Drivetest Renault Megane Coupe facelift (2014-2015)

1.2 tCe 130CP MT6 GT Line
Renault Megane Coupe facelift (2014-2015) zoom
de Sebastian Toma
Marti, 01.04.2014
Turbostilizare

Renault i-a aplicat lui Megane un facelift subtil, al doilea din cariera celei de-a treia generaţii a modelului. Odată cu facelift-ul, importatorul mărcii franţuzeşti în România a decis să-şi simplifice gama şi echipările. Printre modificări se numără şi reducerea numărului de variante în care poate fi comandat Megane Coupe, existând doar variantele RS şi GT Line. În cadrul testului organizat de Renault în Spania, am încercat versiunea 1.2 TCe 130 CP a lui Megane Coupe. Vorbim despre o unitate nouă, proaspăt introdusă în gama Megane, fiind primul agregat turbo alimentat cu benzină oferit pe un Megane Coupe dacă nu luăm în considerare versiunea RenaultSport.

Amatorii de diesel nu au de ce să se teamă, deoarece clienţilor Renault li se mai pune la dispoziţie, pentru această versiune de caroserie, un motor 1.6 dCi de 130 CP.

Megane Coupe se află pe o piaţă aflată în scădere în inimile clienţilor din Europa, cu toate că aceasta încă există. Coupe-urile compacte nu mai au popularitatea de care se bucurau în anii trecuţi, după cum le-au arătat cifrele de vânzări producătorilor care ofereau asemenea modele în gamă. În timp ce Ford, Citroen, Honda, Volvo şi Peugeot, printre alţii, au renunţat la compactele lor cu trei uşi odată cu schimbul de generaţie, Renault şi-a păstrat în ofertă versiunea Coupe a lui Megane odată cu al doilea facelift aplicat gamei.

Lui Megane i se spune "Coupe" pe bună dreptate, deoarece chiar prezintă o siluetă de coupe, cu o linie a geamurilor şi un plafon înclinat precum ne aşteptăm de la un model din această categorie. Fiind o compactă, latura practică a modelului există în continuare, iar motorizarea 1.2 TCe, veche de câteva luni în oferta Grupului Renault, primeşte mai mulţi cai putere, oferind 130 CP în compania compactei din gama francezilor.

Pe lângă noua motorizare, facelift-ul aduce noua identitate estetică a mărcii şi în gama Megane, alături de mici actualizări la interior şi o creştere a nivelului de echipare.

Renault Megane Coupe facelift (2014-2015)
1.2 tCe 130CP MT6 GT Line

  • Pret de pornire 19.700 €
  • Pret model testat 19.700 €
  • Taxa auto 81 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorizarea 1.2 TCe de la Renault este printre ultimii sosiţi la petrecerea downsizing-ului în segmentul compact, dar este bine că există. Francezii o oferă atât în versiuni cu transmisie manuală, cât şi în versiuni cu transmisie EDC în portofoliul lor, dar în gama Megane aceasta vine cu ceva în plus, anume mai multă putere şi mai mult cuplu motor.. Nu vorbim despre un salt major, dar ne bucurăm că există o îmbunătăţire. Faţă de cea mai puternică versiune a motorizării 1.2 TCe oferită alături de Clio, avem 10 CP şi 15 Nm în plus, totalizând 130 CP şi 205 Nm.

Unitatea nu este oferită în compania transmisiei EDC atunci când vorbim despre versiunea Coupe a lui Megane, pe când hatchback-ul cu cinci uşi este disponibil pentru comandă fie cu transmisie manuală cu şase trepte, fie cu EDC-ul cu şase trepte. O altă noutate a acestei motorizări în gama Renault, pe lângă Start-Stop, este sistemul de recuperare a energiei cinetice pierdute la frânare. Nu este la fel de avansat ca la un hibrid, dar îşi aduce aportul la reducerea consumului de carburant.

Motorul 1.2 TCe din echiparea lui Megane nu este cel mai puternic din segment în raport cu rivalii, fiind surclasat de unităţile TSI din curtea Grupului Volkswagen, acestea fiind oferite în versiuni de 140 CP, pe lângă cele de 122 CP.

