Drivetest Alfa Romeo Giulia

2.2 Diesel Turbo (Multijet) 180CP 4x2 Aut8 Super
Alfa Romeo Giulia zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 21.11.2016
Apel în așteptare

Giulia. Un nume care circulă prin industria auto de vreo 8-9 ani, dar care abia acum un an și jumătate a fost prezentat în forma sa fizică. Și ce formă: un sedan de segment mediu care-și anunță pretențiile premium nu neapărat prin statut sau analiza la milimetru cu microscopul a materialelor, ci prin sportivitate. 

Pentru că atunci când ieși pe piață și anunți că ai o mașină mai sportivă decât BMW Seria 3, trebuie să ai fie o doză destul de serioasă de nebunie în sistemul nervos, fie să ai încredere orbească în ce au dezvoltat inginerii tăi.

Așteptarea a fost lungă în cazul lui Alfa Romeo Giulia. Mașina a fost expusă în urmă cu aproape un an și jumătate, însă abia acum a ajuns în România. Iar problema în acest caz este că există riscul ca entuziasmul să se dilueze.

Și al nostru se diluase ușor din cauza așteptării, însă după ce ne-am urcat la volanul noului ucigător de BMW Seria 3, entuziasmul s-a reaprins ca o torță îmbibată cu benzină.

Alfa Romeo Giulia
2.2 Diesel Turbo (Multijet) 180CP 4x2 Aut8 Super

  • Pret de pornire 37.900 €
  • Pret model testat 47.798 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Sau mai bine zis cu motorină. Pentru că versiunea testată de noi a fost un diesel cu potențial pe piața din România. Este vorba despre versiunea intermediară de putere a motorului 2.2 Multijet, capabilă să livreze 180 de cai putere și un cuplu impresionant, de 450 Nm. Livrat foarte devreme, după cum probabil ați intuit: adică de la 1750 de rotații.

Tocmai acest cuplu va face din Giulia mașina sportivă pe care v-o doreați. Este vioaie, nebună, ponderată sau plictisitoare. Voi decideți comportamentul cu ajutorul celor trei moduri de rulare Alfa DNA: Dynamic, Natural și All Weather. E clar că sedanul trece de la anestezierea pedalei de accelerație la sensibilizarea ei totală. O mulțime de factori se modifică, inclusiv răspunsul transmisiei.

În cazul nostru, responsabilă pentru alternarea vitezelor a fost o cutie automată cu opt rapoarte, care putea fi comandată și cu ajutorul unor uriașe padele din aluminiu, amplasate în spatele volanului. Un artificiu care te trimite cu gândul la un Ferrari, chiar dacă transmisia nu schimbă rapoartele la fel de rapid ca un Căluț Cabrat.

Răspunsul cutiei este extrem de lent în modul All Weather, iar asta ar putea fi enervant pentru unii. Padelele animă însă atmosfera atunci când sunteți în modul Dynamic și vreți să luați taurul de coarne.

Ce nu ne-a plăcut la pachetul motor/transmisie? Zgomotul pe care îl face dieselul. Antifonarea sa este mediocră, iar temperamentul gutural al motorului se face resimțit chiar de la 1500-2000 de rotații. De asemenea, vine la pachet cu vibrații deranjante când temperatura este destul de scăzută. Când activezi în segmentul premium, rafinamentul trebuie să fie exemplar.

Consum

Și pentru că tot vorbim despre rafinament, principalul ajutor în obținerea unui consum redus în mediul urban, adică sistemul Start-Stop, pornește și repornește în vibrații pe care le simți.

Cu toate acestea, el își face bine treaba și poate garanta un consum urban cuprins între 8 și 10 litri/100 de kilometri, în funcție de cât de aglomerat este traficul. În afara orașului, consumul depinde mai mult decât de obicei de cât de greu e piciorul care apasă pedala. Poți varia între 6 și 9 litri.

Dacă ne uităm la valoarea medie anunțată de producător, adică 4.2 litri/100 de kilometri, Alfa Romeo Giulia consumă la fel de puțin ca un Jaguar XE și ceva mai bine decât un Mercedes Clasa C și un Volvo S60. Cu toate acestea, Audi A4 și BMW Seria 3 sunt insesizabil mai economice.

Performanţe

Performanțele sunt extrem de importante în acest segment. Chiar dacă viitorul proprietar își permite doar un diesel de 180 de cai și nu versiunea de top Quadrifoglio, o benzină V6 Biturbo cu 510 cai putere.

Segmentul premium este despre orgolii, iar Alfa Romeo Giulia are grijă de ele cu un sprint de la 0 la 100 de km/h în 7.1 secunde. Surpriză sau nu, Alfa Romeo Giulia este cel mai rapid din segment, chiar dacă unii rivali au chiar și cu 10 cai putere în plus.

Italienii au reușit. Chiar dacă la capitolul viteză maximă Audi A4 și cei 237 de km/h pot lăsa puțin în urmă o Giulia care atinge 230 de km/h. Dar astea sunt deja detalii de Autobahn.

Interior

Dincolo de suprafața vitrată destul de îngustă a noului Alfa Romeo Giulia, clientul descoperă sentimentul acela special pe care ți-l oferea vechiul 159. Surprinzător, pentru că este un interior cu multe influențe germane. Noroc că turometrul îți vorbește în italiană: "giri" înlocuiește clasicum "rpm".

Materialele sunt moi și plăcute la atingere. Chiar și pe consola centrală și în partea inferioară. Italienii s-au dat peste cap să ascundă plasticul moale. De asemenea, volanul sport extrem de frumos desenat trădează inserțiile unui material textil, combinat cu pielea. Este un răsfăț pentru mâinile celui care are șansa să-l atingă. Nu știu însă cât de bine se va păstra acest material textil în timp. Probabil va trebui să te speli pe mâini de fiecare dată când te urci la volan. Un obicei sănătos, zic eu.

Ergonomia este destul de bună, acționarea comenzilor pentru climatizare fiind intuitivă. Ceea ce nu este intuitiv pentru un client care tocmai și-a comandat o mașină de familie premium este butonul de pornire a motorului, amplasat pe volan. Poate doar clienții Ferrari să fie obișnuiți cu asemenea detalii.

Giulia apelează la sentimente speciale pe care le trezește designul și calitatea execuției. Pe tot parcursul testului am așteptat, cu inima strânsă ce-i drept, un semn al nepăsării italiene, al unui finisaj imperfect (găsisem în trecut bucăți de plastic dezlipit într-un Maserati Granturismo). N-am găsit.

Totul se simte germanic, până și funcționarea puținelor butoane de pe planșa de bord. Au un feeling metalic și precis. În plus, încadrarea sistemului multimedia în planșa de bord mi se pare una dintre cele mai inspirate soluții găsite vreodată de un constructor auto. Pur și simplu genială. E drept că aveți nevoie și de cel mai mare ecran disponibil pentru a completa cum trebuie tabloul.

Spațiul pe locurile din spate este decent și se încadrează în limitele segmentului. Locuri de depozitare sunt suficiente, inclusiv pentru telefonul mobil la baza planșei de bord. Portbagajul este și el copiat parcă după valorile rivalilor germani, adică 480 de litri, însă gura de încărcare este, poate, cea mai mare din segment. Asta înseamnă că puteți introduce obiecte voluminoase fără probleme.

Preţ de achiziţie

Alfa Romeo Giulia se bate cu principalii germani și la capitolul preț de achiziție. Asta deși producători porniți teoretic cu șansa a doua, cum este Volvo, au decis să coboare puțin ștacheta și să facă mașinile ceva mai accesibile.

La italieni însă, e totul sau nimic. Alfa a decis să ofere noul Giulia la un preț de pornire de 37.900 de euro, valabil pentru dieselul de 150 de cai. E mai mult decât ce vrea BMW pentru un Seria 3 sau Audi pentru un A4.

Dacă ne uităm fix la versiunea testată de noi, prețurile pentru un diesel de 180 de cai și transmisie automată încep de la 43.800. Giulia noastră a mai plusat însă cu o serie de opționale care au dus prețul final la 47.800 de euro cu TVA.

Alfa Romeo oferă însă o reducere de 17% pe piața din România, până la sfârșitul lui 2016, anul în care este scris acest test (dacă citiți asta în 2017 sau 2018, vă salutăm dintr-o Românie care abia aștepta să vadă Giulia pe șosea).

Pentru a ne putea raporta însă la concurență, vom analiza prețurile de listă. În raport cu rivalii, Giulia este astfel mai scumpă decât un Volvo S60 D4 Kinetic (care costă 36.500 de euro) și decât un Jaguar XE Prestige (43.080).

Audi A4 2.0 TDI Design, cu tot cu transmisie automată, este și el mai ieftin (41.200 de euro), Mercedes C220 CDI cu automată este de asemenea mai ieftin (41.000 de euro), iar etalonul BMW Seria 3 în versiunea 320d cu automată pleacă de la 41.700 de euro. Prin urmare, Giulia, fără oferta de lansare, se poate dovedi ușor piperată.

Siguranţă

Testat anul acesta de EuroNCAP, Giulia a obținut cinci stele, dovadă că noua platformă a fost bine gândită și din acest punct de vedere. Punctajul obținut pentru protecția pasagerilor adulți este unul dintre cele mai mari din segment, fiind fixat la 98%. Protecția pentru pasagerii copii a fost de 81%, iar pentru pietoni de 69%, adică destul de bună.

Ca majoritatea rivalilor germani, sedanul italian beneficiază de o mulțime de sisteme de siguranță, cum ar fi frânarea automată de urgență cu funcție de detectare a pietonilor, avertizare la depășirea benzii de mers (un sunet puternic în boxe) și pilot automat adaptiv.

Ţinută de drum

Alfa Romeo a înțeles că trebuie să se întoarcă la valorile care au consacrat brandul. Iar Giulia tocmai asta face. Sedanul vrea să le ofere clienților din segmentul premium o experiență de condus mult mai implicată. Și reușește. În primul rând pentru că Giulia oferă acum propulsie (tracțiune spate), ceea ce este sinonimă cu joc și joacă. Asta dacă ești mai tare decât Sherlock Holmes și găsești comenzile de dezactivare a sistemelor de siguranță.

Spuneam mai sus că există trei moduri de rulare. Există diferențe perceptibile între cele trei, atât în ceea ce privește răspunsul motorului, cât și în ceea ce privește comportamentul suspensiei și direcției. În modul Dynamic, suspensia este extrem de rigidă, iar direcția este una precisă, intuitivă, cu ceva feedback. Aici vei descoperi adevăratul spirit Alfa, cu multă implicare și plăcere. La extrema cealaltă, modul All Weather înmoaie lucrurile, suspensia fiind una cu un comportament normal, gata să absoarbă decent denivelările.

Încă un detaliu important de reținut: pe loc sau la viteză redusă, direcția este extrem de asistată și ușor de manevrat. E ca și cum ai avea două tipuri de direcție, complet diferite, pe aceeași mașină.

Dacă tragem linie, șasiul noului Alfa Romeo Giulia este, probabil, una dintre cele mai reușite piese ale noului puzzle. Să sperăm că vor exista îndeajuns de mulți clienți care vor reuși să aprecieze asta.

Vizibilitate

Designul atrăgător nu s-a împăcat niciodată foarte bine cu practicalitatea. iar Giulia vine să întărească această afirmație. Deși oglinzile laterale sunt bine proporționate și încadrează bine toată mașina, luneta are o înclinare foarte mare, ceea ce face ca vizibilitatea posterioară să fie defectuoasă.

În plus, pe o vreme ploioasă ca cea pe care am prins-o noi, stropii de apă care rămân pe lunetă fac orice manevră în marșarier un adevărat coșmar. Probabil Alfa Romeo ar fi trebuit să monteze acolo un ștergător pentru lunetă. Știm însă și noi și ei că o astfel de soluție practică ar fi picat ca nuca în perete în tabloul estetic general.

Tehnologie

Alfa Romeo și-a făcut temele și la capitolul tehnologie. Așa cum spuneam și mai devreme, italienii au reușit să găsească o soluție ingenioasă pentru integrarea ecranului multimedia în centrul planșei de bord.

Dacă nu optezi însă pentru cel mai mare ecran disponibil în ofertă, s-ar putea ca impresia să fie alta. În cazul nostru, modelul a venit echipat cu un ecran ceva mai mic, de 6.5 inch, un fel de punct colorat în mijlocul tabloului negru.

Configurația sistemului multimedia este destul de prietenoasă și nu pune dificultăți în navigare. Aș îndrăzni să spun că a luat tot ce avea mai bun BMW iDrive. În plus, afișajul este curat, grafica este decentă, iar reacțiile destul de bune.

Camera video nu este una de calitate superioară, însă te ajută să faci manevre de parcare mai dificile. Nu lipsesc elemente de confort specifice segmentului premium, cum ar fi climatizarea automată, accesul și pornirea fără cheie, scaunele încălzite, geamurile fumurii, conexiunea Bluetooth și cele două prize USB.

Ar mai fi fost nevoie de un head-up display și alte câteva gadget-uri pentru a prinde din urmă concurența germană.

Design

În momentul debutului, Alfa Romeo Giulia a aprins spiritele și a trezit din adormire toți fanii mărcilor italiene. Un design lăudat de toți cei care vedeau pentru prima dată mașina.

Dacă disecăm însă modelul italian, vedem că spatele ne trimite mult cu gândul la Maserati Ghibli. Partea frontală este însă de o agresivitate demnă de segmentul premium și de spotivitatea pe care o promite sedanul.

Designul general nu pare să fie unul care se va eroda foarte repede, chiar dacă entuziasmul general de la apariția primelor poze s-a mai diluat acum, la un an și jumătate după. Chiar și așa, Alfa Romeo Giulia rămâne una dintre cele mai frumoase propuneri din segmentul sedanurilor medii premium.

Nu ne-a placut

  • Zgomotul motorului
  • Prețul piperat
Date tehnice - Alfa Romeo Giulia 2.2 Diesel Turbo (Multijet) 180CP 4x2 Aut8 Super
Combustibil
Diesel
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2143
Lungime mm
4643
Putere maxima CP (rpm)
180 (3750)
Latime mm
1860
Cuplu maxim Nm (rpm)
450 (1750)
Inaltime mm
1436
Viteza maxima km/h
230
Greutate kg
1520
Acceleratie 0-100 km/h s
7.1
Ampatament mm
2820
Tractiune
spate
Volum rezervor litri
52
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
480
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Alfa Romeo Giulia

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (32)

  • arogantul
    cred ca acest drive test a bagat sectiunea de drive test a AM in moarte clinica
    Va place gura de incarcare, in schimb nu spuneti nimic de cat de putin inalt este portbagajul in interior, degeaba poti sa bagi pe gura chestii mari daca nu incap pe verticala in portbagaj,
    Va place designul interior dar oare scaunele alea fata super incomode nu fac si ele parte din interior?
    In schimb va displace pretul de parca masinile germane ar fi gratis.
    in schimb elogiati un motorash de , atentie, nu 2, nici 2,4 ci 2,2 litri, care nu ofera mare scofala la capitolul cai putere, in schimb va udati complet cand vorbiti de cuplu de 450 de Nm. BMW tot atata scoate, tot 450 de Nm si nu din 2,2 litri ci doar din 2 litri, deci nu inteleg aceasta bucurie puerila pe care o aveti la motorashu asta. Ca sa nu mai vorbim de motorul diesel pe doi litri de la volvo care scoate 470 de Nm, si o caruta de cai putere in plus, 225, si la fel ca BMW , tot din 2 litri, nu 2,2.
    51 63
  • Claudiu
    Hmm....e cazul sa joc pt,prima data-n viata la loto.Ca muncind....m-am lamurit :) E o masina misto rau de tot.
    38 5
  • Tembelus Rex
    Exista alternativa benzina ca sa nu va mai deranjeze zgomotul de la diesel......marea problema, cel putin in Romania va fi pretul si mentalitatea romanilor - din acest motiv vom vedea probabil destul de rar modelul pe strazi ....mai ales achizitionat din showroom cu 0 km la bord.....probabil le vom vedea peste 4-5-6 ani aduse din afara......
    Din punctul meu de vedere e un sedan cam fara cusur.....pana si gura de incarcare a portbagajului e generoasa......

    PS: Fac si o predictie - daca diferenta de pret va fi mica intre ea si Stelvio ....Stelvio va culege laurii (se va vinde mai bine)......(offtopic - la fel cum va fi si intre S90 si XC90 - diferente de pret mici, evident cum oamenii vor Suv-uri, astea se vor vinde mai bine).....
    35 0
  • wow, masina asta e superba! design italian adevarat! bravo alfa!
    am vazut una visinei pe strada sambata, dinte-o autostrada plina de masini , numai pe ea o vedeai, atat de diferita era! poate si din cauza ca era o versioune foare sport, dupa numarul de tevi de esapament ...
    33 5
  • arogantul
    Tembelus a pus punctul pe i
    mentlitatea de kkt de a avea SUVuri ca sa iti duci odraslele la scoli scumpe in centru si sa te fatai pe la coafor si la magazine bio.
    astia vor fi cumparatorii
    nimeni nu mai stie sa aprecieze un sedan , si bucuria condusului, acum ne trebuie SUVuri ca sa ne masuram dimensiunea stiuletelui
    50 5
  • Masina e chiar misto si are acceleratii mai bune decat BMW 320d.
    Pacat de 1cei 200cmc in plus, care te fac sa platesti impozit de cateva ori mai mare decat un 2.0l

    http://www.autobild.de/artikel/alfa-romeo-giulia-bmw-3er-test-10825807.html
    Sunt niste tabele in josul paginii din link, cu masuratori 0-100, 0-160 kmh
    18 6
  • O masina mediocra la pret de masini premium gen seria 3 sau C class. Cine sa fie nebun sa faca compromisul si pt. ce ? Doar sa fie diferit ? Nu se merita !
    13 62
  • Mediocra in ce sens? Ai vreun argument?
    35 5
  • ce-a facut bobitza? 48k EURO...aha sigur
    5 27
  • sperietoarea seriei 3 si a4 a sosit!!!
    36 5
  • Pret prea mare, nota prea mare, culoare care nu o prinde prea bine..... de LANCIA, se mai aude ceva, nenea sergio ???
    14 24
  • Am reusit sa examinez masina in detaliu interior/exterior la salonul auto. Concluzia: total dezamagit la capitolul finisaje interioare si spatiu. La 40k euro cat ajunge un model cu dotari medii (adica cat un Seria 4 gran coupe tot 2.0 benzina) mi se pare scumpa. In plus, toate review-urile pe care le-am vazut cu Giulia (facute cu variantele pt muritori, nu Quadrifoglio) asteptau ceva mai mult de la masina asta pe partea de dinamica, rafinament, insonorizare.
    Cum zicea cineva mai sus, o masina mediocra care nu-si justifica pretul de lansare.
    22 33
  • Andrei
    O masina trebuie sa fie mai mult decat frumoasa. Nu vad niciun argument obiectiv la intrebarea de ce as lua o Alfa in locul lui BMW serie 3.
    14 29
  • Designul, exterior si interior e superbissim ...demn de scoala italiana !
    Este cea mai :
    frumoasa(toata lumea e de acord cu asta, vezi de exemplu,premiul volanul de aur
    http://www.autoexpress.co.uk/car-news/97655/golden-steering-wheel-2016-winners-revealed) ,
    sigura (98% protectia pasagerilor adulti la impact conform test EuroNCAP) si
    scumpa masina din clasa ei (deocamdata in Romania).
    Apropo...cred ca e o greseala de redactare....reducerea in oferta de lansare fata de pretul de lista este 10% si nu 17% !
    vezi
    http://www.alfaromeo.ro/wp-content/uploads/2016/10/Fisa-Alfa-Romeo-Giulia-octombrie-20162.pdf

    La pret de achizitie e mai explicita prezentarea in forma tabelara, cum o publicati de obicei.
    Pe cand un drive test cu versiunea "normala" motorul de 2 itri pe benzina, echipata cu cutie automata, care, propabil, va fi cea mai ceruta pe piata de catre "alfisti" ?
    33 3
  • Alfa Romeo Giulia, poate cel mai frumos clip de prezentare
    https://www.youtube.com/watch?v=cCPYmVZwXc4

    Alfa Romeo Giulia, poate cea mai muzicala lansare
    https://www.youtube.com/watch?v=zLztUVdYO0w

    Alfa Romeo Giulia, poate cel mai complet review
    https://www.youtube.com/watch?v=fDcRdu3kHG0&t=2254s
    21 5
  • UITASEM ...
    Alfa Romeo Giulia cea mai rapida masina de serie , vezi turul de la Nurburgring
    https://www.youtube.com/watch?v=5gEdJmIVqLY&t=91s

    si o proba de acceleratie pe autostrazile germane
    https://www.youtube.com/watch?v=dIt7Jr2B0bI&t=15s
    28 5
  • @ scorpionul.negru + carcotasi
    Modelul testat poate fi mediocru comparat strict cu elitele din segment. Nu cred ca e pe acelasi nivel cu opel insignia, toyota avensis + toate celelate modele de volum. Diferentele fata de BMW, Audi, Jaguar sau C class sunt infime daca faci o analiza rationala, cateva secunde in plus sau minus la acceleratie de ex, nu te incalzesc in 99.9% din cazuri.
    Pretul este in favoarea Giuliei in mod cert , indiferent de lista (nu cred ca este foarte corect comparat aici), dar am Giulietta noua si era la dif de cateva mii de eur fata de BMW si altii.
    Decizia este strict in fct de preferintele legate de marca, si f probabil in RO nu va fi un success deosebit, tinand cont de imaginea personala pe care ti-o doresti prin asociere cu masina.
    13 5
  • buba cu zgomotul o are si cel de 1.6 de la giulieta dar dispare la turatii de peste 2200, in schimb este un motor f. vioi, as mentiona totusi ca ati lua alfa diesel este cel putin stupid, pentru diesel exista made in germany.
    12 9
  • @mm & alti stimabili comentatori: inainte sa spuneti "pentru diesel exista made in germany" ar trebui sa va mai ganditi, dar si sa va mai informati. ...Fiindca exact inginerii de la Alfa Romeo (si NU Fiat) sint inventatorii sistemului Common Rail, adoptat APOI si de nemti, printre multi altii care au cumparat licentza - de la Alfa !!!

    Motoristii italieni sint asadar cel putin la fel de competenti ca designerii peninsulari, iar unele minusuri legate de rafinament sint cauzate exclusiv de producatorii agregatelor (VM in general pt. "italience"), dar si de managerii care accepta livrari "nerafinate" ori fac poate economii la izolarea fonica.

    in rest, acceleratiile Giuliei 2.2 diesel sint fenomenale pt un motor de numai 180 CP si o masa proprie de +1,5 tone (mai mica totusi decit Seria 3 similar motorizata), iar tinuta de drum pare... pina si unor testeri germani superioara.

    In afara de pretul cam mare, un minus (pt. drumurile noastre mai ales) imi pare garda la sol foarte redusa - mai mica chiar decit a "nemtoaicelor" similare si, zic eu, justificabila doar pentru versiunea "corsaiolo" de 510 CP.
    ...Un motiv in plus pentru care subscriu la opiniile ca Stelvio va fi mai vanduta decit Giulia - si nu doar in Romania.
    45 2
  • Nu avem educatia necesara pentru a aprecia un Alfa Romeo.


    P.S.: Diesel sport =))) =))
    24 3
  • 1(unu la mana) alfa Romeo o masina plina de istorie si pt oameni pasionati de automobile unde alfa Romeo ocupa un loc special pana si in inima lui Enzo Ferrari...si continui...alfa Romeo GIulia un nume care circula in lumea auto de vreo 8-9 ani....ci din 1962.prima alfa Giulia!.2 motor zgomotos!? cu contra arbore pt echilibrare unic in industria auto cel putin in motoare diesel!?si alte balarii care ma scot din minti......sunt posesor de alfa Romeo 156,NU 159 ci 156 si dau clasa la audi,VW,BMW(din aceeasi clasa si perioada ma refer) la fiabilitate,tinuta de drum si designe ....desigur.aaa si inca ceva motor de 2.2jtd cu 180 respectiv 210 cp pe variante veloce,lumea trebie sa inteleaga ca nu cilindreea este singurul factor care influenteaza puterea motorului.....plus de alta ei au ales aceasta versiune pt pozitionarea injectorului,surplusul de cuplu in turatii joase ,rafinament maxim,consum.probabil au luat in calcul si puterea pe cilindreea unitara. si multe altele in care nu am timp sa specific aici....mentionez ca sunt mecanic auto.alfa Romeo este masina adevarata,nu cotet ca VAG sau alte balarii de masini.
    14 3
  • alfa Romeo twin spark....cea mai fiabila masina cu care am mers.....si am mers cu multe....de la opel la mercedes.mers sportiv ma refer...schimbat in 7200 rpm.da 7200 rpm.ai citit bine. in treapta a doua cu 105 km/h. cu consum de 18,5 mixt ce i drept.plus drifturi si liniute.nu a cedat nimic.....cum asa?masina proasta?cumparata special sa o alerg nu sa o menajez!!!!alfistii stiu despre ce vorbesc!!!!
    11 5
  • am distrus 2 masini si am fost implicat in doua accidente.dauna toatala.....atat de tare am mers cu masina!!!!si tot alfa Romeo conduc!!!schimbat 7200 de ture de dimineata pana seara timp de vreo 3-4 ani cu alfa Romeo 156!!!!!nu odata pe an.va astept cu orice mercedes sau vw,bmw audi. sa facem o liniuta sa vedem cat or sa tina cotele voastre.
    9 5
  • senzor defect de la temp motorina sau antigel(temp motor) sau releu.in cel mai rau caz pompa de inlata presiune.presupun ca ai common rail
    0 8
  • Care e mai fumoasa: Alfa Giulia sau Jaguar XE?
    0 0
  • de ce as da 20k de euro in plus pe o alfa fata de o mazda 6?
    http://www.zeperfs.com/en/duel6362-5856.htm
    2 6
  • Pentru ca e alfa Romeo,e cu mult peste mazda la orice capitol.
    7 2
  • este peste mazda dar hai sa nu exageram, strict dpdv al peformantelor eu nu vad sa fie vreo diferenta... iar 20k in plus pentru a avea aceleasi dotari mi se pare prea mult
    2 6
  • o masina performanta nu inseamna doar acc 0-100 cuplu sau v max.....am dreptate? sa intram in detalii?
    2 1
  • ai dreptate, tocmai de aia am si pus link la comentariul meu, link pe care nu te-ai obosit sa il vezi, din cate se pare... uita-te acolo, sa vezi reprize, si mai spune-mi inca o data povestea despre 0-100 sau Nm din fisa tehnica
    1 5
  • inteleg destul de bine aceste valori,dar sunt de parere ca alfa Romeo Giulia pe un circuit sta mult mai bine ca timpi fata de o mazda 6.probabil chiar si cu variante de 150 cp.este o masina foarte echilibrata.
    8 0
  • ‘Segmentul premium este despre orgolii”...mare adevar, la care as completa ‘“ stilul este omul”, iar Alfa Giulia e un cumul de performante si bun gust !
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru