Drivetest Mazda CX-5 facelift (2014-2017)
2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x2 Man ChallengeLuni, 16.03.2015
- Comenteaza
- Trimite pe:
Am testat versiunea restilizată a lui Mazda CX-5, primul model de serie care a prezentat lumii filozofia de design pe care Mazda a botezat-o Kodo - Sufletul Mişcării. În prezent, această filozofie a fost aplicată la întreaga gamă a constructorului japonez, în unele cazuri fiind aplicate diferite evoluţii ale acesteia, aşa că este interesant să vedem cum au gândit designerii următorul pas din punct de vedere stilistic pentru primul exponent al acestui limbaj de design.
După cum puteţi remarca din galeria foto alăturată, a fost aleasă calea conservatoare, cu schimbări puţine. Foarte rar se fac modificări dramatice la nivel estetic odată cu facelift-ul unui model, iar design-ul lui CX-5 nu avea nevoie de îmbunătăţiri majore pentru a fi mai atractiv.
Din fericire, restilizarea nu a venit doar cu elemente estetice, ci şi cu o sumedenie de actualizări mecanice şi tehnologice, aşa cum era de aşteptat de la un facelift serios. Interiorul este acum mai modern, CX-5 are la dispoziţie mai multe tehnologii de asistenţă a şoferului, iar confortul a crescut semnificativ printr-o antifonare îmbunătăţită şi noi materiale folosite pentru pernele scaunelor.
Să vedem cum se comportă pe şosea versiunea restilizată a lui Mazda CX-5.
Mazda CX-5 facelift (2014-2017)
2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x2 Man Challenge
- Pret de pornire 22.590 €
- Pret model testat n/a €
- Taxa auto O €
Motor / Transmisie
Oferta de motoare diesel a celor de la Mazda în gama CX-5 este restrânsă la o singură cilindree: 2.2 litri. Există două versiuni de putere mari şi late: 150 CP şi 175 CP. Cea din urmă este oferită doar cu tracţiune integrală, în timp ce prima este disponibilă atât cu tracţiune faţă, cât şi cu integrală. În ceea ce priveşte gama de transmisii, există doar două variante: o manuală cu şase trepte şi o automată proaspăt revizuită şi care oferă tot şase trepte.
În cazul variantei testate de noi, vorbim despre un motor diesel de 2.2 litri, 150 CP şi 380 Nm. Puterea maximă e atinsă la 4.500 rpm, în timp ce cuplul maxim e asigurat încă de la 1.800 rpm. Menţionăm că valoarea cuplului maxim este cea mai mare dintre toate agregatele diesel de aproximativ 150 CP oferite în acest segment alături de transmisii manuale şi tracţiune faţă. De altfel, cuplul motor ridicat este şi motivaţia principală pentru care Mazda merge pe motoarele diesel de 2.2 litri în loc de 2.0 litri.
Japonezii au explicat că sunt conştienţi de dezavantajul fiscal al acestei cilindree pe unele pieţe, dar că ei compensează printr-un consum mai mic decât al unităţilor de 2.0 litri şi prin faptul că au atins norma Euro 6 fără să aibă nevoie de AdBlue, pe lângă argumentul legat de cuplul motor mai mare al acestor unităţi.
Mazda mai are un concept atipic în segment: diesel-ul de 2.2 litri are cel mai mic raport de compresie din lume pentru o unitate care arde motorină. Acesta înseamnă că piesele din mişcare din propulsor pot fi mai uşoare, ceea ce aduce o inerţie mai mică a acestora şi vibraţii mai reduse. Rezultatul: avem unul dintre cele mai rafinate motoare diesel de 150 CP din segment, capabil să urce chiar şi la 5.000 de ture fără să-şi scuipe lichidele pe evacuare.
Rezultatul este o unitate care asigură un comportament dinamic foarte bun şi un răspuns la acceleraţie de invidiat. Vibraţiile sunt aproape inexistente, cel puţin cele percepute la interior, chiar şi când sistemul Start-Stop lucrează, în timp ce nivelul audio perceput al propulsorului este unul redus. Trebuie să treci de 3.500 rpm ca să se facă auzit acest motor în habitaclu, dar nici atunci nu are sunetul clasic al propulsoarelor diesel.
Timoneria transmisiei este excelentă, poate chiar cea mai bună din segment, în timp ce etajarea treptelor este potrivită pentru resursele maşinii. Singurul reproş pe care îl putem aduce acestui motor, în afară de faptul că nu are fraţi mai mici, este faptul că are o cilindree mai mare decât a rivalilor, un amănunt important pentru familiştii cu un buget anual de întreţinere şi cheltuieli nu foarte generos.
Consum
Această variantă a lui Mazda CX-5 se mândreşte cu un consum mixt de 4.6 litri la sută. În raport cu rivalii direcţi, echipaţi cu motorizări şi transmisii comparabile, se află pe primul loc la acest capitol.
Imediat în spatele lui stă Ford Kuga, cu 4.7 litri la sută şi Toyota RAV4 cu 4.9 litri la sută, acesta din urmă având o motorizare de 124 CP, nu 150 CP - cum au modelele mai sus menţionate, oferită în configuraţia cu transmisie manuală şi tracţiune faţă.
Dintre toate SUV-urile compacte cu motorizare diesel, transmisie manuală şi tracţiune faţă, doar Honda CR-V şi Nissan Qashqai prezintă un consum mixt mai mic, de 4.5 litri la sută şi de 4.4 litri la sută, dar acest lucru este posibil doar pentru variantele 1.6 diesel de 120 CP, respectiv 130 CP ale celor două modele, semnificativ mai puţin puternice decât exemplarul testat de noi.
Ceilalţi rivali comparabili din segment vin cu valori de peste cinci litri la sută ale consumului mixt.
În cadrul testului nostru, derulat pe un traseu mixt care a îmbinat zone urbane, autostrăzi şi trasee extraurbane, consumul realizat într-un regim alert de conducere s-a apropiat de valoarea de 8.0 litri la sută.
Performanţe
La acest capitol, Mazda anunţă 9.2 secunde pentru 0-100 km/h şi o viteză maximă de 202 km/h. Este singurul SUV compact de volum cu o configuraţie cu tracţiune faţă, motor diesel de 150 CP şi transmisie manuală care poate să depăşească 200 km/h. Viteza maximă nu este relevantă în acest segment, dar arată cât de relaxat poate să ruleze modelul la viteze de autostradă în ultima treaptă de viteză. Acest aspect înseamnă o economie de carburant semnificativă în viaţa reală în faţa unui competitor.
În plus, CX-5 2.2 Skyactiv-D150 este şi cel mai rapid model din comparaţia noastră până la 100 km/h, ceilalţi competitori având timpi de peste 10 secunde la această manevră.
Interior
Habitaclul lui Mazda CX-5 nu te întâmpină cu elemente care să-ţi fure ochii sau care-ţi lasă impresia de navă spaţială. Japonezii au urmat reţeta conservatoare deja clasică a modelelor produse de mărcile din această ţară şi au oferit un interior simplu, ergonomic şi spaţios. În plus faţă de varianta anterioară, a fost îmbunătăţită antifonarea, iar mai multe materiale şi finisaje au fost îmbunătăţite. Puţini competitori din segment mai oferă materiale atât de atent finisate, cu toate că interiorul lui CX-5 este încă departe de ceea ce fac producătorii premium. Am apreciat în mod special atenţia pe care a primit-o consola centrală şi zona din jurul unităţii multimedia, acestea marcând cele mai importante evoluţii la nivel vizual şi calitativ.
Scaunele frontale au o configuraţie sportivă, asigurând o susţinere laterală bună. Acestea asigură totuşi un nivel ridicat de confort. Bancheta din spate prezintă loc pentru trei adulţi, nu neapărat corpolenţi, şi este şi ea destul de confortabilă.
Spaţiile de depozitare asigurate de habitaclul lui CX-5 satisfac necesităţile utilizatorului normal, iar comenzile sunt amplasate ergonomic. În ceea ce priveşte portbagajul, CX-5 nu este tocmai campionul segmentului la acest capitol, dar vine cu suficienţi litri cât să asigure necesarul unei familii pentru o vacanţă.
Preţ de achiziţie
Mazda CX-5 facelift are un preţ de pornire de 22.600 de euro. Preţul este valabil pentru versiunea de bază, animată de un motor pe benzină de 2.0 litri şi 165 de cai putere.
În cazul motorizării testate de noi, preţul de listă de la care plecăm este de 27.400 de euro cu TVA inclus. Pentru echiparea mijlocie, Attraction - cea testată de noi - preţul de listă urcă la 29.400 de euro cu TVA inclus. În această configuraţie de transmisie şi motorizare, CX-5 nu este oferit într-o echipare superioară, dar o parte importantă din dotările acesteia pot fi configurate şi pentru Attraction.
Aproape toţi rivalii direcţi vin cu un preţ de listă mai mic pentru versiunile de motorizare şi transmisie comparate mai sus, iar motivul este destul de simplu: majoritatea competitorilor consideră această configuraţie, de motor diesel cu 150 CP, tracţiune faţă şi transmisie manuală, drept una entry-level din gamă. De unde şi nivelurile de echipare entry-level şi medii alături de care sunt oferite respectivele combinaţii de motorizări şi transmisii. Automat, preţurile de listă vor fi mai reduse pentru aceştia.
Excepţie fac Volkswagen Tiguan alături de motorizarea 2.0 TDI de 140 CP, care trece de 30.000 de euro, şi de Toyota RAV4, cu 124 CP sub capotă pentru versiunea de echipare medie, care costă aproximativ cât CX-5-ul testat de noi.
Siguranţă
Mazda CX-5 a fost cotat cu cinci stele de către organizaţia EuroNCAP la sesiunea de testare la care a participat varianta ante-facelift. La vremea respectivă, modelele erau testate după un barem mai puţin sever decât cel aplicat odată cu începutul anului 2015, dar japonezii afirmă că au operat modificări la nivelul caroseriei pentru a asigura un nivel cât mai ridicat al siguranţei pasive şi că tehnologiile din dotarea lui CX-5 promit un nivel ridicat de siguranţă activă.
SUV-ul japonez se bucură de toate sistemele pe care le anunţă şi rivalii din segment, chiar dacă fiecare constructor are varianta sa de nume pentru sistemul pe care îl foloseşte. CX-5 are airbag-uri frontale, laterale şi cortină pentru pasagerii săi, în cazul în care toate sistemele de siguranţă activă nu mai au cu ce să mai ajute situaţia şi are loc un impact.
Ţinută de drum
Mazda CX-5 este unul dintre modelele din segment care se bucură de o ţinută de drum exemplară. Spre deosebire de varianta ante-facelift, cei de la Mazda au redus semnificativ zgomotele de rulare şi au reuşit să şi îmbunătăţească nivelul de confort asigurat. Suspensia a fost regândită până la ultima bucşă şi asigură acum un nivel de dinamism cel puţin la fel de ridicat ca la versiunea anterioară, în condiţiile în care confortul a crescut faţă de aceasta.
Direcţia lui Mazda CX-5 este una dintre cele mai precise din segment, fiind la fel de bună precum cea a fratelui său de clasă medie, Mazda6. Aceasta este suficient de uşor de manevrat încât să fie plăcută de un număr cât mai mare de şoferi, dar suficient de precisă încât să-ţi dea cât de mult feedback poate asigura un SUV compact de volum care nu are ambiţii sportive declarate.
Sigur, îmbunătăţirile în materie de confort nu înseamnă că CX-5 este prietenul cel mai bun al gropilor, acestea fiind în continuare perceptibile la bord, chiar dacă nu la fel de pronunţat ca înainte. În orice caz, în cadrul testului internaţional de presă derulat în Spania, nu a fost tocmai uşor să şi găsim gropi precum ne este pe drumurile din România, aşa că singurele denivelări abordabile au fost "poliţiştii adormiţi" din plastic, care sunt la fel de "dureroşi" în orice model din acest segment.
Cât despre off-road, să fim serioşi, puţini clienţi de SUV compact, fie el cu tracţiune integrală sau nu, se gândesc la escapade prin noroaie şi teren accidentat. Modelul japonez face faţă unui drum de macadam, dar nu este tocmai companionul ideal la urcat pe munţi, deşi are o gardă la sol rezonabilă.
Vizibilitate
Mazda CX-5 este un model bine proporţionat la acest capitol, chiar dacă nu are o suprafaţă vitrată generoasă. Montantul parbrizului de pe partea şoferului este destul de gros şi intră în câmpul vizual la virajele strânse, dar modelul compensează printr-un set de oglinzi laterale de dimensiuni generoase şi o vizibilitate bună la nivelul parbrizului. Acesta este înclinat destul de mult, dar reuşeşte să fie potrivit pentru nevoile de vizibilitate la nivelul acestui segment.
Montanţii C sunt şi ei generoşi, dar camerele de marşarier şi senzorii de parcare fac minuni acolo unde oglinzile laterale nu mai au cum să te mai ajute.
Tehnologie
Mazda a îmbunătățit dotarea tehnologică a lui CX-5 odată cu facelift-ul și a perfecționat aspectele care erau deja prezente la bord. De la butonul rotativ de comandă al navigației, care are acum un finisaj apropiat de cel așteptat de la un model superior, până la grafica sistemului de navigație, CX-5 vine cu toate dotările așteptate de la un SUV compact al anului 2015.
Noul sistem multimedia, denumit MZD Connect, permite legarea telefonului la comenzile unităţii şi folosirea unor funcţii ale acestuia direct din butoanele aferente ale maşinii. Facelift-ul i-a adus lui CX-5 şi o unitate de climatizare cu comenzi reproiectate pentru o utilizare mai uşoară.
Modelul are şi un sistem de monitorizare a oboselii şoferului, care operează în mod intuitiv şi urmăreşte comportamentul său la volan în calupuri a câte 20 de minute, evaluând diferenţele de reacţie şi de manevrare a comenzilor în perioadele respective. În cazul în care este detectată o fluctuaţie similară cu cea care are loc atunci când şoferul este pe cale să adoarmă sau conducătorul auto pare semnificativ mai obosit faţă de cum era în momentele precedente, maşina emite o recomandare audio şi vizuală pentru o scurtă pauză de la condus.
Comenzile sunt intuitive și amplasate ergonomic, iar meniul sistemului multimedia este simplu de folosit. Modelul nipon îndeplinește așteptările tehnologice ale segmentului, cel puțin pentru nivelul anului actual, dar nu aduce nimic ieșit din comun care să-l scoată în față la acest capitol.
Design
Mazda a făcut o treabă bună cu design-ul variantei restilizate a lui CX-5. Acest lucru s-a întâmplat deoarece aveau deja un model atrăgător, iar rezultatul final era greu să fie unul nefavorabil având în vedere aplicarea continuă a limbajului de design Kodo.
Restilizarea i-a adus lui CX-5 o nouă grilă frontală, o bară faţă redesenată, noi blocuri optice, două culori noi în ofertă (Argintiu Sonic şi Gri Titanium Flash) şi câteva schimbări ceva mai discrete la nivelul posteriorului.
CX-5 este un model cu un aspect dinamic, ale căror forme îl fac să fie impunător pe șosea. Sigur, barele de protecție nu sunt cea mai fericită alegere atunci când vine vorba de off-road, deoarece unghiurile de atac și de degajare nu ar fi optime pentru clasa SUV, dar pentru mersul pe șosea sunt mai mult decât potrivite.
Rămâne de văzut ce vor scorni cei de la Mazda atunci când va veni vremea unei noi generații a lui CX-5, modelul actual putând fi clasificat fără probleme drept o reușită stilistică.
Ne-a placut
- Cea mai bună ţinută de drum din segment
- Cel mai bun consum din segment pentru motorizare diesel de 150 CP cu transmisie manuală şi tracţiune faţă
- Unul dintre cele mai atrăgătoare modele din segment
- Cea mai ridicată valoare a cuplului maxim dintre modelele de 150 CP din segment oferite cu tracţiune faţă
Nu ne-a placut
- Cilindreea de peste 2.0 litri a motorizării aduce costuri suplimentare la impozit şi RCA
- Preţul acestei variante este mai ridicat decât al mai multor rivali cu motorizări şi transmisii comparabile
- Nu există niciun diesel mai mic în ofertă în ceea ce priveşte cilindreea
- Număr redus de combinaţii posibile în ceea ce priveşte motorizări, transmisii şi tracţiune integrală în raport cu unii rivali
Date tehnice - Mazda CX-5 facelift (2014-2017) 2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x2 Man Challenge | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ultimele teste
-
Suflet iberic -
BMW Seria 5
Gigant -
Toreador -
Vedetă
Ştiri despre Mazda
-
Cu ocazia Salonului Auto de la Beijing, japonezii de la Mazda au dezvăluit noul EZ-6. Un sedan de aproape 5 metri lungime, dezvoltat special pentru piața din China. (Joi, 25 Aprilie)
-
În urmă cu ceva timp am călătorit, în mare secret, la Centrul Mazda din Germania, acolo unde am făcut cunoștință cu noul CX-80. Cu alte cuvinte, un CX-60 cu trei rânduri de scaune, care poate găzdui într-o atmosferă premium până la 7 pasageri. Acum, că a expirat embargoul de comunicare, am revenit cu un articol în care disecăm SUV-ul nipon. (Joi, 18 Aprilie)
-
Constructorul japonez de automobile a înregistrat denumirea 6e și logo-ul aferent la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. (Marti, 19 Martie)
-
Președintele Mazda, Katsuhiro Moro, a dat de înțeles că producătorul nipon ar putea lansa un model sport echipat cu motor rotativ. Acesta ar putea fi inspirat de conceptul Iconic SP, care tocmai a debutat la Tokyo. (Luni, 15 Ianuarie)
-
Constructorul nipon de automobile confirmă debutul noului SUV CX-70. Evenimentul va avea loc în data de 30 ianuarie. (Joi, 04 Ianuarie)
in ce priveste consumul Honest John are alta clasificare.
daca Mazda ar ieftini masina cu 10 % ar vinde mai mult decat Nissan Qashqai ( performerul clasei conpacte SUV in Europa);
Mazda ar trebui sa aiba uun interior ( design, materiale, locuri de depozitare, ergonomie ) la nivelul reusit al exteriorului;
miliardele investite in tenologie arata rezultatele in toata gama Mazda care s- a reinventat...pacat ca au renuntat la un viitor monovolum Mazda 5 !
On topic: Nu-s fan Japoneze. Dupa cum probabil ghiciti din poza de profil, sunt fan al masinilor americane. Nu-mi place Toyota ca ii asa plictisitoare ca imi amorteste mintea. Masinile lor nu prea au caracter. Suzuki si Mitsubishi au avut modele bune, ca si Toyota de altfel, dar acum is cam vai de capul lor. La Nissan imi plac masinile lor, dar nu ar fi preferatele mele cam in nici o clasa. Subaru is destul de interesanti, dar cam de nisa. Mazda in schimb, la momentul de fata, este pentru mine un fel de Alfa Romeo a Japoniei.
Un design superb. Nici atat de futurist incat sa arate ca o caracatica strivita, nici plictisitor si batranesc. Perfect echilibrat in modernitate si caracter. Imi place si ca pun accent pe scaderea greutatii masinilor lor, dar si faptul ca inca mai folosesc masini cu motoare aspirate natural si cu cilindree decenta. Nu-mi place moda asta a downsizing-ului pentru sunt eu mai old school asa. Pentru mine, motorul perfect este un V8 aspirat, dar whatever ca deja deviez de la subiect.
Ce vreau sa zic ii ca Mazda ii singura marca Japoneza care imi place cu adevarat (poate si Subaru un pic), pentru ca fac masini care arata bine, sunt distractive la condus, interesante, au caracter si imi plac si la partea tehnica.
Si nu inteleg care-i faza cu VAG. Si ei fac masini bune, desi nu foarte aducatoare de entuziasm cand vine vorba de design, dar merg inspre premium si sunt solide, elegante si performante, desi cam scumpe. Nu inteleg de ce trebuie sa fie mereu ori asta ori celalta. Nu inteleg de ce majoritatea comentatorilor gandesc binar, fie una fie abla, ori ii alb, ori ii negru. Nu imi poate placea si Mazda 3 si VW Golf in acelasi timp? Nu le pot aprecia pe amandoua concomitent? Poate apreciez lucruri diferite la ele. Daca imi place una mai mult decat alta, trebuie acum sa o urasc pe cealalta?
peste toyota 124 cp este numai un pic mai dinamica si atat insa pentru autostrada la banii astia iti iei passat sau mondeo, iar ca tractoras de oras crv sau quasqai.