Drivetest Toyota Prius facelift (2012-2015)

1.8 L VVT-i Hybrid Sol E-CVT
Toyota Prius facelift (2012-2015) zoom
de Bogdan Mirică
Miercuri, 13.08.2014
Picătura

Mă tot gândesc de câţiva ani încoace la mirosul de iarbă verde, de pădure, de aer curat. Şi de fiecare dată mă tem că într-un viitor întunecat o să fim privaţi de aceste lucruri care ni se par naturale şi gratuite. Motivul? Poluarea, dorinţa de a exploata tot ce ne înconjoară şi caracterul distructiv al omului.

Vreau totuşi să cred că atunci când voi privi înapoi la deceniul în care ne aflăm o să pot spune că nu am contribuit la această evoluţie distrugătoare. Nu cu mult ce-i drept. E o picătură într-un ocean de maşini care emit sute de grame de CO2 şi consumă tone de combustibil.

E însă o picătură importantă, care a schimbat cursul istoriei auto şi a insuflat tuturor spiritul eco, afişat din snobism la început, dar cultivat apoi cu grijă de cei îngrijoraţi de evoluţia speciei umane.

Clienţii actualului Toyota Prius au trecut de multă vreme de snobismul amintit mai sus şi militează pentru un viitor mai verde. Lor m-am adăugat şi eu după câteva zile alături de pionierul tehnologiei hibride.

Toyota Prius facelift (2012-2015)
1.8 L VVT-i Hybrid Sol E-CVT

  • Pret de pornire 27.227 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Cu actualul Prius m-am mai întâlnit fugitiv şi în 2009, tot în cadrul unui test.

AM TESTAT: Toyota Prius - Captain Planet

Acum îl aveam însă doar pentru mine, în versiunea revizuită, matură şi mult mai echilibrată. Per total, faceliftul i-a prins bine pionierului, însă la nivelul propulsiei nu s-au schimbat foarte multe.

Sub capotă avem aceeaşi împletire a unui motor pe benzină cu unul electric. Unitatea convenţională este un „benzinar” cu patru cilindri, de 1.8 litri, cu ciclu de funcţionare Atkins. Este un motor inovator, destul de silenţios la viteze mici. Unitatea oferă 99 de cai putere şi 142 de Nm, însă mai beneficiază de un plus de 38 de cai şi 207 Nm livraţi de motorul electric.

Asocierea celor două soluţii de propulsie oferă hibridului resurse generale decente, asemănătoare unui sedan cu motor turbo pe benzină. Cei 207 Nm resimţiţi încă de la 0 rotaţii contribuie foarte mult la spiritul dinamic general.

Ansamblul celor două agregate, benzină şi electric, este asistat de o cutie CVT, cu o singură treaptă de viteză. Includerea acestei soluţii este sinonimă cu zgomot intruziv al motorului în habitaclu de fiecare dată când piciorul drept forţează pedala de acceleraţie. CVT-ul caută resurse maxime, fără a ţine însă cont de zgomotul motorului pe benzină la turaţii înalte.

Pentru o personalitate multiplă, Toyota a instalat trei moduri de rulare: Eco, Power şi EV. Este simplu de înţeles cam ce face fiecare. Cu menţiunea că cel Power, deşi puţin mai zgomotos, pune la treabă foarte bine cele două motoare, oferind episoade de accelerare plăcute, impulsive.

Modul electric nu va fi prezent tot timpul, capacitatea bateriei nefiind chiar atât de generoasă. Iar modul Eco va anestezia destul de mult reacţiile pedalei de acceleraţie.

Consum

Nu sunt foarte multe de zis despre consumul lui Prius. Ştim cu toţii că este o maşină extrem de economică în oraş şi destul de prietenoasă cu buzunarul tău pe drumurile extraurbane.

Deşi Toyota promite un consum urban de 3.9 litri, noi am depăşit puţin această valoare, urcând până la 5.1 litri/100 de kilometri, cu aerul condiţionat mereu în funcţiune. Este o valoare încurajatoare.

În afara oraşului, pe autostradă, Prius înghite ceva mai puţin decât un model cu propulsie convenţională pe benzină. Adică undeva la 6.5 litri/100 de kilometri. Este acceptabil având în vedere că acul vitezometrului a rămas mereu fixat la 130 de km/h, iar aerul condiţionat a mers non-stop.

Cu un plin de carburant, însumând 45 de litri, autonomia pe care am experimentat-o noi a fost de aproape 750 de kilometri.

Performanţe

Prius nu este chiar hibridul sportiv pe care îl aşteptai. Cu toate acestea, sprintul de la 0 la 100 de km/h se face într-un timp decent, de 10.4 secunde, mai bun chiar şi decât al unor compacte diesel.

Viteza maximă se opreşte la 180 de km/h. Nu este mult, ce-i drept, însă este suficientă pentru infrastructura autohtonă şi cea europeană.

Interior

Toyota a înţeles că trebuie să atragă clienţii cu un interior plăcut, cald, prietenos. Practic, designerii au căutat să oglindească spiritul ecologic şi în interior. Toate detaliile sugerează confortul de la materialele alese, până la finisajele bine realizate.

Tapiţeria catifelată, pielea ecologică şi plasticul moale sunt detalii care vor influenţa pozitiv experienţa la bordul unui Prius. Să nu mai vorbesc de scaune, foarte relaxante pe distanţe lungi.

Spaţiul interior este şi el foarte generos, chiar şi pentru cinci pasageri. Pe bancheta spate se stă foarte bine, spaţiul la nivelul picioarelor şi al umerilor fiind de asemenea suficient. Nici la nivelul capului nu sunt probleme.

Ceea ce m-a fascinat pe mine la Prius au fost spaţiile de depozitare. Atât de multe, atât de bine gândite. M-am îndrăgostit de locurile aerisite în care îţi poţi arunca telefonul mobil, portofelul şi alte chestii utile sau inutile.

Portbagajul este şi el generos, cu o capacitate totală de 446 de litri. Asta echivalează cu bagajele a patru persoane adulte.

Preţ de achiziţie

Contribuţia la un viitor verde nu este tocmai accesibilă tuturor. E nevoie de un buget considerabil pentru a putea achiziţiona o maşină cu aspiraţii eco.

Cei 27.000 de euro de la care pleacă Prius facelift sunt justificaţi de blazonul familiei, de tradiţia în segment şi de cifrele bune de consum şi emisii.

Valoarea unui Prius poate urca însă şi mai sus de atât, la aproape 34.000 de euro, preţ valabil pentru nivelul de echipare de top, Sol Plus.

Siguranţă

Toyota Prius a primit cinci stele la testul de siguranţă EuroNCAP conform noilor criterii de jurizare. Punctajul obţinut pentru protecţia pasagerilor adulţi este mai mare decat cel primit de Insight, iar copiii sunt şi ei protejaţi mai bine în Prius.

Sistemul de siguranţă ESP este standard, iar şoferul şi pasagerii sunt avertizaţi sonor să îşi cupleze centura de siguranţă. Toyota a echipat modelul Prius atât cu un airbag pentru genunchii şoferului, cât şi cu airbag-uri laterale şi cortină pentru pasagerii din faţă. Modelul beneficiază şi de un pachet de asistenţă la pornirea în rampă, alaturi de un sistem de control al tracţiunii.

Ţinută de drum

Prius a fost gândit ca o maşină de familie. Iar asta se vede încă de la prima groapă. Suspensia a fost gândită pentru a absorbi corect denivelările şi nu permite transmiterea şocurilor în habitaclu decât atunci când infrastructura chiar nu mai are şanse de resuscitare.

Aşadar, regulile principale de confort sunt îndeplinite bine de modelul nipon. În ceea ce priveşte stabilitatea la viteze mari şi în viraje, Prius nu ţine să convingă pe nimeni de calităţile sale sportive. Ruliul se simte destul de pregnant, iar tendinţa de a pierde traiectoria ideală nu este departe, mai ales că direcţia păstrează un răspuns discret.

Asistarea, foarte benefică în oraş, pare să nu fie la fel de plăcută când e nevoie de un feedback prompt.

Din fericire, Toyota reuşeşte încă o dată să păstreze aderenţa în condiţii extreme, o trăsătură plusează la capitolul siguranţă.

Vizibilitate

Vă spuneam mai sus, la capitolul interior, despre confortul şi căldura pe care o emană habitaclul lui Prius. Am înţeles de unde venea. Suprafaţa vitrată este atât de bine concepută încât lumina din exterior este canalizată perfect către pasageri.

Geamurile laterale sunt mari, iar luneta spate, deşi alcătuită din două bucăţi, este generoasă şi poate ţine la curent cu tot ce se întâmplă în spate. Oglinzile laterale sunt şi ele generoase, iar cea retrovizoare încadrează bine luneta spate.

Tehnologie

Lista tehnologiilor mizează pe principiul generozităţii. Pasagerii au la dispoziţie o climatizare automată eficientă, un sistem audio performant şi o mulţime de conexiuni ale sistemelor auxiliare.

Toată acţiunea se concentrează în jurul unui sistem multimedia, cu ecran generos, care înglobează o mulţime de tehnologii noi. Printre ele amintim de Bluetooth, navigaţie şi redare de pe aproape orice format.

Funcţia care va face deliciul novicilor este cea care este capabilă să strecoare singură maşina într-un loc de parcare ceva mai strâmt. Aplicabilitatea sa în România este uşor pusă la îndoială, cu atâţia şoferi nerăbdători.

Design

Când vine vorba despre design nu sunt foarte multe de disecat. Prius facelift nu s-a schimbat cu mult faţă de modul în care arăta la momentul lansării.

Au apărut câteva detalii de fineţe, însă reţeta a rămas aceeaşi. Un look uşor non-conformist, care continuă să atragă privirile, dimensiuni generoase şi detalii care promit să aducă un plus de stil hibridului.

Luminile de tip LED salvează mult din aparenţa cu care ne-am obişnuit şi îi oferă maşinii un look contemporan.

Din fericire pentru fanii brandului, din nefericire pentru publicul conservator, forma ciudată a hayonului s-a păstrat, semn că Toyota a ţinut la imaginea profilului, clădită de-a lungul anilor.

Nu ne-a placut

  • Zgomotul motorului la turaţii înalte
  • Ruliu pronunţat
Date tehnice - Toyota Prius facelift (2012-2015) 1.8 L VVT-i Hybrid Sol E-CVT
Combustibil
n/a
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1798
Lungime mm
4460
Putere maxima CP (rpm)
136 (0)
Latime mm
1745
Cuplu maxim Nm (rpm)
(0)
Inaltime mm
1490
Viteza maxima km/h
180
Greutate kg
1370
Acceleratie 0-100 km/h s
10.4
Ampatament mm
2700
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
45
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
446
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Toyota Prius facelift (2012-2015)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (16)

  • Scrooge
    Interesanta dar nu merita. Un dci de la Renault sau un BlueMotion de la VW obtin consumuri asemanatoare. Cu siguranta voi fi acuzat ca nu inteleg masina, ca sunt fan diesel (desi am avut numai masini pe benzina), dar primul cuvand la care te gandesti cand vezi aceasta masina este consumul. Ori acest cuvand merita analizat si raportat la alte situatii.

    Off topic: cat de urati si dubiosi sunt stalpii de granit care delimiteaza trotuarul.
    17 6
  • "Mă tot gândesc de câţiva ani încoace la mirosul de iarbă verde, de pădure, de aer curat. Şi de fiecare dată mă tem că într-un viitor întunecat o să fim privaţi de aceste lucruri care ni se par naturale şi gratuite. Motivul? Poluarea, dorinţa de a exploata tot ce ne înconjoară şi caracterul distructiv al omului."

    "Vreau totuşi să cred că atunci când voi privi înapoi la deceniul în care ne aflăm o să pot spune că nu am contribuit la această evoluţie distrugătoare. Nu cu mult ce-i drept. E o picătură într-un ocean de maşini care emit sute de grame de CO2 şi consumă tone de combustibil."

    "E însă o picătură importantă, care a schimbat cursul istoriei auto şi a insuflat tuturor spiritul eco, afişat din snobism la început, dar cultivat apoi cu grijă de cei îngrijoraţi de evoluţia speciei umane."

    Nu mi-a fost dat sa citesc afirmatii mai cretine. Daca v-ati face temele putin a-ti afla ca toata industria transporturilor la nivel mondial este responsabila in jur de 30% de poluarea cu CO2. Asta include avionele, barcile, trenurile, masinile, etc. Masinile de unele singure nu sunt responsabile cu mai mult de 14% din poluarea totala cu CO2. Din cifra aia de 14% de putem da seama ca tari subdezvoltate in care activeaza masini vechi poluatoare sunt responsabile in mare parte de aceasta poluare (China, India, Brazilia, etc).

    Masinile cu combustie interna din tarile civilizate care urmeaza norme strigente de poluare (UE, SUA) nu sunt responsabile nici de 7 la suta din totalul poluarii cu CO2, si cifra continua sa scada pe masura ce oamenii conduc masini tot mai noi. Pe de alta parte, vacile de unele singure sunt responsabile de 14% din poluarea totala cu gaze de sera prin productia lor de metan prin flatulenta. Metanul este un gaz cu efect de sera de 23 de ori mai puternic decat CO2-ul(http://animals.howstuffworks.com/mammals/methane-cow.htm).

    Asta fara sa mai mentionam contributia industriei carnii, porci, oile sau sutele de mii de centrale care functioneaza prin arderea de carbune in China si India.

    Cititi fraza asta: "The U.S. Food and Agriculture Organization says that agricultural methane output could increase by 60 percent by 2030 [Source: Times Online]. The world's 1.5 billion cows and billions of other grazing animals emit dozens of polluting gases, including lots of methane. Two-thirds of all ammonia comes from cows."

    Deci hai sa fim seriosi. Faptul ca populatia continua sa creasca spre 10 miliarde si ca toti asteapta sa duca o viata imbelsugata cu cata carne si lapte ti-ai dori distruge mai mult planeta decat 100 de milioane de masini. Daca toti ar devenii vegetarieni sau reduce poluarea cu cel putin o treime (nu-s vegetarian si nici nu intentionez sa devin unul). Apoi, daca s-ar renunta ca centralele poluatoare si China, India, Brazilia si Rusia ar trece pe reactoare cu thorium s-ar mai reduce poluarea cu 30-40%, ceea ce ar fi cu adevarat semnificativ.

    Cum e tot ce-am zis relevant? Pentru ca faptul ca esti la volanul unui Prius e intradevar snobism. Snobism la cel mai inalt nivel. Daca in toate tarile dezvoltate s-ar cumpara numai Prius de acum incolo, tot nu ar scadea poluarea cu CO2 mai mult de 2-3%, asta neluand in considerare CO2-ul produs in productia Prius-ului. Deci, lasati-ne cu bullshit-ul asta eco friendly ca nu tine. Adevarul e ca faptul ca tu sau inca 1 milion de oameni conduc un Prius nu contribuie cu absolut nimic semnificativ la combaterea poluarii. Gazele cu adevarat periculoase precum metanul, azotul, etc sunt ignorate si ne concentram pe CO2. M-am saturat de toata cretinitatea asta eco-friendly cand vine vorba de masini si de snobismul si prostia infinita care vin cu ea.
    35 14
  • Plus am uitat sa mentionez ca nu-mi place Prius-ul ca masina. Are un exterior naspa (design-ul e subiectiv, stiu) si un interior si mai naspa, mai ales luand in considerare pretul. Ai putea lua un Golf, Astra sau Focus cu un 1.6 diesel si ai obtine consum mixt mai bun la un pret mai mic, si ar fii niste masini mai bune per total. Deci, chiar nu merita.
    20 16
  • Scrooge, corect, asta ca sa nu mai vorbim de TCe-uri sau TSI-uri mai mici. Iar daca adaugi si GPL la ecuatia asta, astia de la Toyota ar trebui sa intre in pamint de rusine cu vrajeala asta trimbitata ca ECO si vinduta cu 28.000 EUR.
    8 9
  • Pntru toti mancatorii de "ciocolata" de mai sus, aratati-mi si mie masina aia diesel care consuma REAL ziua in Bucuresti " 5.1 litri/100 de kilometri, cu aerul condiţionat mereu în funcţiune."
    Si aglomerat ca Bucurestiul sunt sute de orase in lumea asta.
    22 14
  • @gtrazvan
    ai dreptate, intr-o anumita masura. dar pe de alta parte, masinile hibrid nu te ajuta cu mai nimic in ce priveste consumul la drum lung. iar majoritate kilometrilor si emisiile aferente acolo se fac. in general e suficient un drum relativ scurt, de cateva ore in week-end, pentru a depasi distantele parcurse in timpul saptamanii in oras. deci n-ar trebui sa ne intereseze defalcat consumul urban, ci mai degraba cel mediu
    15 3
  • Iarta-i, sunt doar niste copii care isi mai arunca ochii prin 2,3 "almanahe" si apoi vin sa-si reverse inteligenta aici.

    "Ai putea lua un Golf, Astra sau Focus cu un 1.6 diesel si ai obtine consum mixt mai bun la un pret mai mic, si ar fii niste masini mai bune per total"

    Asta nici in cele mai umede vise ale VAG-inarilor.
    13 21
  • Sunt total de acord cu gtrazvan. Nu exista consum de 5% in Bucuresti cu aer conditionat pornit si motorizare diesel, poate doar atunci cand rulezi dupa ora 24, fara aer conditionat si ai un stil de mers total dedicat obtinerii unui consum cat mai mic.
    Eu conduc un Opel Astra Caravan 1.7 diesel, 110 CP , model 2010 cu 50.000 km la bord si atata timp cat merg intre orele 09 - 20 consumul minim este in jur de 7.5 - 8%. In zile in care folosesc aerul conditionat si accesez zone mai aglomerate ale orasului consumul minim este intre 8.5 - 10%, chiar si peste.
    12 5
  • Logan TCe sau DCi, Megane TCe sau 1.5 DCi, Astra 1.6 CDTi, Skoda Rapid TSI si TDI, Fiat Linea MultiJet, Peugeor 301 HDi si multe alte modele, toate mai ieftine, consuma mixt undeva in jur de 6%.
    Si atunci ce costa 28.000? Snobismul de a te da ECO, in conditiile in care de banii astia iei 3 Logan-uri GPL, care - CULMEA - polueaza si mai putin!
    14 11
  • @gtrazvan, bbb, krm. Am zis consum MIXT. Nu in oras. Plus, nu toata lumea sta in Bucuresti. Is peste 15 milioane de romani care nu stau in Bucuresti. In multe orase din tara traficul este destul de okay. Acuma nu zic ca scoti 5% urban cu un diesel, dar undeva in jur de 7 intr-un oras cu trafic decent gestionat ii foarte normal. In plus, asa cum au spus si Kap si gogu, trebuie luat in calcul si consumul extraurban. Un 4.5 la mers normal nu-i iesit din comun la un diesel de ultima generatie, dar Prius va consuma sigur peste 6. Cum au spus si ceilalti, cateva sute de km in oras se fac mai greu dar extraurban imediat ii faci. Eu spre exemplu, stau undeva in Transilvania si merg cam 70% extraurban. Pentru mine un Prius nu ar avea nici un sens. Sa zicem ca mergi mai mult prin oras. Iei un Prius care ii cu vreo cel putin 7 mii de euro mai scump decat o masina diesel echivalenta din segmentul C. Chiar daca diferenta de consum mixt real ar fi undeva la 2-3 la suta, la 25.000 de km pe an nu ai economisii mai mult de 1000 de euro pe an(aproximativ). Deci iti trebuie 7 ani sa recuperezi diferenta. Asta daca circuli exclusiv in oras. Pai se merita?
    14 4
  • Daca pui la socoteala si banii investiti in intretinerea unei masini nemtesti, fie ea si noua, se cunosc foarte bine multele probleme de care sufera cel putin la motoare, se merita.
    Cu toate ca este o masina de 10 ori mai complexa decat o masina clasica se afla pe locul 1 la fiabilitate.
    10 15
  • @bbb sau Robert,am sa-ti dau un exemplu;2001 Audi A6 motor de 3 litri V6.O bobina de inductie(daca stii ce-i aia) costa 70 de dolari.Si are 6.Schimbate cu unele noi.Fa tu matematica.Acum a doua masina (adevarata) .1997 Nissan Maxima.Acelasi tip de motorizare.Numai ca de data asta o bobina costa 180 de dolari.
    Problemela mari ca apar la toate masinile,apar din cauza proprietarilor.Daca trebuie sa schimbe cureaua de distributie,cu toate ca producatorul recomanda schimbarea pompei de apa,a lichidului de racire,al corpului termostatului,termostatullui ,proprietrul ce face? Schimba doar cureaua.Dupa aceea pompa de apa o sa cedeze,plasticul din care este facut corpul termostatului se face praf(si japsii folosesc plastic in prostie),iar de aici o gramada de probleme.Garnitura de chiuloasa samd Cand o sa auda cat o sa-l coste o sa incepe sa urle ca masina este una dintre cele cu mari probleme de fiabilitatesi in viata lui nu o sa-i mai creada pe mincinosii de producatori.Tipic mioritic! Incinate in fata elevului care si-a deposit profesorul.Pentru un pumn de orez!
    4 7
  • Scrooge
    @ Sam....excelent comentariul
    @gtrazvan.....cu ciocolata las-o mai moale sa nu ti se aplece, eu am scris consumuri asemanatoare, motoarele pe care le-am pomenit obtin 6-7. Iar o masina cu motoarele respective poti sa o cumperi cu pana la 10.000 de euro mai putin. Gandeste si dupa aceea scrie.
    8 7
  • pentru infomare generala...consum mediu pe ultimii 7.000km -- 5l/100km

    incluzand folosinta zilnica in oras, deplasari pe autostrada (tinuta la peste 130 cu un varf de 160, autobahn rules), deplasari de WE, etc.

    @sam...e greu sa compari Prius cu Focus. Comportamentul rutier e altul feelingul e altul, cutia de viteze alta. Chestia cu "mai bine iti iei X masina" e relativa. Fiecare isi potriveste masina dupa preferinte. Personal imi place dinamismul lui Focus si confortul lui Prius. Din nefericire nu le pot avea amandoua in acelasi timp
    9 0
  • Scrooge
    hmmm tocmai am vizionat un test cu Suzuki S-Cross 1.6 diesel. Consumul mediu din test 4.8 / 100km. Pret cu 5000 de euro mai mic. :)
    2 2
  • Eu zic ca la consum, pentru un motor pe benzina de capacitate 1.8, sta excelent. Nu mai zic de faptul ca este destul de grea (bateria bate-o vina..) Ia sa vedem pareri despre consum pentru posesori de benzinare de 1.8....
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru