legat. Ţinuta de drum este bună, dar ruliul îşi va spune cuvântul dacă alegem un stil mai sportiv, nepotrivit pentru acest model. Direcţia este suficient de precisă atât timp cât o păstrăm în modul normal. Pentru că faimosul buton "City" nu lipseşte nici de pe acest model. Dacă îl apăsam, vom avem un volan extrem de uşor, ce teoretic face viaţa mai uşoară la manevrele de parcare.
Vizibilitate
Deşi avem de-a face cu un model al cărui design se inspiră din note retro, vizibilitatea este cote foarte bune. Suprafeţele vitrate sunt mai mult decât generoase, iar poziţia la volan este uşor înaltă, ceea ce permite o bună perspectivă asupra colegilor din trafic. Montanţii faţă au fost împărţiţi în două bucăţi separate de un mic geam, ceea ce anulează din unghiurile moarte la virajele de stânga. Pentru manvrele cu spatele nu există senzori de parcare şi nici cameră de luat vederi, dar nu ai nevoie stringentă de nici unul din aceste sisteme. Dimensiunile compacte şi vizibilitatea bună te ajută să parchezi fără probleme.
Tehnologie
În ciuda aspectului retro, Fiat 500L oferă suficientă tehnologie pentru a-l mulţumi pe cel de la volan. În habitaclu, totul gravitează în jurul unui ecran tactil de 5.8 inch, unde sunt afişate informaţii de la sistemul audio şi de la telefonul conectat prin sistemul Bluetooth. Ca de obicei, Fiat şi-a dispus anumite comenzi în poziţii specifice mărcii italiene. De exemplu, proiectoarele şi stopul de ceaţă sunt aprinse de butoane amplasate imediat sub display, în timp ce pilotul automat are o manetă separată amplasată în spatele volanului. Informaţiile de la computerul de bord sunt afişate pe display-ul cu grafică învechită din bord, iar pentru a asculta muzică de pe stick există o mufă USB amplasată la vedere în apropierea schimbătorului de viteze. Ne-au plăcut comenzile sistemului manual de climatizare, mari şi uşor de folosit.
Design
Tema retro lansată de modelul Fiat 500 se regăseşte din plin şi pe fratele 500L. Designerii italieni au avut însă o misiune dificilă, pentru că au trebuit să recreeze emoţia transmisă de 500 pe un model cu o accentuată latură practică. Dacă au reuşit, vă lăsăm pe voi să judecaţi. Fiat 500L este genul de maşină pe care o iubeşti sau o deteşti în momentul în care o vezi pentru prima dată în realitate. Dar, judecând după câte capete am întors în timpul testului şi mai ales după ocaziile în care am fost întrebaţi despre preţul acestui model, credem că Fiat a reuşit să insufle măcar un iz din succesul lui 500 şi asupra acestui model. Nu ne mai rămâne decât să aşteptăm şi versiunea crossover a modelului 500.
Ne-a placut
- Spaţiu interior
- Posibilităţi de personalizare
Nu ne-a placut
- Submotorizată
- Design discutabil
Date tehnice - Fiat 500L 1.4 Benzina 95CP Man6 Pop Star | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ultimele teste
-
Suflet iberic -
BMW Seria 5
Gigant -
Toreador -
Vedetă
Ştiri despre Fiat
-
Cu ocazia aniversării celor 125 de ani de la înființare, Fiat a publicat o serie de informații noi despre Grande Pande. Acesta va avea o versiune electrică, cu 113 CP și o autonomie de până la 320 de kilometri. (Vineri, 12 Iulie)
-
Constructorul italian de automobile și celebra casă de modă Giorgio Armani și-au unit forțele pentru o ediție specială a modelului 500e. Aceasta va fi disponibilă pe mai multe piețe, inclusiv în Europa. (Vineri, 12 Iulie)
-
Constructorul italian de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Grande Panda. Desenat în Italia, acest model va fi disponibil și într-o versiune pur electrică. (Vineri, 14 Iunie)
-
Șeful Stellantis a confirmat că actualul Fiat 500 va avea o versiune hibrid, echipată așadar cu un motor termic. Aceasta va fi produsă din 2026 la uzina din Mirafiori. (Miercuri, 29 Mai)
-
Fiat prezintă o nouă ediție limitată pentru modelul 500. Denumită 500 Tributo Trepiuno, aceasta este un omagiu adus conceptului care a stat la baza versiunii moderne a celebrului model italian. (Miercuri, 06 Martie)
1.E facuta sa fie individuala,simpatica, prietenoasa si nu sobra,neagra,fara personalitate.
2.Nu e facuta in 'Nemtia'.
3.Nu are vreo elice sau niste cercuri pe capota
FIAT 500 si MINI COOPER sunt singurele care au reusit sa reinvie 2 legende ale istoriei automobilelor.
Au incercat si nemtii de la VW, dar cum ei sunt mult prea seriosi, sobri, sictiriti au transformat o poveste frumoasa intr-un "cartoon emokids".
FIAT 500L nu arata rau. Pare un pic umflat cu pompa, dar era nevoie de ceva gonflabil pentru a obtine spatiu in plus.
Imbucurator este ca FIAT a crescut la capitolul calitate materiale. Rau este ca au crescut mult si la pret.
Submotorizarea poate fi o problema, dar toate marcile de volum folosesc motoare cu puteri in jurul valorilor 70-110 CP.
E un elastic rupt... sau un ideea unui succes (500 -clasa mini) intins mai mult decat limita bunului simt...