Propulsorul punctează la capitolul rafinament, fiind silenţios la ralanti şi cu vibraţiile bine estompate pe întreaga plajă de turaţii. TCe-ul livrează puterea într-un mod cursiv, fără surprize, iar reprizele asigurate sunt potrivite pentru nivelul de putere oferit. Această configurare a propulsorului îl clasează pe Megane Coupe 1.2 TCe  pe lista modelelor alese pentru design exterior, calităţi practice şi consum de carburant, nu şi pentru performanţele dinamice ieşite din comun asigurate de propulsor.

Consum

Versiunea 1.2 TCe a lui Renault Megane Coupe anunţă un consum mediu de 5.4 litri la sută. Valoarea este bună pentru un motor care dezvoltă 130 CP şi este alimentat cu benzină, cu toate că o verificare rapidă ne arată că nu-i cel mai economic din segment. În faţa sa se află două unităţi 1.4 TSI de 122 CP, amplasate sub capotele lui Seat Leon SC 1.4 TSI şi Volkswagen Golf 1.4 TSI. Ambele asigură un consum de 5.2 litri la sută. Surpriza vine din curtea coreenilor de la Kia, care au reuşit să egaleze valoarea celor două modele de la VAG cu un 1.6 aspirat, de 135 CP, în echiparea lui Kia Pro_Cee'd.

La polul opus, cu un consum mai mare decât versiunea testată de noi, se află Opel Astra GTC 1.4 Turbo 120 CP, cu 5.9 litri la sută şi Volkswagen Scirocco 1.4 TSI 122 CP, cu 6.4 litri la sută. Acesta din urmă ne demonstrează cât de mult a avansat tehnologia în ultimii ani, versiunea actualizată echipată cu Start-Stop a aceluiaşi motor fiind mult mai eficientă, ce-i drept, în compania unei platforme mai noi - MQB.

În cadrul testului nostru, care a cuprins un parcurs de 260 de kilometri, concentrat în principal pe autostrăzi şi pe drumuri naţionale, consumul de carburant al lui Megane 1.2 TCe s-a stabilizat în jurul valorii de 6.5 litri la sută.

Performanţe

Renault Megane Coupe 1.2 TCe are nevoie de 9.7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Modelul francez poate accelera până la o viteză maximă de 200 km/h. În raport cu rivalii săi, nu este cel mai rapid din segment, dar vestea bună este că nu rămâne în urmă atât de rău. Astfel, în faţa sa se poziţionează Seat Leon SC şi Volkswagen Golf în versiunea cu trei uşi, ambele în compania TSI-ului de 1.4 şi 122 CP, cu 9.3 secunde până la sută. Cele două modele ale grupului VAG împart şi titlul de "cel mai rapid coupe compact cu motor pe benzină de până la 140 CP", nu la fel de mediatizat precum alte titluri din domeniu.

În spatele lui Megane Coupe 1.2 TCe stau, în ordine, Volkswagen Scirocco 1.4 TSI de 122 CP, Kia Pro_Cee'd şi Opel Astra GTC 1.4 Turbo 120 CP. Versiunea de 140 CP a lui Opel Astra GTC este cu 0.1 secunde mai lentă decât Megane-ul de 130 CP până la sută.

Când îţi cumperi un hot-hatch, performanţele de la 0 la 100 km/h contează. La un coupe compact cu motor pe benzină de cilindree mică, clientul este interesat, cel puţin teoretic, de alte aspecte, cum ar fi rafinamentul, consumul de carburant echilibrat în raport cu performanţele şi vibraţiile reduse în funcţionare.

Interior

Interiorul lui Megane nu s-a schimbat dramatic odată cu facelift-ul. Acest lucru se întâmplă rar sau deloc la un facelift, indiferent de segment. Habitaclul beneficiază de câteva schimbări, toate benefice, aplicate pentru confortul pasagerilor. Principala noutate este prezenţa sistemului multimedia R-Link, supranumit insistent "tabletă" de cei de la Renault. Acesta vine cu afişajul său tactil de 7 inch (18 centimetri) diagonală şi cu interfaţa sa de comandă cu joystick. Pe lista de schimbări, pe lângă introducerea respectivului joystick, amplasat lângă maneta schimbătorului de viteze, enumerăm şi noul finisaj cromat al ornamentului triunghiular amplasat în partea inferioară a volanului şi noul radio, care renunţă la butonul de volum defazat (cum era acesta), de dimensiuni mici, în favoarea unei interfeţe mai simple şi mai uşor de folosit.

Scaunele din faţă sunt la fel de comode şi oferă la fel de mult suport lateral cum făceau şi predecesoarele lor,, acestea nefiind schimbate odată cu restilizarea. Toate materialele de la bord par să fie la fel ca înainte, în registrul cu care ne-a obişnuit Renault Megane III, adică în media segmentului şi fără surprize, nici pozitive, dar nici negative.

Volumul portbagajului este de 377 de litri, mai mare decât la Scirocco, dar foarte apropiat de rivalii săi, care au 380 de litri.

Preţ de achiziţie

Înainte de facelift, Renault Megane Coupe avea un preţ de pornire de 18.600 de euro. Facelift-ul are mai multe dotări în standard, o singură echipare şi vine cu o ofertă diferită de motorizări, incluzând acum şi un "benzinar", turbo pe deasupra. Preţul de intrare în gama Renault Megane Coupe facelift ajunge la 19.700 de euro cu toate taxele incluse.

Tocmai de aceea, Renault nu se poate bucura de punctajul maxim la această categorie, existând mai multe opţiuni pentru cei care au un buget mai mic. Spre exemplu, există Kia Pro_Cee'd, cu un 1.6 benzină aspirat, dar cu injecţie directă, Seat Leon SC 1.4 TSI 122 CP şi versiunea cu trei uşi a lui Volkswagen Golf 1.4 TSI 122 CP. Mai scumpe decât Megane Coupe facelift 1.2 TCe sunt Opel Astra GTC 1.4 Turbo 120 CP în echiparea de top şi Volkswagen Scirocco 1.4 TSI 122 CP. Pentru că GT Line este echiparea de top din gama Megane, şi celelalte modele au fost comparate în echiparea de vârf, cu toate că dotările nu au o corelare directă de la o marcă la alta, unele feature-uri nefiind oferite de competitorii modelului francez în dotarea standard a versiunii de top.

În plus faţă de standard, exemplarul testat în Spania prezenta sistemul multimedia R-Link, oferit opţional (600 de euro), frână de parcare asistată şi senzori de parcare faţă-spate cu cameră video pentru marşarier. Configuratorul dedicat de pe site-ul Renault ne arată că un model similar cu cel testat în Spania ne-ar aduce un preţ de 21.000 de euro cu toate taxele incluse.

Siguranţă

EuroNCAP a testat facelift-ul din gama Megane hatchback, iar rezultatul nu a fost foarte bun, din pricina noilor criterii de evaluare ale organizaţiei. La testul EuroNCAP din 2014, Renault Megane a obţinut doar trei stele.

La testul anterior al lui Megane la EuroNCAP a fost în 2008, rezultatul a fost cinci stele de siguranţă, cu aceeaşi platformă tehnică.

Compacta franţuzească are încă din standard ESP, ABS, AFU, EBV şi şase airbag-uri. Echiparea GT Line include şi asistenţă la pornirea în rampă, dotarea respectivă fiind o opţională de 150 de euro pentru celelalte echipări ale lui Megane.

Ţinută de drum

Coupe-ul din gama Megane beneficiază de un aport dinamic subtil adus de noua motorizare, construită integral din aluminiu. Partea frontală este ceva mai uşoară decât este la celelalte Megane-uri Coupe echipate cu motoare diesel, deci există o îmbunătăţire foarte subtilă la nivelul manevrabilităţii. În plus, indiferent dacă este motorizare diesel sau benzină, Megane Coupe GT Line, ca orice Megane GT Line, beneficiază de suspensie sport, semnificativ mai fermă şi mai dinamică decât "Pachetul Drumuri grele" pe care îl primeşte Megane în standard pentru piaţa din România.

Comportamentul rutier al lui Megane Coupe este plăcut, cu toate că maşina este departe de fratele său RS. Direcţia este responsivă şi oferă un nivel corect de feeling, cu toate că nu impresionează la cele două capitole, dar este potrivită prin nivelul de efort solicitat pentru bracare, făcând din Megane Coupe un model pretabil şi pentru parcările aglomerate.

Suspensia nu este cea mai fermă din segment, ceea ce o face potrivită pentru drumurile "cariate" ale României. La viteze rezonabile, Megane are un comportament neutru pe viraje şi prezintă un nivel agreabil al ruliului caroseriei. În cazul în care întrecem măsura, remarcăm un comportament cu o tentă uşor subviratorie şi o un ruliu mai pronunţat al caroseriei, fără să avem niciun motiv de îngrijorare pe partea de stabilitate. Rivalii săi germani şi de origine germană oferă, la echipările superioare, posibilitatea comandării unei suspensii cu răspuns variabil, ceea ce le aduce un avantaj semnificativ pe partea de dinamică, în timp ce Megane mizează pe compromisul optim între confort şi dinamică, reuşit de inginerii Renault la versiunea GT Line, echipată cu şasiul Sport.

Vizibilitate

Megane Coupe oferă suprafeţe vitrate de dimensiuni corecte şi oglinzi laterale bine proporţionate. Compacta franţuzească impune mici probleme doar la nivelul ultimului rând de montanţi, care are dimensiuni exagerate.  Vorbim, desigur, despre montanții spate imenși - tribut plătit designului exterior - și luneta care nu te lasă să vezi corect în spate decât atunci când e vorba de aprecierea distanțelor luminilor celor care vin cu viteză, dar cu timpul te obişnuieşti cu aceste mici inconvenienţe. 

Din fericire, senzorii de parcare spate sunt standard, iar echiparea GT Line include şi o cameră video pentru marşarier. Aceasta este destul de eficientă şi vă oferă un plus de precizie la manevrele cu spatele. Montanţii A pot să fie deranjanţi în unele situaţii, dar aceeaşi problemă apare la toate modelele din segment, fiind cauzată de forma montantului de pe partea şoferului.

Tehnologie

În standard, Megane PRO vine cu aer condiţionat cu reglare manuală, geamuri electrice faţă, oglinzi electrice, Radio-CD cu MP3, Bluetooth şi USB, alături de un computer de bord. Echiparea GT Line, care vine standard alături de versiunea Coupe a lui Megane, aduce în plus faruri de zi cu LED-uri, climatizare automată cu reglare pe două zone, acces şi pornire fără cheie, tempomat şi limitator de viteză, sistem Start-Stop şi de recuperare a energiei cinetice pierdute şi ornamente interioare şi exterioare care-ţi asigură un design plăcut.

Lista de opţionale include noutăţi preluate de la fraţii de gamă, cum ar fi sistemul multimedia R-Link, care-şi merită banii şi nu ar trebui să lipsească dintr-un Megane configurat în 2014, mai ales că sistemul este abia la început şi promite să ne ofere mai multe funcţii în viitor.

Fără R-Link, Megane ar fi fost demodat, un risc pe care constructorul nu şi-l permite să-l facă, mai ales dacă ne uităm la dependenţa constructorilor francezi de piaţa din Europa, aflată într-o continuă scădere. Din păcate, lista de dotări nu include niciun element ieşit din comun sau revoluţionar, deci Megane nu se poate mândri cu punctajul maxim aici, chiar dacă are tot ce-i trebuie în echiparea aceasta.

Design

Restilizarea aplicată gamei Megane, descrisă ca fiind "aplicarea noii identităţi de marcă" acestui model este destul de subtilă. În primul rând, pentru că se concentrează pe partea frontală, pe care o face aproape identică pentru toate versiunile de caroserie ale lui Megane. În al doilea rând, restilizarea este "zgârcită" cu schimbările la interior, ca să nu mai vorbim despre schimbările de la posterior sau profil.

Schimbările efective includ o nouă bară faţă, o grilă şi o capotă redesenată, sigla Renault supradimensionată amplasată în centrul calandrului, ornament negru strălucitor pentru masca faţă, carcare noi pentru proiectoarele de ceaţă, blocuri optice frontale cu fundal negru, baghetă de LED-uri pentru luminile de zi şi câteva culori noi în ofertă.

Compacta franţuzească încă arată bine, dar este greu să te lupţi cu modele precum Opel Astra GTC şi Seat Leon SC cu un design împrospătat al unui model lansat în 2008. Rămâne de văzut ce salt stilistic pregăteşte Laurens van den Acker, şeful departamentului de design de la Renault, care a reuşit să facă minuni cu Clio, odată cu cea de-a patra generaţie. Coincidenţă sau nu, peste un an şi jumătate va debuta al patrulea Megane. Să fie acela pretendent la "coroana de miss" a segmentului compact?

Nu ne-a placut

  • Preţul versiunii Coupe a lui Megane a crescut semnificativ în urma facelift-ului
  • Versiunea hatchback cu cinci uşi a lui Megane vine cu o ofertă mai bună şi mai generoasă
  • Modificări estetice modeste
Date tehnice - Renault Megane Coupe facelift (2014-2015) 1.2 tCe 130CP MT6 GT Line
Combustibil
Benzina
Nr. usi
3
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1197
Lungime mm
4312
Putere maxima CP (rpm)
132 (5500)
Latime mm
1804
Cuplu maxim Nm (rpm)
205 (2000)
Inaltime mm
1423
Viteza maxima km/h
190
Greutate kg
1280
Acceleratie 0-100 km/h s
9.8
Ampatament mm
2640
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
377
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Renault Megane Coupe facelift (2014-2015)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (15)

  • masina prea scumpa pentru ce ofera. seat leon SC este mult peste.
    50 39
  • "Motorul 1.2 TCe din echiparea lui Megane nu este cel mai puternic din segment în raport cu rivalii, fiind surclasat de unităţile TSI din curtea Grupului Volkswagen, acestea fiind oferite în versiuni de 140 CP, pe lângă cele de 122 CP"

    Baiatu...1.2 vs 1.4 sunt doua chestii total diferite

    1.2 tce este cel mai puternic motor pe benzina din segmentul compact!Punct!
    Lasati-o mai moale cu VAG ca deja o dati de gard urat de tot!
    37 26
  • @sandu
    Masina asta a aparut in 2008. NU prea inteleg comentariul tau...
    La sfarsit de 2014 apare modelul nou
    Atunci poti sa faci comparatii!
    Pana atunci poti compara cu mizeria de Jetta(de exemplu)...si o sa vezi ca nu mai e asa de scump
    16 22
  • @sandu
    Ma refer la model per ansamblu...nu neeaparat caroserie...adica golf V vs restul
    Altfel....total de acord ...si mie mi se pare Seat-ul cea mai reusita compacta a momentului indiferent de caroserie
    8 19
  • Tot respectul pt Megane
    Sportiva, rafinata si eleganta. Atat cat trebuie. Nimic exagerat, totul de bun gust. Eu zic ca-i o oferta mult prea buna la banii ei. Calitate buna, dotari peste medie. Concurenta vine cu mult mai putin la aceeasi bani.
    47 24
  • dicu cosmin
    Da,se pare ca nu facem diferenta intre model nou,platforma noua`-Peugeot,Skoda,VAG(deocamdata doar pe anumite modele)si model aflat la al doilea facelift.
    d.p.m.d.v. asa cum este el astazi,in 2014 reprezinta una din cele mai bune variante in ce priveste raportul calitate,pret,dimanica,fiabilitate,aspect...daca intelegem ca face parte din autoturismele care se adreseaza persoanelor normale(referire la gadget-uri pe care le au in oferta ,optional alti producatori de volum-fara sa le aduca un aport real la vanzari).
    Sunt sigur ca atunci cand vor aparea-2015-2016 noile Megane si Laguna or sa fie intre referintele claselor din care fac parte,ca si pana acum-cel putin Megane.
    Bravo Renault!
    15 18
  • ok, e model din 2008. dar daca se duce un om sa vada masina nu stie ca e pe platforma din 2008. ca sunt putin care se pricep. suntem in 2014, asa ca vorbim de masinile care se vand in 2014. intra si asta, si leonul , etc. omul de rand habar nu are ce e aia o platforma si cand se uita si vede sigla aia mare zice ca e noul model.
    12 6
  • chuck norris
    - 1.2 TCe nu este "primul agregat turbo alimentat cu benzină oferit pe un Megane Coupe"
    - de fapt va referiti la motorul de 1.4 de la VAG, nu la cel de 1.2. Iar in acest caz comparatia este injusta: "Motorul 1.2 TCe din echiparea lui Megane nu este cel mai puternic din segment în raport cu rivalii, fiind surclasat de unităţile TSI din curtea Grupului Volkswagen, acestea fiind oferite în versiuni de 140 CP, pe lângă cele de 122 CP."
    9 8
  • @chuck norris
    În comparaţiile noastre, luăm în considerare motorizările cu nivel de putere echivalent. În cazul de faţă, am comparat ofertele rivalilor pentru compacte cu trei uşi care au motoare alimentate cu benzină care livrează 130 CP cu Megane 1.2 TCe.

    Comparaţia cu motorul de 1.2 de la VAG nu ar fi avut rost, deoarece exista o diferenţă de 25 CP între motorizarea testată şi cea mai puternică variantă a unităţii respective, tocmai de aceea am ales unitatea de 1.4 pentru analiză, de unde şi afirmaţia că nu este cel mai puternic motor din segment.
    12 17
  • un ciitor vechi
    Au facut treaba excelenta cu Megane. E totusi un facelift, iar diferentele intre diferitele variante de caroserie (chiar daca subtile), exista ! indiferent ce asteptari ar fi avut Automarket. Discutam pana la urma de un producator de Volum, nu de cine stie ce fite premium. Hai baieti, ma dezamagiti. Sunteti destul de mult timp in industrie sa cunoasteti lucrurile astea. Bine, poate nu la fel de mult ca altii din prea auto romaneasca, dar totusi... aveam asteptari.
    E un facelift ce banuiesc ca-i facut sa reziste inca vreo 3 ani pe piata. Traim totusi vremuri tulburi, iar o noua generatie lansata acum n-ar fi cea mai buna idee. Oricum e mult mai mult decat a facut Fiat pentru al lor Bravo. Asta ca tot il avem pe Mircea Mester fan Fiat Bravo...Dar nimeni nu-l intrece pe Sebastian Toma. Se stie...Sebastian Toma pornit dintotdeauna cu prejudecati cand a venit vorba de Renault.
    18 7
  • Dacia Plant
    @Sebastian: Nu-i tocmai corect. Trebuie sa compari motorizari de cilindree diferita. Nu-i vina ta sau a mea ca n-au aceeasi putere. VW are de pierdut in asta, deci nu trebuie ajutati de la spate. Sa-si dea seama singuri ca trebuie sa mai upgradeze si ei motorizarile entry level cum ar fi 1.2tsi si 1.6tdi, deoarece concurenta sta mai bine la acest capitol. Cel putin 1.6tdi l-a facut mult mai bun acuma, are 110cp si consum mai mic si cuplu mai de jos.
    6 6
  • cum se simte motorul asta in comparatie cu cel de 2.0 aspirat de pe mazda3 ? (ca la consum sunt aproape identice)
    9 4
  • EuroNCAP
    referirea la valorile de consum anuntate triumfalist de hyundai-kia mi se pare cel putin hilara, in lumina dificultatilor generate de astfel de fantezii in statele unite...
    5 5
  • un alt cititor vechi
    Tare asta cu comparatul motoarelor cu cilindree su puteri asemanatoare care totusi nu se pot compara...
    Si oricum pentru fanii Renault, marca lor de suflet are motoare fantastice pe exact aceiasi cilindree (asta apropo de al doilea comentariu). Nu conteaza ca aceiasi putere concurenta o scoate dintr-un motor mai mic sau mai mare. Nu au cilindree exacte, deci nu se compara. Mai spunea acelasi lucru cineva acum cateva zile la o comparatie 1.5 DCI cu 1.6 TDI care au o putere asemanatoare. La cum gandeste este sigur una si aceiasi persoana. Good point!
    Dar am totusi o intrebare pentru voi: 1.0 EcoBoost de 125 CP poate fi comparat cu 1.2 TCe de pe Megane de 130 CP si cu 1.4 TSI 122 CP de pe Golf 7?
    17 11
  • A venit iarna... si Megane Tce porneste mai greu decat un diesel obosit. da da tce 130 ...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru