Drivetest Skoda Octavia (2013-2017)

1.4 TSI 150CP Man Style
Skoda Octavia (2013-2017) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 20.05.2013
Mulat

Am interacţionat destul de mult cu vechea generaţie Octavia, motiv pentru care întâlnirea cu noul model s-a vrut a fi una aşteptată cu emoţie. Emoţie a necunoscutului, a misterului ascuns dincolo de portieră, a descoperirii.

Octavia mi-a părut însă la fel de familiară şi familială, după cum titra chiar Mircea în testul versiunii diesel. Necunoscutul, cu tot cu emoţia lui, au lipsit. Octavia mi-a părut cunoscută, abordabilă, manifestând aceeaşi uşurinţă în acomodarea oricărui tip de client.

Cu alte cuvinte, Octavia este o maşină maleabilă, ce se mulează uşor pe nevoile oricui, fie că vorbim despre un tânăr care se apropie de 30 de ani, fie că ne referim la un familist de peste 50 de ani, cu nevoie de spaţiu.

Skoda Octavia (2013-2017)
1.4 TSI 150CP Man Style

  • Pret de pornire 14.256 €
  • Pret model testat 19.054 €
  • Taxa auto 98 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Deşi românii preferă de obicei micii şi ceafa de porc, uneori, ei pot deveni sensibili şi la o porţie de vită în sânge. Aşa se face că reţeta clasică, pe care o vedem zilnic pe stradă, Octavia TDI, ar putea fi înlocuită în următoare perioadă de ceva mai fin şi mai rafinat, Octavia TSI.

Recunosc că am fost şi sunt adeptul motoarelor diesel, însă noua unitate de 1.4 litri TSI are ceva captivant. Ceva care te transformă din oponent în susţinător al acestei modalităţi de propulsie. Să fie cuplul generos, de 250 Nm, întins pe o plajă de turaţii îndestulătoare şi incredibil de prompt servită (1500 de rotaţii)? Cred că da. E un detaliu extrem de savuros pentru un motor pe benzină de o asemenea cilindree.

Motoraşul cu patru cilindri, cam cât lada de legume a frigiderului tău de acasă, este vioi şi nu dă semne de oboseală nici atunci când te îndrepţi spre zona roşie a turometrului. Iar cei 140 de cai sunt suficienţi pentru un familist convins şi sună foarte bine.

Alături de unitatea TSI, Skoda a aşezat o transmisie manuală cu şase rapoarte, cu o timonerie precisă, etajată scurt în primele trepte pentru a favoriza acceleraţia.

Consum

Ca să înţelegeţi de ce am zis că aş putea deveni susţinător al motorului TSI, nu vă spun decât că maşina noastră de test a consumat cam 8 litri în mediul urban, în condiţiile în care am fost ajutaţi şi de sistemul start-stop.

În afara Bucureştiului, pe autostrada Bucureşti Constanţa, cu o viteză care nu a sărit de 140 km/h, consumul s-a oprit undeva la 7.2 litri/100 de kilometri. În fişa tehnică, Skoda ne promite 6.5 litri/100 de km în mediul urban şi 4.6 litri/100 de km în cel extra urban.

Media consumului, de numai 5.3 litri/100 de km, bate tot în segment. Chiar şi pe fratele de concern Volkswagen Jetta, care vine cu acelaşi motor, dar cu 122 de cai putere.

Performanţe

Greu de crezut, dar Octavia are şi ceva atletic în ea. E ca atunci când te miri că bătrânelul cu burtă şi bandană aleargă mai repede decât tine în parc.

Pentru cei care nu cred, le spunem doar că Octavia accelerează de la 0 la 100 de km/h în 8.4 secunde. Un timp de care se poate apropia doar Ford Focus sedan, şi ale sale 8.6 secunde. E drept că deţine şi 10 cai putere în plus.

Viteza maximă se opreşte la 215 km/h, mai mult decât ar cere orice familist cu scaun la cap şi cu mult peste ce oferă concurenţa. Doar Mazda3 Sedan se apropie suficient de mult.

Interior

Interiorul noii Octavia nu este o revoluţie sângeroasă într-o ţară musulmană. Spectaculosul lipseşte. Seamănă mai degrabă cu un protest paşnic. Echilibrat este cuvântul de ordine.

Îmi place atenţia pentru detalii, finisajele bune şi materialele care au crescut calitativ. Nu într-atât de mult însă. Afişajul păstrează verdele clasic, care a devenit acum puţin mai odihnitor. Instrumentele de bord păstrează acelaşi aspect clasic, însă totul este animat de un computer de bord, plăcut, lizibil, uşor de folosit.

Uşor de folosit este de fapt întreaga maşină. Funcţiile presărate prin interior se ghidează după o filosofie bună, curată, care nu te oboseşte. Chiar şi comenzile de pe volan sunt bine organizate.

Şi pentru ca totul să respecte ingredientele unei reţete pentru orice familie, Skoda a pregătit un asortiment de spaţii de depozitare bine gândite. Cel mai util este, de departe, cel pentru telefonul mobil, capitonat cu cauciuc, aderent, scobit la baza planşei de bord.

Spaţiul pentru pasageri este extrem de generos, indiferent de locul pe care îl alegi, iar portbagajul, de 590 de litri, este cel mai generos din segment. În plus, deschiderea de tip hayon uşurează încărcarea.

Preţ de achiziţie

Versiunea testată de noi pleacă de la 17.335 de euro, cu TVA inclus, însă echiparea superioară, Elegance ajunge să coste chiar şi 19.054 de euro.

Cei care preferă fratele cu pedigree al concernului VAG, adică actualul Jetta, trebuie să ştie că versiunea 1.4 TSI de 122 de cai şi echipare Highline e ceva mai scumpă, adică 19.340 de euro. Pentru un Hyundai Elantra, cu motorul de 1.6 litri şi 132 de cai putere, în echiparea de top Exclusive, pretenţiile urcă, ajungând la 19.410 euro.

O variantă mai ieftină ar putea fi actualul Chevrolet Cruze, în versiunea 1.8i de 141 de cai putere şi nivel de echipare de top LTZ+, al cărui preţ este de 18.900 de euro. Pentru un Ford Focus echipat cu motorul 1.6 Ecoboost de 150 de cai putere şi echipare de top Titanium, socotelile încep abia de la 19.650 de euro.

Nici Opel Astra 1.4 Turbo în echiparea Cosmo nu are un preţ uşor de ignorat, urcând la 20.505 euro cu TVA inclus. Există însă şi alternative chiar mai scumpe, cum ar fi Mazda3 Sedan, cu un preţ de 21.630 de euro, valabil pentru echiparea TX cu sistem start-stop.

Siguranţă

Cinci stele EuroNCAP şi un comportament bun la toate testele de impact ale organizaţiei europene ridică modelul ceh la nivelul aşteptat de viitorii clienţi. Singurele probleme au apărut la testul de impact lateral cu stâlpul din metal - cea mai dură probă a celor de la EuroNCAP, unde protecţia la nivelul pieptului şoferului a fost considerată slabă.

Asta nu a împiedicat însă modelul ceh să primească 93% dintre punctele posibile la capitolul pasageri adulţi, 86% la capitolul Protecţia copiilor şi 82% la capitolul Protecţia Pietonilor, acesta din urma fiind unul dintre punctajele foarte mari acordate de EuroNCAP în istoria sa.

Trecând la lucruri "lumeşti", aflăm că modelul se mândreşte cu ABS, ASR, ESP, diferenţial electronic EDS, airbag-uri frontale, laterale şi cortină pentru şofer şi pasagerul din dreapta, existând posibilitatea configurării cu până la nouă airbag-uri. În standard, Octavia 3 are şi un airbag pentru genunchii şoferului şi airbag-uri laterale pentru pasagerii din spate.

Ţinută de drum

Construită pe noua platformă modulară MQB a grupului Volkswagen, noua Octavia mizează pe seducţia confortului. Adresându-se unui public format în mare parte din oameni simpli, fără pretenţii de a epata şi mulţumiţi cu o maşină corectă, pe care să te poţi baza, Octavia mizează mai mult pe caracterul practic al suspensiei sale.

Aşa se face că articulaţiile au fost ajustate pentru a garanta o rulare lină, o absorbţie perfectă a denivelărilor şi o suportabilitate mare a oricărei suprafeţe denivelate. Stoicism. Acesta este cuvântul care defineşte cel mai bine suspensia noii Octavia când vine vorba despre suprafeţe neregulate.

Există însă, după cum probabil aţi intuit, şi reversul medaliei. Un ruliu pronunţat, care te face să priveşti cu ochii mari decorul şi o aderenţă care se menţine până la un punct pe care îl credeai departe. Nici direcţia nu ajută foarte mult când vine vorba de precizie, deşi devine mai rigidă la viteze mari.

Vizibilitate

Octavia vine cu oglinzi laterale puţin cam mici pentru dimensiunile generale. Ele pot fi însă ajustate pentru a surprinde tot ce se petrece în spate. Ajută mult şi luneta, care este destul de lată. Mai e nevoie doar de o acomodare cu proporţiile maşinii.

E adevărat că un proaspăt familist ar putea avea probleme de orientare în spaţiu dacă se mută de pe un hatchback mic, de exemplu, dar toate se rezolvă în timp şi, de preferinţă, cu cât mai puţine cheltuieli în service. Dacă nu vă descurcaţi absolut deloc la capitolul orientare în spaţiu, există o serie de senzori de parcare care acoperă şi părţile laterale ale maşinii. În cazul în care parcarea de la bloc e prea îngustă.

Tehnologie

Skoda a împrumutat de la părintele Volkswagen cele mai nou tehnologii de asigurare a confortului. Pe lângă scaunele destul de bine gândite, cu o susţinere laterală decentă şi ergonomia despre care am mai vorbit, Octavia vine cu climatizare pe două zone, un sistem audio profesional cu conexiune USB şi auxiliară.

Personal, am încercat să conectez un iPhone prin mufa USB, dar nu am reuşit să redau muzica de pe el decât prin conexiunea Bluetooth. Conexiune care s-a realizat foarte repede şi simplu. Deci una caldă, una rece.

Revenind la sisteme, trebuie să notăm prezenţa ecranului tactil, care serveşte drept interfaţă prietenoasă pentru sistemul multimedia.

Am mai avut şi un sistem de lumini care schimba fază lungă/scurtă automat. Pentru ceilalţi participanţi la trafic ar fi fost ca şi cum un copil se joacă la întrerupătoare. Am test de câteva ori şi asistenţa la parcare, dozând uşor, din ambreiaj, viteza manevrelor. Tehnologia s-a dovedi extrem de precisă, cu excepţia situaţiilor în care maşina a mai ajuns şi pe trotuar.

Şi tot la capitolul dotări inovative nu trebuie să uităm de senzorul de detectare a oboselii. În cazul meu, el a tresărit grijuliu, deşi eram într-o depăşire, cât se poate de alertă.

Design

Când vine vorba despre design şi forme revoluţionare, o să-i las pe alţii să judece. Nu aş vrea să fiu părtinitor. Sunt oameni care petrec zeci de ore în trafic, atenţi la orice apare nou, mai puţin la maneta semnalizatorului. Ei sunt taximetriştii. La apariţia Octaviei albastre nici unul nu a întors capul. Nu a tresărit nici măcar puţin. Nici măcar proprietarii vechii Octavia. Interpretaţi cum consideraţi.

Şi încă ceva... În ultima vreme sunt depăşit în trafic de tot mai multe Skode. Noi, strălucitoare, fâşneţe, cu numere roşii, semn că produsele au priză la public şi Skoda a mai pus-o de o generaţie de succes. Din păcate, niciodată nu reuşesc să-mi dau seama dacă ceea ce tocmai m-a depăşit a fost Octavia sau Rapid.

Nu ne-a placut

  • Ruliul mare în viraje
  • Materiale de calitate alternantă
  • Design conservator
Date tehnice - Skoda Octavia (2013-2017) 1.4 TSI 150CP Man Style
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1359
Lungime mm
4659
Putere maxima CP (rpm)
150 (4500)
Latime mm
1814
Cuplu maxim Nm (rpm)
250 (1500)
Inaltime mm
1461
Viteza maxima km/h
219
Greutate kg
1255
Acceleratie 0-100 km/h s
8.1
Ampatament mm
2686
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
590
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Skoda Octavia (2013-2017)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (29)

  • antiqua
    cum adica ,,am testat in acelasi segment..."?pe ce criteriu modelele enumerate se incadreaza in acelasi segment?desi nu sunt niciun fel de fan vag,recunosc masina-i ok din multe p.d.v....am vazut nu demult rapidu si toledo...cu parere de rau dar...sunt slabute cel putin ca design sunt sub logan....puncteaza poate la....finisaje ,in rest.....slabut,slabut,chiar n-as da banii pe asa ceva.
    25 29
  • Pare o masina ok. Pret de achizitie bun, designul il consider unul placut, deoarece m-am saturat de atatea chinezarii... si imi place cand vad ceva nou. La pretul pe care il are este normal sa aibe materiale de calitate alternanta. Doar e Skoda, nu AUDI.
    38 23
  • Masina nu e rea,dar design-ul e sters,fad. Chevy Cruze e o alegere mai buna.
    27 53
  • O masina foarte ok pentru cineva pragmatic care doreste in perioada de criza sa aiba o masina moderna care sa-i ofere foarte multe la un pret foarte bun.

    Antiqua are dreptate, treaba cu acelasi segment trebuia sa fie mai multi-marca nu aproape 50% Skoda, plus ca trebuiau oarecum comparate motoare aproximativ la fel (turbo pe benzina in jur de 1.4).

    Faptul ca romanul se plange de materialele bordului ma face mereu sa rad pentru ca pare ca are pretentii de neamt din anii 80 sau 2000 care-si schimba masina la 4-5 ani desi veniturile romanilor sunt mult mai mici si mai mult ca sigur ca nu vor ajunge la un nivel vestic in urmatorii 50 de ani.
    32 8
  • Mie imi place. Daca vrei ruliu mai putin pronuntat poti sa treci la Golf sau la clasa premium.
    Ca nivel al finisajelor interioare nu cred ca are rival deocamdata. Parerea mea.
    26 22
  • Vasilica
    In segmentul compact nu are rival!!Gata iar o sa le creasca cota de piata la nivel global.
    Ce ma bucura ca or sa faca ghertoii atac cerebral , ca deja am vazut pe strada cateva.

    P.S
    Am ford focus
    33 27
  • Mi-a placut faza cu micii si ceafa de porc :)))))) Desi ati vrut s-o rafinati spre vita cu motorul, Octavia ca masina propriuzisa cam e ceafa de porc la romani :)). Desi concurenta poate avea preturi chiar un pic mai mari, la concurenta obtii discounturi si plus de echipare pe care Skoda nici in cele mai frumoase vise nu le ofera la banii respectivi. Per total e o masina ok, destul de banala.
    38 22
  • Mie nu mi se pare banala. Imi place designul conservator. Designul simplu.
    M-am saturat de designurile astea futuriste.
    34 28
  • Daca mi-as lua acum Octavia as pota pt. varianta 1.8 TSI!

    Are 180 CP si......suspensie multilink pe puntea spate! Adio ruliu! Costurile vor fi putin mai mari insa micile placeri isi au pretul lor.
    42 12
  • Mai frumos arata motorul de Logan!
    28 38
  • Am facut drive test cu octavia avand acelasi motor si am ramas placut impresionat datorita performantelor.
    Dar consumul pe care voi l-ati obtinut este "fantastic".
    Cu drive test in zi de duminica( erau "porti deschise"), trafic lejer, 3 persoane in masina (240 kg) , start-stop, consumul a fost de 8.9 l pe BC.
    Asa ca nu mai vrajiti lumea si spuneti adevarul ca masina tot se va cumpara.
    28 16
  • pe cand review-uri video pe Automarket asa cum fac site-urile mari de afara?
    5 6
  • Mai bine un Peugeot 301, zic eu.
    5 25
  • Sa fim seriosi
    E totusi o SKODA ! Nota e exagerata.
    26 21
  • imi place de @scorpion, cica "m-am saturat de chinezarii. Imi place cand vad ceva nou."

    NOU??? Ce e nou in designul Octavia? Cee e nou in designul Skoda aka VW in general. BUahahahaaha!!!!

    Cat despre "noua" Octavia. Designul e subiectiv dar daca nu vrei nimic de la viata e cel mai potrivit design, reprezentativ as spune pentru cei lipsiti complet de imaginatie.In rest, o masina corecta si cel mai interesant e motorasul ala Daca mai pui la socoteala si imaginea de masina solida/fiabila zic ca e afacere pentru fanii skoda sau a celor ce isi doresc o masina de familie normala dar anosta
    15 23
  • Blaa...
    Se vede pamantul la imaginea cu motorul, la 20 000 creca mergea si un scut, macar unu din plastic subtire sa nu intre sobolanii :) , iar de tija care tine capota ridicata nu mai vorbesc... . Si asta e modelul superior, sunt curios cum este ala de pornire pe care cer "DOAR" 17000 .
    Oricum, calitatea a scazut mult de cand mi-am luat ultima masina(2006) au crescut doar preturile si numarul de gadgeturi inutile
    28 4
  • vector
    Cum zicea si cineva mai sus,punctajul este exagerat de mare!!! Oare de ce dati note asa mari masinilor din vag???!!!!!
    19 14
  • La 20.000 euro iti iei Honda Civic Sedan, care bate la c... aceasta, sa- zicem cu indulgenta, masina. VW la furat de multi ani, fiabilitate zero, scumpe si proaste.
    15 23
  • @konig
    LE-AM VAZUT PE AMANDOUA: Skoda si Honda

    Am vazut Honda Civic Sedan (am vrut sa o cumpar initial) dar din pacate nici ea nu e ce pare.
    Hatch-ul arata altfel inauntru, e mai bine facut, materiale mai placute, e facut in UK.
    Berlina e mult mai urat/slab/prost facuta in interior, e facuta in Turcia, se vede de la o posta diferenta fata de hatch.
    Pana si tipa de la vanzari a zis asta :)

    So, Honda nu e neaparat mai ok, mi se pare la fel ca si Skoda asta.
    15 7
  • In general cam tot ce e facut in Turcia e mult mai slab la interior. Avem Renault-uri, Ford-uri, Fiat-uri, Honde si Hyundai-uri made in Turkey...
    11 8
  • E o idee preconceputa fara suport in realitate. N-are treaba calitatea materialelor cu locatia de fabricare. E o idee prosteasca si caracteristica amatorilor. Calitatea materialelor e legata de versiunea de echipare, segmentul din care face parte masina (lowcost, volum, premium). Diferentele pot veni la calitatea asamblarii, dar eu pun pariu cu tine ca la Renault cel putin, n-o sa vezi nicio diferenta la imbinari intre o masina produsa in Turcia si una produsa in Europa. La Oyak, Renault are cea mai moderna fabrica din Turcia, iar turcii sunt ambitiosi crede-ma. Da o tura pe acolo si-ti vei da seama ca-i o super-putere mondiala in devenire. Fara exagerare.
    15 2
  • nu vad nicio comparatie cu nicio frantuzoaica
    3 2
  • pai deschide ochii...
    0 4
  • Pana si loganul modelul asta nou are telescop la capota in pret de 7000 de euro ,asta la 17000 de euroi nu are ,oricum la banii astia iei ceva mult mai serios,o japoneza ceva de skoda sunt lamurit,de tdi vorbesc,designul nu e rau dar calitatea vw a scazut rau in ultimii ani.cumparati skoda
    4 7
  • marius
    dincolo de aspectele tehnice si de design toate masinile din grupul vag au o problema pe care n-o poti trece cu vederea cand ai peste 1,85 si 90 kg - scaunele sunt inguste, asa ca indifferent cat de bune sunt masinile, atat vreme cat dupa 1 ora incep sa te doara salele e de preferat o masina primitiva si cu probleme de fiabilitate dar in care se poate sta 8 ore fara sa intepenesti
    2 3
  • eu detin o Skoda Octavia2 1,4 TSI de 124CP, dar cu CIP tuning la 145CP. singurul lucru de care nu sunt foarte multumit este cuplul acesta fiind mai mic decat al motorului 2.0 TDI de 140CP, in rest este o masina excelenta. vad ca se vorbeste despre ruliu.... ei bine este mult mai stabila decat oricare masina din clasa ei (excludem BMW, Audi sau alte d-astea de high-class). tinuta de drum este excelenta nefiind vre-o diferenta de stabilitate intre 100km/h si 235 km/h (asta-i viteza maxima cu care am mers eu cu ea, trebuind sa incetinesc pe autostrada de frica sa nu cumva sa raman fara carnet). confortul interior si ergonomia sunt excelente, cat despre finisaje.... sa fim seriosi la pretul acestei masini sunt mai mult decat OK. grila de bord este una conservatoare si foarte lejera, netrebuind sa cauti 2 min un buton anume. consumul este in functie de modul de condus... daca esti linistit se duce la un consum mixt de 5,5-6 l, iar daca conduci mai sportiv, sare de 10 l (cand spun sportiv vorbesc de schimbatul treptelor de viteza la peste 5000 rpm), dar si senzatiile sunt exact ca al unei masini sportive. dupa parerea mea Skda are cel mai bun raport pret/calitate de pe piata europeana si o recomand oricui cu cea mai mare caldura.
    11 8
  • Salut,ma intereseaza Skoda oct. 1.4tsi.Cei care aveti acest model dati_mi un raspuns referitor la consum mixt/extra urban,viteza110_140 km.Multumesc.
    2 2
  • Il am de cateva luni, 1,6 TDI. Sunt multumit de ea. Se vede ca au facut economii unde au putut, dar nu se compara cu Dacia Logan si diferenta este cam de 2000 de euro, cu echipare, motorizare similara. Doream Octavia, dar nu mam incadrat in budget, dar e foarte ok si Rapidul.
    2 0
  • Skoda 3 1.4 TSI
    Masina este foarte ok.Eu am comandat-o,bine..in varianta aproape full dar ma costa 26.000 euro.Credeti-ma ca pe aceeasi configuratie,nu te apropii de VW,Audi,Opel,Mertz,etc.Masina este chiar corecta pret-calitate!!!
    Cei care comenteaza negativ....au Logan si le picura din gura de invidie.Stiti cum este cu strugurii.....Romanul moare de foame dar este plin de pretentii si figuri.Neamtul este simplu,pragmatic si stie cat de lung are buzunarul....Noi cumparam Audi(care este superb dar FFFFF scump)si locuim intr-o garsoniera inchiriata....
    13 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru