Drivetest Ford Fiesta facelift (2013-2017)

1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 100CP Man5 Titanium S/S
Ford Fiesta facelift (2013-2017) zoom
de Bogdan Mirică
Vineri, 01.03.2013
Povestea continuă

Ford ne-a invitat la primul test naţional cu noul Fiesta facelift, un model de succes şi un adevărat etalon al segmentului mic. Constructorul american nu îşi propune o revoluţie, ci o evoluţie a poveştii de succes pe care o scrie din 2008, anul lansării actualei generaţii. Faceliftul vine ca o continuare a istorisirii, o continuare pe care americanii speră că o vor citi tot mai mulţi clienţi.

Ford Fiesta facelift (2013-2017)
1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 100CP Man5 Titanium S/S

  • Pret de pornire 11.900 €
  • Pret model testat 14.650 €
  • Taxa auto 30 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Ne-am întâlnit din nou cu cel mai premiat motor al anului trecut: 1.0 Ecoboost. Ford a avut grijă să echipeze toate maşinile aflate la test cu această unitate pentru a ne arăta vârful pepinierei sale.

Unitatea creşte în popularitate şi câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi. Unul dintre exemple este şi subsemnatul. Dacă l-a început am privit cu oarecare suspiciune motoraşul, acum eforturile americanilor par din ce în ce mai convingătoare.

Unitatea testată de noi oferea 100 de cai putere şi un cuplu motor de 170 Nm, disponibil de la 1400 de rotaţii. Tocmai această trăsătură îmi place teribil de mult: că momentul motor se simte devreme şi chiar e decent dozat de-a lungul plajei de turaţii. E drept că pe la 5000 de rotaţii unitatea gâfâie şi pierde din eficienţa maximă, însă comportamentul general, într-o exploatare normală, va fi extrem de mulţumitor.

Satisfăcătoare şi resursele, unitatea turbo fiind extrem de vioaie. Antifonarea este bună, doar la turaţii mai mari lucrurile devenind ceva mai gălăgioase. Vibraţiile sunt estompate cu succes, chiar şi repornirea motorului de către sistemul Start-Stop făcându-se pe nesimţite.

Ajungem şi la cutia manuală cu cinci rapoarte care asistă motorul cu trei cilindri. Timoneria nu este chiar un exemplu de precizie, dar este bine etajată şi face o pereche bună cu motorul pe benzină.

Consum

Nu am fost impresionat de consumul înregistrat de Fiesta pe traseul Bucureşti Azuga. Am ajuns la baza pârtiei cu o medie de 7.5 litri/100 de kilometri. E drept că nu a fost tocmai o exploatare ecologică, dar diferenţa dintre realitate şi cifra înscrisă în fişa tehnică (3.7 litri/100 de km - extraurban) era una destul de mare.

La întoarcere, am încercat pe cât posibil o rulare ecologică, am ascultat sfaturile funcţiei eco, înscrise pe ecranul sistemului multimedia, şi am ajuns, cu greu ce-i drept, la un 4.7 litri/100 de km. Autostrada Ploieşti-Bucureşti a pus însă la lucru cei trei cilindri şi am finalizat testul extraurban cu o medie de 6 litri/100 de km.

Dar astea sunt cifrele "reale", care pot varia în funcție de energia celui de la volan. Iar cum singurul reper de comparație reală între modele este consumul oficial - testat de toți producătorii în aceleași condiții - Fiesta 1.0 Ecoboost câștigă duelul cu toți rivalii pe această plajă de putere.

Media consumului pentru versiunea 1.0 Ecoboost este de 4.3 litri/100 de kilometri. Pe hârtie. Aşa se face că Fiesta bate fără drept de apel toată concurenţa segmentului: Opel Corsa, Mazda2, Chevrolet Aveo, Seat Ibiza, Volkswagen Polo, Renault Clio şi Peugeot 208.

Performanţe

Mă tot enervau maşinile de segment mic care asudau din greu la viteze mari sau care abia urcau panta. Motorul Ecoboost m-a făcut să uit de ele. Se mişcă foarte bine. Şi asta se vede dacă te uiţi în cifrele oficiale.

Iuţeala şi sprinteneala sunt caracterizate de o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 11.2 secunde. Nu este nimic spectaculos, dar dacă ne raportăm la concurenţi ca Hyundai i20, Chevrolet Aveo şi Opel Corsa, rezultatul chiar este îmbucurător.

Din păcate, Seat Ibiza şi Volkswagen Polo se mişcă cel mai bine în acest segment, fără a uita însă de un Mazda2 extrem de fâşneţ.

Interior

Oficialii Ford au ţinut să ne precizeze că tot mai mulţi clienţi cred că interiorul lui Fiesta poate fi uşor confundat cu cel al unui model din segmentul compact. Am bufnit uşor în râs, însă mi-am muşcat limba mai încolo.

Interiorul modelului dă dovadă de maturitate, dar şi de o senzaţie de calitate superioară vechiului model. Plasticul planşei de bord este suficient de moale pentru degetele oricui, însă partea inferioară lasă de dorit din cauza durităţii plasticului. Iluminarea instrumentelor de bord este extrem de lizibilă chiar şi pe timp de noapte, fiind folosit albastrul tradiţional care nu oboseşte, ba, dimpotrivă, relaxează.

Am simţit din plin lipsa unui spaţiu pentru telefonul mobil, care s-a zvârcolit tot drumul, când într-o parte, când în alta. I-am găsit loc în faţa sistemului multimedia, care vine tot cu un afişaj albastru.

Am încercat şi bancheta din spate, care pare să ofere suficient spaţiu la nivelul picioarelor, chiar şi pentru cinci pasageri. Spaţiul pentru cap este de asemenea încăpător.

Portbagajul măsoară 295 de litri şi este unul dintre cele mai încăpătoare din segment, alături de cel al lui Hyundai i20. Ambele sunt depăşite de cei 300 de litir oferiţi de Renault Cilio.

Preţ de achiziţie

Noul Ford Fiesta facelift pleacă de la 11.900 de euro pe piaţa din România, însă pentru lansare este disponibilă o versiune specială care pleacă de la 10.400 de euro.

Lăsând la o parte aceste oferte, trebuie să spunem că preţul de pornire al modelului american, comparativ cu cele ale concurenţei, este destul de piperat. Doar Volkswagen Polo se apropie de acest prag. Versiunea testată de noi, 1.0 Ecoboost de 100 de cai putere, cu nivel de echipare Titanium, ajunge însă până la 14.650 de euro.

Un Opel Corsa 1.4 Turbo, în echiparea Cosmo ajunge să coste cam cu 1000 de euro mai mult. Chevrolet Aveo şi a sa versiune 1.4 LTX abia se apropie de 13.000 de euro şi este o alegere mai ieftină, ca şi Hyundai i20 Highway de 85 de cai putere sau un Seat Ibiza 1.2 TSi Reference.

Doar Mazda2 se mai apropie de modelul american în materie de preţ. Renault Clio rămâne cam cu 1000 de euro mai ieftin, în vreme ce Volkswagen Polo este ceva mai scump la cei 15.757 de euro.

Siguranţă

Ford Fiesta în versiunea facelift a fost supusă testului de siguranță EuroNCAP în toamna anului trecut, pe când modelul se pregătea de lansare. Rezultatele au venit în noiembrie, iar modelul de segment B a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor fanilor și a constructorului: cinci stele EuroNCAP și 91% din punctele posibile la capitolul protecția pasagerilor adulți. Pe lângă "notele" clasice EuroNCAP, Fiesta a primit o distincție specială pentru sistemul de apelare automată 112 în caz de urgență, disponibil ca parte a pachetului tehnologic SYNC. Aceeași organizație independentă europeană a premiat pachetele Active City Stop și MyKey. La capitolul airbag-uri, Fiesta oferă acum o armată de airbag-uri, cele "clasice" - față, laterale și cortină - fiind completate de unul pentru genunchi, element care până nu demult se regăsea doar pe modelele de segmente superioare.

Ţinută de drum

Ford Fiesta păstrează ADN-ul care a consacrat modelele Ford ca adevărate etaloane ale segmentului de volum în ceea ce priveşte ţinuta de drum. Fiesta facelift păstrează trăsături importante pentru cei care îşi cumpără un model de volum, din clasa mică, dar vor să se simtă mici piloţi de weekend pe drumuri virajate.

Platforma oferă o combinaţie eficientă între confort şi stabilitate. Denivelările şi gropile săpate de capriciile iernii sunt absorbite destul de bine de Fiesta, în vreme ce virajele pot fi abordate cu destul curaj.

Un alt aspect plăcut este direcţia, una dintre cele mai precise din segment. Vei găsi uşor traiectoria ideală şi vei câştiga la capitolul încredere după fiecare curbă abordată cu aplomb.

Vizibilitate

Ca de obicei, montantul A din stânga celui de la volan mai ridică unele probleme de vizibilitate la virajele strânse de stânga. Luneta nu este printre cele mai generoase pe care le-am văzut, ca de altfel nici oglinzile laterale. Per ansamblu, suprafaţa vitrată este sacrificată de dragul designului, unul dintre atuurile modelului.

Tehnologie

Ford Fiesta facelift este unul dintre primele modele ale constructorului american responsabil cu promovarea sistemului SYNC pe piaţa europeană. Deja un succes dincolo de Ocean, SYNC vrea să facă furori şi pe Bătrânul Continent.

Sunt destul de sceptic în această privinţă, fiindcă există mici hibe care necesită acomodare. Conectarea telefonului se face relativ uşor. Importarea contactelor telefonului se face de asemenea uşor. Apelarea este un fleac. Totul merge bine până când sistemul se blochează şi nu mai permite nici măcar închiderea întregului sistem multimedia. Mie mi s-a întâmplat şi am fost nevoit să opresc motorul pentru ca sistemul să îşi revină.

Apoi, avem MyKey, sistemul ce permite părinţilor să limiteze accesul copiilor la anumite funcţii ale automobilului când aceştia folosesc mașina. Dar lipseşte sistemul de navigaţie, care va veni abia anul viitor, conform celor de la Ford.

MyKey este un sistem interesant ce permite programarea unei chei de contact inteligente. Acesta poate fi folosită de un şofer tânăr sau de un angajat şi îi limitează acestui acestuia accesul la unele funcţii ale automobilulul. De exemplu, nu poate deconecta sistemul ESP, limitează volumul maxim al sistemului audio, sau nu poate depăşi o viteză maximă de 140 sau 160 km/oră.

Design

Fiesta a fost o propunere atrăgătoare şi în 2008, anul lansării actualei generaţii. Aşa se explică dorinţa clienţilor actuali de a nu altera prea tare designul modelului cu un facelift.

Se pare că Ford a ascultat doleanţele clienţilor săi şi a intervenit subtil. Partea frontală se bucură acum de o grilă a radiatorului ceva mai generoasă, menită să asigure impozanţă unui model care în trafic, de obicei, nu iese în evidenţă prea mult.

Reţeta de succes a mai fost condimentată cu noi culori de caroserie, puternice, dar şi cu un set de LED-uri pentru rularea pe timp de zi şi stopuri cu design regândit.

Dacă privim în ansamblu, Fiesta facelift are mari şanse de continua povestea de succes a modelului actual, poveste pe care o citeşti de fiecare dată când ieşi pe stradă.

Nu ne-a placut

  • Spaţiu pentru telefon mobil
  • Ergonomia
  • Dimensiunea lunetei şi a oglinzilor
Date tehnice - Ford Fiesta facelift (2013-2017) 1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 100CP Man5 Titanium S/S
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
999
Lungime mm
3950
Putere maxima CP (rpm)
100 (6000)
Latime mm
1722
Cuplu maxim Nm (rpm)
170 (1400)
Inaltime mm
1481
Viteza maxima km/h
180
Greutate kg
1101
Acceleratie 0-100 km/h s
11.2
Ampatament mm
2489
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
42
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
295
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Ford Fiesta facelift (2013-2017)

Ultimele teste

Comentarii (24)

  • Modelul Fiesta 2008 a fost unul reusit,insa sa-i faci doar facelift dupa 5 ani mi se pare foarte tarziu in comparatie cu evolutia pietei auto.
    10 11
  • tavone
    7.5l/100km la dus si fiesta obtine 5 stele la consum? Ati mers de i-au sarit pistoanele?
    16 8
  • Vb prostii, detin un opel corsa d 1.4 101 cp,Am cronometrat p egps 0 100 km\h si am obtinut 10,8s.Iar consumul mediu la 100km pana in vteza de 100 a fost de 5l\100km,cu 5 persoante
    3 15
  • probabil ca e o masina buna , insa mie personal nu imi place deloc . designul exterior si masina in sine pare prea inaltata precum loganul si nu e "pt ca asa e in clasa ei" pt ca polo sau corsa nu arata asa inaltate de spate , apoi designul interior este foarte dezonordonat cu navigatia aia minuscula, nu stiu ce a fost in capul designerilor cu generatia asta .in schimb motorul e "scula"
    6 15
  • la "nu ne-a placut" ar trebui sa intre si consumul ... o masinuta mica-mica ce consuma in modul "eco" cat una din anii 90... nu prea este "placuta"
    18 3
  • Lucian
    La 14650 euro (fara roata de rezerva standard) mai bine noul Auris
    15 13
  • Am vazut astazi la dealer-ul Ford de la pod Baneasa doua Fiesta: modelul nou si cel vechi. Parerea mea este ca cel vechi arata mai bine, e mai unitar in design.
    15 4
  • andrey_1293
    @unkle - intr-adevar, in test consumul a fost cam mare, poate mult prea mare decat ar fi trebuit si chiar nu inteleg de ce. Eu am acest motor pe Focus si doar in primele 2 zile, cand masina era nou-nouta, am fost socat de consum: calculatorul indica 9.5 in oras. Dar pe masura ce kilometri sau acumulat, acum calculatorul afiseaza 8.1 (exclusiv urban) cu un mers moderat-usor sportiv, cu cauciucuri de iarna. Vara mai mult de 7.3-7.4 (cu AC) nu mi-a sarit indiferent cat am incercat. In condus urban, normal, linistit (nu subturat sau sa incurci traficul), motorul consuma putin. Daca vrei sa mergi cu acul aproape de rosu in schimb, depaseste un aspirat (la consum) lejer.
    20 3
  • Sandiski
    Arata decent.
    10 0
  • Pentru cine a condus Fiesta si mai ales in extraurban stie ca e unul din modelele de clasa mica care se aseaza cel mai bine pe sosea.
    21 4
  • @ven
    nu i s-a facut facelift pentru ca a fost un model reusit care pur si simplu nu a avut nevoie. Unele masini au nevoie, in special cele la care vanzarile sunt sub pronosticuri, altele nu. Si in sprijinul a ce zic eu stau cifrele din anii trecuti, unde Fiesta a fost in top vanzari la clasa ei.
    Si cum zicea cineva de mai sus, vechiul model parca arata mai bine. Ma rog, e si o chesie de obisnuinta
    15 3
  • NeaNelu
    Arata foarte bine cu facelift.E o masina buna,nu degeaba are cele mai mari vanzari din clasa ei.
    8 6
  • andrei
    O curiozitate, cand ati testat modeul fara facelift i-ati dat 4.3 stele iar acum 4.2. E mai slaba masina dupa faelift?
    5 1
  • Si pretul ?? Asa mare??????? Mai bine imi cumpar un TDI 1.9 si este mult mai bun.
    3 15
  • @Adm:inteleg ce spui si stiam ca acela e motivul,dar eu am vrut sa spun ca trebuia scos ACUM ceva nou si proaspat pe piata,dupa cum spui si tu,facelift-ul nu prea e reusit.Lumea s-a plictisit de modelul din 2008 care acum e reesapat.Si crede-ma sunt unul din cei care apreciaza in general marca Ford.
    3 2
  • @imo - tocmai s-au anuntat preturile pentru Octavia3 - cel mai ieftin diese este doar la 17,5kEuro ... au apus de muuult vremurile in care pentru 13-15k puteai lua o masina diesel
    9 1
  • adm@unkle
    1.4 140 cai + DSG benzina rulez pe octavia :)
    5 9
  • kim_vl
    @adm@unkle
    Si cat costa o Octavia 1.4 140 cai + DSG benzina care "ruleaza" (daca exista) ?
    4 1
  • kim_vl
    @adm@unkle
    Si cat costa o Octavia 1.4 140 cai + DSG benzina care "ruleaza" (daca exista) ?
    3 1
  • Chiar azi am fost la drive test cu noul Fiesta si pot sa zic ca chiar mi-a placut. Ai senzatia cu adevarat ca te afli intr-o masina dintr-o clasa superioara. E cu mult peste Polo si noul Clio(pe care l-am condus cu cateva zile in urma) atat la interior, materiale folosite, ambienta dar mai ales tinuta de drum.
    10 1
  • Razvan
    Dupa parerea mea e de departe cea mai frumoasa masina in clasa ei. Motorul de 1.0 EcoBoost e super tare. Am mers cu un Focus 1.0 EcoBoost 125 CP o saptamana. Daca mergi usurel cu el consuma foarte putin, se aprropie de consumul oficial, daca mergi tare e nervosa,in nici un caz nu se simte sub-motorizata, insa consuma destul de mult. Sa fim seriosi, nu exista masini economice daca mergi tare. Daca merge asa de bine pe Focus, cred ca pe Fiesta motorul e minunat. Nu va mai luati dupa preturile de lista, nu au nici o legatura cu preturile de tranzactie. Dar cam toti producatorii au crescut preturile in ultimii doi ani.
    8 1
  • @andrey11
    Degeaba spui ce spui,au trecut multi ani de cand modelul e pe piata si e perimat.Acest asa zis facelift e de fapt o reesapare,e aproape identic cu modelul fara facelift,inca mult mai urat.Nici macar nu ai condus Polo si-ti dai cu parerea,nu veni cu vraji,pentru ca Fiesta fara facelift era mult sub Polo,iar noul e aproape la fel,iar Clio ca design e mult peste Fiesta,care mai mult seamana cu designul acela oribil american,pe cand Clio arata ca o masina din viitor.Iar calitatea materialelor la Ford e sub orice critica,plasticul care inconjoara Focus e jenant.
    5 12
  • grila fata pare de pe Aston Martin ,nu e reusita fata ,modelul anterior arata mai bine.
    2 3
  • daniel
    o masina buna .motorul poate avea putini km si din cauza aceasta consumul a fost ceva mai mare insa sa nu va aspteptati sa ai consumul unui diesel .facelift dupa 5 ani vi se pare tarziu-vechiul model pe care il si am era unul destul de cool si pt anul trecut ,abea cu lansarile noilor modele clio si peugeot 208 au reusit sa depaseasca aceasta masina in materie de design.la diesel consumul este ok undeva in jur de 6 % in oras in conditiile in care schimb peste 3000 ture si uneori si la 4000 in oras maxim treapta 3 chiar si la 80 km H .cat despre pret nu este cea mai scumpa dar bani ii merita aceasta masina
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru