Drivetest Volkswagen Polo facelift (2014-2017)
1.2 Benzina Turbo (TSI) 90CP Man5 5 usi HighlineVineri, 16.05.2014
- Comenteaza
- Trimite pe:
Chiar dacă s-au scurs mai bine de 1000 de ani de la prima cruciadă creştină, germanii continuă ofensiva pe toate continentele lumii. Conduşi de o altă ideologie, bineînţeles.
Şi câmpul de luptă s-a schimbat, ostilităţile fiind transferate acum în showroom-uri şi în saloane auto. Fără îndoială, Volkswagen este liderul cruciadei europene de convertire a publicului de pe celelalte continente.
E drept însă că nici acasă, în Europa, convertirea nu este încheiată, părerile fiind extrem de împărţite când vine vorba de calitatea germană. Tocmai de aceea, oficialii din Wolfsburg luptă pe toate fronturile pentru a câştiga simpatii şi, odată cu ele, noi clienţi.
Volkswagen Polo facelift (2014-2017)
1.2 Benzina Turbo (TSI) 90CP Man5 5 usi Highline
- Pret de pornire 11.448 €
- Pret model testat 17.431 €
- Taxa auto 60 €
Motor / Transmisie
Deşi am fost multă vreme un fan al motoarelor diesel, şi eu am fost parţial convertit. Şi de vină sunt toate unităţile turbo, supuse downsizing-ului. Volkswagen este unul dintre predicatorii care m-au făcut să mă îndoiesc de religia dieselului şi să îmbrăţişez noul val.
Tot din noul val face parte şi motorul pe care l-am testat recent în compania lui Polo. Este vorba despre TSI-ul de 1.2 litri şi 90 de cai putere al Grupului VAG. Este acel motor care este dispus să te facă să înţelegi că şi „benzinarele” pot fi economice şi fâşneţe.
Să o luăm pe rând. Spun că este fâşneţ pentru că dispune de un cuplu motor de 160 Nm, disponibil extrem de devreme, la numai 1400 de rotaţii. E ca şi cum te-ai trezi dimineaţa cu o doză de cofeină administrată intravenos.
Sunt şi momente când e nevoie de ceva mai multe turaţii pentru ca situaţia să devină alertă, însă, per total, unitatea cu patru cilindri imprimă un caracter dinamic lui Polo. Unde mai pui că se aude şi foarte bine. E un sunet pronunţat al evacuării, care le va plăcea celor cu o ureche fină.
Motorul 1.2 TSI este asistat de o transmisie cu cinci rapoarte, bine etajată, cu ultimele două ceva mai lungi pentru a favoriza consumul. Motorul şi cutia alcătuiesc o pereche potrivită şi oferă o cursivitate excelentă. Cu alte cuvinte, maşina este extrem de uşor de condus şi intuitivă.
Consum
După cum vă spuneam, credinţa habotnică într-un diesel cu cifre infime de consum şi o autonomie pe care o crezi şi n-o cercetezi mi-a fost zdruncinată de Polo 1.2 TSI. Motorul cere benzină destul de rar şi promite o autonomie de cel puţin 800 de kilometri cu un plin de 45 de litri.
În fişa tehnică Volkswagen anunţă un consum mediu de numai 4.7 litri/100 de kilometri. Este o valoare la care nici nu visam cu câţiva ani în urmă.
Chiar şi aşa, există rivali în segment care se hazardează să promită şi mai puţin de atât. Este cazul lui Renault Clio, Peugeot 208, Nissan Note şi Ford Fiesta. În acelaşi timp, versiunea testată de noi este mai economică decât rivali precum Toyota Yaris, Dacia Sandero, Honda Jazz şi Opel Corsa.
În traficul real, Polo 1.2 TSI a garantat un consum urban între 6.5 şi 7 litri/100 de kilometri. A ajutat mult şi sistemul start-stop oferit în standard, cu o repornire destul de rafinată.
În mediul extraurban valorile au stat şi mai bine. Am consum 5 litri la 100 de km, în condiţiile în care nu am slăbit acceleraţia, iar acul vitezometrului a stat mai tot timpul la peste 110 km/h.
Performanţe
Ajungem şi la performanţe, unde modelele din clasa mică se întrec să le ofere pasagerilor acea zvâcnire pe care toţi şi-o doresc. Ea se găseşte la modelele turbo şi prea puţin la cele aspirate. Din fericire, Polo se înscrie în prima categorie.
Cu 10.8 secunde scurse până la 100 de km/h, modelul german lasă mult în urmă orice alt rival. Viteza maximă se opreşte la 184 de km/h, iarăsi cea mai bună valoare din segment.
Interior
Faceliftul i-a adus lui Polo un interior ceva mai contemporan. Materialele au crescut din punct de vedere calitativ. Cu toate acestea, în antiteză cu plasticul extrem de moale de pe planşa de bord, se află cel de pe feţele uşilor, cu aceeaşi textură, dar nu la fel de prietenos.
Mai sunt zone unde materialele sunt mai tari, însă germanii recuperează prin finisaje bune şi prin inserţii din plastic negru lucios şi elemente cromate, menite să amplifice izul premium.
Ergonomia rămâne una inspirată de simplismul vărului mai îndepărtat, Audi A1. Asta înseamnă că nu aveţi nici o şansă să vă încurcaţi în butoane. Totul este intuitiv, atât pe planşa de bord, cât şi pe volan.
Scaunele sunt uşor inconfortabile pe distanţe lungi, însă susţinerea lor laterală este bună. Şi dacă tot am vorbit despre distanţe lungi trebuie să spunem că în Polo pot călători în condiţii decente patru pasageri. E loc şi pentru cinci, dar lucrurile devin ceva mai înghesuite. Spaţiul pe locurile din spate este decent la nivelul picioarelor. Iar plafonul nu bate părinteşte pe nimeni în creştetul capului.
Spaţiile de depozitare sunt numeroase şi bine gândite. Din păcate, spaţiile la nivelul consolei centrale sunt ceva mai greu de accesat. Ca de altfel şi cotiera, montată pe marginea scaunului. Uneori, ea mai mult încurcă.
Spaţiul din portbagaj este suficient pentru cei patru pasageri, volumul său în condiţii normale fiind de 280 de litri. Este cam cea mai mică valoare oferită, dacă vom compara modelul cu rivali ca Sandero, Jazz, Yaris, Note, Corsa şi Fiesta. Este de lăudat însă podeaua dublă a acestuia şi posibilitatea de compartimentare.
Preţ de achiziţie
Cum orice lucru costă şi convertirea are un preţ. În cazul lui Polo facelift, socotelile încep de la aproximativ 11.500 de euro. Exceptându-l pe Dacia Sandero, unde se aplică perfect sintagma „Crede şi nu cerceta!”, doar Corsa, Clio şi 208 au un preţ uşor mai mic decât modelul german.
Totuşi, credinţa într-un motor pe benzină trebuie cumpărată cu ceva mai mult. Nu e de mirare că preţul pentu versiunea testată de noi, 1.2 TSI de 90 cai putere, cu nivelul superior de echipare, Highline, ajunge să coste 14.300 de euro. Dacă mai adăugăm şi opţionalele cu care a fost garnisit exemplarul de test, e nevoie de un buget de aproape 17.500 de euro cu TVA inclus.
Dacă ne uităm în segment vedem că un Dacia Sandero 0.9 Tce de 90 de cai putere şi nivel de echipare Laureate costă doar 10.200 de euro. Este, deci, opţiunea cea mai abordabilă din segment.
Un Ford Fiesta 1.0 Ecoboost de 100 de cai şi nivel de echipare Titanium este uşor mai piperat decât Polo, ajungând la 14.700 de euro. De asemenea, Nissan Note şi versiunea 1.2 DIG-S cu echipare de top Tekna ajunge chiar şi la 18.300 de euro. E drept, oferă un ansamblu de sisteme de siguranţă impresionant.
Opel Corsa, un model cu un preţ de pornire destul de redus, depăşeşte şi el Polo atunci când selectaţi versiunea 1.2 de 85 cai putere cu nivel de echipare Cosmo. Modelul din Russelsheim ajunge să coste peste 14.700 de euro.
Şi Peugeot 208 ţine garda sus şi se lasă vândut doar pentru 15.000 de euro în versiunea 1.2 VTI de 82 de cai şi nivel de echipare Allure.
Una dintre opţiunile accesibile poate fi considerată, în schimb, Renault Clio 0.9 TCe în echiparea Dynamique, care costă puţin peste 13.000 de euro.
Ajungem din nou la japoneze pentru a vă spune că un Toyota Yaris 1.3 VVT-i Sol costă aproape 16.000 de euro, în vreme ce un Honda Jazz entry-level, cu motor 1.2 şi echipare Trend ajunge la 14.200 de euro.
Siguranţă
Actuala generaţie a modelului Volkswagen Polo a fost testată de EuoNCAP înainte de facelift. A primit cinci stele, reuşind un punctaj de 90 de procente pentru protecţia pasagerilor adulţi şi de 86% pentru protecţia pasagerilor copii. La capitolul protecţia pietonilor nu a impresionat foarte tare, obţinând doar 41%.
Faceliftul îi aduce modelului german mai multe sisteme de siguranţă, printre care şi City Emergency Brake. Acesta observă când automobilul din faţă a frânat şi avertizează şoferul. Dacă reacţiile tale întârzie, sistemul aplică frâna pentru a evita accidentul. O tehnologie tot mai des întâlnită şi tot mai des lăudată pentru intervenţiile sale salvatoare.
Tot la siguranţă putem trece şi pilotul automat adaptiv, regăsit în lista de opţionale.
Ţinută de drum
Încălţat cu jante de 16 inch din aliaj, Polo a fost pe cât se poate de discret. A încercat să absoarbă denivelările unui oraş bombardat mai ceva ca Berlinul în `45. În mare parte a reuşit, însă au mai fost şi provocări ce s-au transmis în habitaclu.
Suspensia este însă un compromis bun şi începi să realizezi asta imediat ce ajungi pe un drum virajat. Polo se ţine bine pe drum, iar suspensia Sport Select, regăsită în lista de opţionale şi acţionată de un buton apăsat pe planşa de bord, rigidizează şi mai bine lucrurile.
Reglarea sport a amortizoarelor face ca Polo să se lipească bine de asfalt şi să nu piardă aderenţa. E drept că ruliul este prezent, însă direcţia poate corecta foarte uşor orice senzaţie de nesiguranţă.
Vizibilitate
Vizibilitatea nu este punctul forte al lui Polo. Sunt câteva compromisuri care se fac la nivelul suprafeţei vitrate. Surprinzător însă, pentru că ele nu par a reprezenta artificii de design.
Oglinzile laterale sunt destul de mici. La fel şi luneta, pe care încearcă să o rezume o oglindă retrovizoare la fel de mică. Senzorii de parcare optici sunt bineveniţi în acest condiţii.
Tehnologie
Faceliftul lui Polo este sinonim cu progresul tehnologic. Nu vorbim tocmai de saltul revoluţiei industriale, dar sunt modificări excelente, menite să amplifice sentimentul de confort şi de bine.
Climatizarea automată, sistemul audio care vine şi cu o conexiune USB, comenzile de pe volan, senzorii de lumină şi ploaie sunt doar câteva din elementele esenţiale.
Mai adăugăm aici şi scaunele încălzite, sistemul de spălare al farurilor şi un computer de bord cât un calculator de buzunar, pentru amatorii de statistici şi cifre.
Tot de apreciat este şi sistemul multimedia, care, deşi vine cu un afişaj uşor învechit şi anost, pare a fi extrem de prietenos în utilizare. În plus, conectarea cu telefonul mobil şi sincronizarea agendei şi a melodiilor aflate în telefon se fac foarte simplu prin intermediul Bluetooth-ului.
Design
Din punct de vedere estetic, Volkswagen Polo a fost o prezenţă discretă pe străzile patriei înainte de facelift. Nici după revizuirea recentă nu se anunţă mari schimbări.
Propunerea estetică a constructorului din Wolfsburg nu îşi propune să seducă emoţional publicul. Arma de seducţie a germanilor este una mult mai pragmatică şi se bazează pe calitate.
O calitate împachetată corect, într-un ambalaj care nu spune prea multe. Un ambalaj neutru, pe care nu-l poţi caracteriza ca fiind urât sau frumos. E un ambalaj cu care te obişnuieşti şi pe care înveţi să-l respecţi.
Ne-a placut
- Ţinuta de drum în modul Sport
- Sunetul motorului
- Ergonomia exemplară
- Performanţele
Nu ne-a placut
- Vizibilitate
- Spaţiul pentru picioare pe locurile din spate
Date tehnice - Volkswagen Polo facelift (2014-2017) 1.2 Benzina Turbo (TSI) 90CP Man5 5 usi Highline | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Volkswagen
-
Constructorul german de automobile recheamă în service circa 115.000 de mașini, în SUA, din cauza airbag-urilor Takata. Sunt afectate inclusiv modele Passat din 2006-2007. (Sambata, 09 Noiembrie)
-
Volkswagen ne-a invitat la el acasă, în Wolfsburg, pentru a vizita uzina unde, în urmă cu 50 de ani, lua naștere legendarul Golf. Nu aveam cum să ratăm această ocazie, așa că în rândurile următoare îți vom povesti întreaga experiență. (Joi, 17 Octombrie)
-
Am călătorit la Wolfsburg, în fieful Volkswagen, pentru a face cunoștință cu cel mai nou SUV al mărcii germane. Este vorba despre Tayron, un model care se încadrează între Tiguan și Touareg. Ți-am pregătit un articol cu 5 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre acesta, dar și un video cuprinzător. (Miercuri, 09 Octombrie)
-
Un Volkswagen ID.7 Pro S a atins o autonomie record. Mașina a parcurs 794 de kilometri cu un plin de baterie, iar consumul indicat de computerul de bord a fost de 10.3 kWh/100 de km. (Vineri, 04 Octombrie)
-
Cu ocazia evenimentului ID. Meeting, organizat în Locarno, Elveția, Volkswagen a prezentat un exemplar unicat, bazat pe ID.3 GTX Performance. Este un omagiu adus celebrului Golf Fire and Ice din anii '90. (Sambata, 07 Septembrie)
Imi place ca pretul pentru Polo incepe fix acolo unde se termina pretul pentru Sandero Stepway.
Fail!
si de ce motoru asta obosit are 4.5 stele la fel ca cel de pe clio??
care este mult superior din toate pct. de vedere...
Iar nu sunteti obiectivi!
Este o masina mica,urata, veche si depasita tehnologic la un pret exagerat.Atat!
"...Este cazul lui Renault Clio, Peugeot 208, Nissan Note şi Ford Focus..." - asta este partea la care ma refer.
Cat despre masina din test, pot spune ca este o masina care arata banal si plictisitor. Partea tehnica este buna si in esenta masina este solida. Am condus 100 de km un Polo de ultima generatie si ergonomia, tinuta de drum, confortul si pozitia la volan sunt printre cele mai bune din clasa. Adica este o masina in care, pentru clasa mica, te simti bine. Foarte bine in schimb te simti in Fiesta.
Sper ca probleme cu motoarele 1.2 TSI sunt mai punte, ca de disparut nu cred. Si mai cred ca cel mai puternic rival al acestei masini este Ford Fiesta, iar ca pret este Renault Clio.
Si tot referitor la pret nu uitati ca masina testata are un nivel e echipare de top plus ceva optionale. Un Focus nou dotat asemanator cu aceiasi bani ca acest Polo, nu exista!
Pai.......nu se poate asa ceva!
E VW. Dezideratul suprem al romanului.
VW ia numai 5. Schimbati 4.3 cu 5 ....
Haideti....! 0.7....ce mai conteaza, la o asa masina!
Si ce motor 1.2 FSN, TSI...whatever.
Tare dom'le ! O masina tare !
O recomand ! :DDDDD
Daaah!
Am o intrebare la voi...sunteti platiti la cuvant?
Ceea ce stiu e ca POLO este inca pe locul 3 la vanzari in europa. Pentru un facelift destul de recent, clientela a raspuns cam anemic. O fi vazut ca exista alternative viabile la copiutele astea vandute la pret de original.
@@eee adevarat ca Ghibli inca nu are City Emergency Brake ...dar e la fel de adevarat ca Polo NU ESTE SINGURUL din clasa cu o astfel de optiune (vezi chiar Fiesta).
Ford 84.789
Renault 75.315
Opel/Vauxhall 73.369
Peugeot 69.418
Audi 67.473
Mercedes 57.314
BMW 56.352
Citroën 55.604
Fiat 54.271
Skoda 50.781
Toyota 43.500
Nissan 37.979
Hyundai 35.296
Dacia 33.872
Kia 31.476
SEAT 29.511
Volvo 20.840
Suzuki 13.741
Mazda 13.201
MINI 11.084
Honda 9.844
Land Rover 9.594
Mitsubishi 8.225
Lancia/Chrysler 6.225
Smart 5.672
Alfa Romeo 5.421
Chevrolet 3.423
Jeep 2.639
Lexus 2.085
Jaguar 1.907
Otros VAG 5.998
Otros FIAT 952
Otros GM 59
Otros 6.595
- iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.
deci e potrivit termenul
iar premium...cred ca l-au folosit in sens peiorativ :<
una peste alta, lasand rautatile, Polo nu arata atat de rau, e deranjanta asemanarea prea mare intre modelele din clase diferite....iar sobrietatea tipic germana (limba de lemn) e nepotrivita categoriei din care face parte.
@ @abc...ai uitat sa scrii si procentele cu "iz premium" a lui VW pe luna aprilie:
1. Volkswagen -0,2%
2. Audi +2.3%
3. Seat +5.9%
4. Skoda +21.9%
Fratilor...acolo prin reprezentante ce faceti, pe net va pierdeti vremea? Voi meritati 12 ani de sclavie... scrieti scrisori pe net in loc sa treceti in productie
PS. VW e pe primul loc....ceea ce ne dorim cu totii
spune-mi de ce vanzarile sunt
- VW -0,2%
- skoda +22%
daca tu imi poti aduce ca argument de netagaduit prezenta productiei localizate in europa (sau oriunde) ca principal motor in castigarea unor locuri fruntase in vanzarile unei marci ma crezi TAMPIT. Prietene....povesti de astea merg la cei cu 4 clase sau poate la cei cu care iti imparti prafurile de vazut totul in roz.
Dar lucrurile se schimba....concernul ramane pe locurile fruntase in virtutea unei clientele masive si traditionale. In conditiile in care piata este in crestere, VW (ca si marca numai bifeaza noi clienti, dimpotriva)
Explica-mi frana marcii VW, cresterea in procente a lui Skoda si nu ma lua cu japonezii...concentreaza-te, rogu-te, pe problema...nu arunca mingea la vecini.
Stiu, Romania nu e nici Anglia si nici Germania. Dar, desi nu este sanatos pentru economia unei tari, de a vinde mai bine din export decat din productia proprie, uite ca se intampla. Si nu doar in Romania se intampla asa ceva. Ia exemplul, Americii ca e piata mult mai mare si mai variata. Toyota vinde mai bine decat Dodge, Crysler si posibil si uneori si decat Chevrolet.
considerabile de proiectare si executie, tipic germane
VW: motoare cu puteri si performante suficiente/optime in raport cu
greuatea masinii
VW: design conservator, practic, ne-aiuristic (gen asiatice, franceze,
etc), modele noi regulat, face-lift-uri succesive
VW: lista cu optionale/accesorii variata
VW: pret-uri normale ptr tarile cu economie si politica
sanatoasa/corecta,
CONCLUZIA: SUBIECTIVISM ROMANESC LA CEI CARE AU CEVA DE OBIECTAT IMPOTRIVA
chiar azi imi spunea un coleg ca Passat-ul lui din '99, luat de nou, acum la 290.000 km, merge fara probleme si ca a folosit masina din plin. Si il cred. Asta inseamna fiabilitate (... si masinile americane, mai vechi 65-85, se pot lauda cu o mecanica la fel de fiabila), dar cate din marcile actuale, europene sau altele se comporta la fel? (nu intra in discutie marcile premium care ajung lejer la nr-ul asta de km cu o intretinere riguroasa)
Din punctul meu de vedere, Jazz-ul este peste Polo cam la toate capitolele.
http://www.automarket.ro/test-drive/honda-jazz-14-i-vtec-37965.html
Singurul inconvenient ar fi lipsa diversitatii echiparilor: aici nu exista decat full option. Dar chiar si asa, modelul nu sare de 15 mii de euro, pret de lista!