Drivetest Opel Zafira Tourer (2012-2016)

1.6 CDTi 136CP Man S/S Cosmo
Opel Zafira Tourer (2012-2016) zoom
de Sebastian Toma
Marti, 03.09.2013
Familia eficientă

Opel lansează la Frankfurt o nouă familie de motoare, printre care se numără şi un diesel de 1.6 litri şi 136 CP. Unitatea face parte din ofensiva mărcii germane, care pregăteşte 13 motoare nou-lansate până în 2016. Odată încheiată seria de lansări, 80% din motorizările Opel vor fi complet noi.

Până atunci, este timpul să vă povestim despre evenimentul derulat săptămâna trecută în Austria, în cadrul căruia am testat motorizarea 1.6 CDTI sub capota lui Opel Zafira Tourer. Am urcat la volanul monovolumului german în Austria, am condus până la fabrica din Ungaria unde este fabricat motorul său şi ne-am întors la Viena surprinşi plăcut.

Pe traseul de aproape 400 kilometri, am făcut cunoştinţă cu cel mai economic monovolum compact cu şapte locuri disponibil în prezent pe piaţă, care aminteşte în conducere de un hatchback compact, nu de un monovolum obişnuit. Pe lângă partea de eficienţă, după cum subliniază şi reprezentanţii Opel, motorul nou are şi cel mai mare cuplu din segmentul diesel-urilor de 1.6 litri şi este cel mai silenţios de pe piaţă între 1.000 şi 4.000 rpm.

Opel Zafira Tourer (2012-2016)
1.6 CDTi 136CP Man S/S Cosmo

  • Pret de pornire 20.940 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Noua familie de motoare de la Opel s-a lăsat aşteptată. În special pe partea de diesel-uri, unde producătorul german avea o ofertă mai puţin competitivă. Se pare că inginerii din Torino, căci ei au dezvoltat noul motor de 1.6 litri, n-au stat degeaba, unitatea fiind cea mai puternică din segment pe litrajul acesta, livrând 85 CP pe litru şi având cel mai mare cuplu motor din segment: 320 Nm. Puterea maximă este livrată între 3.500 şi 4.000 rpm, iar 90% din cuplul maxim este oferit încă de la 1.750 rpm.

O premieră pentru Opel este faptul că unitatea este construită integral din aluminiu, fiind cu 20 de kilograme mai uşoară în comparaţie cu propulsorul pe care îl înlocuieşte. Treptat, unitatea 1.6 CDTI va înlocui atât motorul de 1.7 litri, cât şi unele versiuni ale motorului de 2.0 litri. Până atunci, să ne concentrăm pe versiunea de 136 CP.

Alături de noul motor, Zafira Tourer se mândreşte şi cu o nouă transmisie manuală, ale căror frecări interioare au fost reduse şi care prezintă o timonerie perfecţionată. Modelul se dovedeşte a fi foarte sprinten pentru nivelul de putere livrat şi impresionează atât prin rafinament, cât şi prin performanţe.

Consum

Versiunea 1.6 CDTI a lui Opel Zafira Tourer are un consum mediu declarat de 4.1 litri la sută. Acesta se traduce prin 4.6 litri la sută în mediul urban şi 3.8 litri la sută în afara oraşului. Vorbim despre cel mai eficient model din segment, o performanţă impresionantă având în vedere competiţia şi nivelul la care s-a ajuns la acest capitol. Pe deasupra, propulsorul respectă deja normele Euro 6, pregătite să intre în vigoare din toamna anului viitor.

Spre exemplu, versiunea echivalentă din gama Renault Grand Scenic are un consum mediu de 4.4 litri la sută. Locul trei pe podium îi revine lui Volkswagen Touran 1.6 TDI în versiunea de 105 CP, care are un consum mediu de 4.6 litri la sută, în timp ce a patra poziţie este ocupată de Ford Grand C-Max 1.6 TDCI 115 CP, cu 4.9 litri la sută.

În cadrul testului nostru, am obţinut un consum mixt de 5.9 litri la sută, alternând autostrăzi cu mici localităţi austriece şi maghiare în graba noastră spre fabrica Opel din Szentgottard. În tot acest timp, am dus pedala de acceleraţie la podea în repetate rânduri, tocmai pentru a pune la treabă noua unitate a nemţilor. Din nou, ne declarăm impresionaţi de reuşita celor de la Opel.

Performanţe

Ecologia şi rafinamentul oferit de noul motor diesel de 1.6 litri din gama Opel nu aduc de la sine şi titlul de cel mai performant monovolum compact pentru Zafira Tourer. Dar modelul german nu a putut sta deoparte de podium, fiind surclasat doar de doi competitori cu motoare de până la 136 CP inclusiv, unul dintre aceştia având un diesel de 2.0 litri sub capotă, şi anume Chevrolet Orlando.

Zafira Tourer are nevoie de 11.2 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate atinge o viteză maximă de 193 km/h. Singurul monovolum compact cu şapte locuri şi motor diesel de 1.6 litri capabil să-l întreacă este Renault Grand Scenic 1.6 dCi, care se dovedeşte a fi mai rapid cu 0.1 secunde până la sută şi cu o viteză maximă mai mare cu 2 km/h. Familiştii adevăraţi vor aprecia, mai degrabă, rezultatele lui Zafira de la capitolul "Consum".

Interior

Zafira Tourer nu-ți va oferi nicio surpriză majoră dacă te-ai urcat într-un Opel de segment compact sau mai mare lansat în ultimul an. Asta nu-i vreun lucru rău, deoarece modelul emană un dinamism plăcut, pe care nu-l găsim pe multe modele din această clasă. Când te aşezi pe locurile din faţă, singurele indicii că te afli într-un monovolum sunt absolut logice: spaţiul pentru cap, lungimea bordului şi geamurile triunghiulare dintre parbriz şi primul set de geamuri laterale.

Cel mai interesant element de la interior este consola centrală etajată "FlexRail", ale cărei trei nivele glisează pe o serie de șine pentru a-ți oferi în centrul mașinii elementele de care ai nevoie, chit că acestea se numesc cotieră, zonă cu suport pentru pahare sau zonă de depozitare pentru diferite obiecte. Această consolă ajută proaspătul familist să se acomodeze mai uşor noilor sale sarcini, fără ca acesta să "plângă" prea tare după hatchback-ul compact pe care l-a lăsat în urmă.

Calitatea materialelor de la bord este situată între gama Astra şi gama Insignia, oferind materiale corecte pentru segmentul în care este încadrat Zafira Tourer. Portbagajul are trei configuraţii: şapte locuri, cinci locuri sau două locuri, oferind un volum între 152 şi 1.860 litri, configuraţia cu cinci locuri asigurând 710 litri.

Zafira Tourer prezintă şi sistemul "Flex 7", care permite rabatarea foarte ușoară a scaunelor sau mutarea acestora în față sau în spate, în funcție de preferințe. Mai multe detalii despre acesta în testul lui Dragoș. Pe scurt, clienţii au posibilitatea de a transforma scaunul central de pe al doilea rând într-o măsuță/cotieră prin pliere, ceea ce le oferă celor doi pasageri din spate un spaţiu de lucru/joacă foarte generos.

Preţ de achiziţie

Testul din Austria s-a concentrat pe noile motorizări din gama Opel, modelele care au fost echipate propulsoarele fiind doar nişte unelte în prezentarea noilor realizări tehnice ale nemţilor. La finalul zilei, era mai simplu să evaluăm motoarele dacă le încercam "pe viu" sub capota unei maşini decât dacă le vedeam în timpul testelor de pe un banc de probă, nu?

Potrivit listei de preţuri publicate pe portalul Opel, nivelul de echipare Cosmo din gama Zafira Tourer, asociat motorului 1.6 CDTI, are un preţ de pornire de 27.605 euro cu TVA inclus. Fiind vorba despre nivelul de echipare de top, preţul este mai mare decât în cazul altor rivali, dar monovolumul german se mândreşte cu o listă generoasă de dotări, după cum ne-a demonstrat şi exemplarul testat.

Dintre competitorii săi, doar Volkswagen Touran are un diesel de 1.6 litri cu un preţ de pornire mai mare în compania nivelului de echipare de top, Highline. Opel oferă în continuare generaţia precedentă a lui Zafira în oferta sa, acest model fiind mai accesibil.

Siguranţă

EuroNCAP i-a acordat cinci stele de siguranţă lui Zafira Tourer. Monovolumul german este dotat cu o serie de pachete care oferă liniște psihică și - la nevoie - fizică încă din dotarea standard, ceea ce subliniază faptul că modelul nu ridică probleme din punctul de vedere al siguranței pasive și active. 

În plus, Zafira oferă acum Collision Imminent Braking (CIB). În caz că cel de la volan nu reacţionează la avertizările sistemului Forward Collision Alert, Zafira Tourer va frâna automat cu 0.3G pentru a limita consecinţele impactului. Acest sistem este disponibil pe modelele cu Adaptive Cruise Control, pilot automat cu radar frontal care măsoară permanent distanţa faţă de automobilul din faţă.

Ţinută de drum

Opel Zafira Tourer îți oferă alternative pentru a te face să te simți cât mai confortabil sau cât mai "pilot" la volan în funcție de situație și de preferințe, totul fiind la o apăsare de buton distanţă, existând trei moduri de rulare: Normal, Sport şi Tour. În funcţie de dispoziţie şi de situaţie, optarea pentru unul dintre cele trei moduri răspunde nevoilor utilizatorilor de monovolume compacte.

Zafira Tourer este echipat cu o platformă Astra ușor modificată, ceea ce explică prezenţa sistemului FlexRide şi a caracteristicilor rutiere plăcute. Suspensia îşi face treaba cu succes, atât pe secţiunile virajate, cât şi pe secţiunile mai puţin perfecte ale traseului pe care ni l-au organizat cei de la Opel, semn că Zafira Tourer s-ar potrivi la fix şi în România.

Direcţia seamănă foarte mult cu cea găsită în gama Astra, oferind un nivel rezonabil de feeling şi un efort redus pentru manevrare, un volan "greu" fiind ultimul lucru pe care ţi-l doreşti când îţi conduci familia spre casă.

Vizibilitate

Ca orice monovolum, Zafira Tourer are suprafeţe vitrate mari. Pe lângă clasicele geamuri integrate între montanţii A şi parbriz, modelul german are un parbriz generos şi geamuri laterale de dimensiuni mari. Oglinzile sunt potrivite pentru gabaritul modelului german şi se achită de sarcini fără prea multe încercări de a obţine reglajul perfect. Singurele probleme se rezumă astfel la parcările în locuri strâmte, acolo unde Zafira Tourer își arată dimensiunile. În ciuda mărimii, manevrele sunt uşurate de senzorii de parcare şi de camera pentru mersul cu spatele ce trimite imagini pe display-ul de pe consola centrală.

Tehnologie

Opel Zafira Tourer se mândreşte cu un pachet tehnologic bogat, preluat de la fraţii săi mai mari sau mai mici. Practic, aproape toate inovaţiile şi tehnologiile lansate în gamele Astra, Insignia şi Meriva şi-au găsit loc la bordul lui Zafira.

De la Opel Eye - camera centrală care monitorizează ce se întâmplă în fața mașinii și care trimite apoi informația unui computer care o utilizează la pachete precum Lane Departure, Traffic Sign Recognition sau Adaptive Light System. Nu lipsesc din dotarea lui Zafira Tourer elemente precum senzor de monitorizare a unghiului mort cu avertizare sonoră la interior şi vizuală în oglindă, cameră pentru marşarier, volan încălzit şi altele, cu menţiunea că unele elemente sunt oferite opţional.

Ce nu ne-a plăcut la Zafira Tourer este prezenţa continuă a cheii convenţionale, chit că este sub formă de briceag, în defavoarea unui sistem de pornire şi acces fără cheie, precum şi un sistem multimedia care nu a mers la fel de departe cum au făcut sitemele echivalente din gamele rivalilor.

Design

Zafira Tourer este, fără îndoială, cel mai atractiv monovolum compact de pe piaţă. Până la un punct, frate său mai mic, Meriva, se poate lua de mână cu Zafira Tourer pentru a râde în nas rivalilor care nu afişează un look atât de dinamic. Sigur, există şi familişti care nu vor dinamism, sau cel puţin nu un aspect dinamic, pentru ei existând numeroase opţiuni pe piaţă.

Opel a reuşit o transformare lăudabilă odată cu această generaţie a lui Zafira, reuşind un salt la fel de impresionant cum a fost în cazul gamei Meriva la momentul lansării. Dacă vă cumpăraţi un Zafira Tourer, evitaţi negrul, deoarece nuanţa îi ştirbeşte din caracterul puternic pe care au reuşit să-l insufle designerii.

Nu ne-a placut

  • Preţ
  • Lipsa unei transmisii automate alături de diesel-ul de 1.6 litri la momentul lansării
  • Design-ul ar putea fi prea îndrăzneţ pentru unii familişti
  • Număr mare de butoane pe consola centrală
Date tehnice - Opel Zafira Tourer (2012-2016) 1.6 CDTi 136CP Man S/S Cosmo
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
7
Cilindree cmc
1598
Lungime mm
4656
Putere maxima CP (rpm)
136 (4000)
Latime mm
1884
Cuplu maxim Nm (rpm)
320 (2000)
Inaltime mm
1685
Viteza maxima km/h
193
Greutate kg
n/a
Acceleratie 0-100 km/h s
11.3
Ampatament mm
2760
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
58
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
152
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Opel Zafira Tourer (2012-2016)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (16)

  • someone
    imaginati-va "motorasul" asta pe viitoarea Corsa....deliciu
    36 16
  • mihneaR
    si consumul de AdBlue cat este?
    14 17
  • Laurian
    Masina a obtinut un consum cu aprox. 30% mai ridicat decat cel din fisa tehnica si asta numiti voi performanta?
    20 27
  • Felicitările mele celor din Torino pentru motor, cel mai puternic şi performant din lume în momentul de faţă.

    Sper că va fi o lecţie utilă şi celor de la VAG ce au rămas în urmă cu motorizarea de 1.6 TDI ce oferă doar 105 CP. Evident e o strategie de marketing nedorind să altereze vânzările motorului de 2.0 L şi 150 CP. Însă clientul e mai interesat de performantă decât de marketing!
    31 9
  • Nota exagerata. Masina nu-si face banii.
    7 12
  • antonny
    "motoarele diesel made by Fiat a inceput sa reprezinte o problema pentru marcile germane ....." In 2009 Fiat scoate din 1.6 mjet 120 cp si 320 NM........asa ca că inginerii din Torino cei laudatiiii au furat ceva de pe la altii......de cand stiu cei de Opel sa faca motoare de la "0"???
    2 10
  • kim_vl
    Are cuplul motor egal (si nu mai mare) cu 1.6 dCi-ul de la Renault. Puterea e, intr-adevar, mai mare cu 6 CP.
    8 9
  • Motorul asta pus pe o astra la dieta ( sa speram intr-un viitor cat mai rapid) va fi genial. Consum, rafinament si cuplu extraordinare. Motorul asta trage ca unu de 2 litri.
    9 5
  • era si normal sa primeasca o nota atat de mare , pentru ca arata senzational chiar si fara jantele de 19 cum se intampla la masina din testul vostru dar cu acele jante cu atat mai mult. Tehnic si tehnologic sta aproape impecabil cu mici chestii perfectionabile dar modularitatea interiorului pur si simplu umple paharul in sens pozitiv si tranforma zafira tourer in etalonul acestei clase din mai toate punctele de vedere...astept cu interes un test si cu varianta biturbo dar facut chiar de voi la fata locului cu plusuri si minusuri concrete....felicitari pentru test si felicitari opel pentru aceasta bijuterie familista ! de acum poti imbina look-ul modern si dinamic cu o masina de familie numeroasa :)
    14 5
  • dansuper72
    @ mda
    eu zic ca nicio masina (noua) de pe piata la momentul actual nu isi face banii ...cu exceptia Daciei poate. Preturile mi se par nesimtit de mari pt. o perioada de criza. De aia e coada in showroom-uri ...
    12 3
  • Atentie - doar ca volumul portbagajului e intre 152 l (cand sunt 7 locuri active) daca nu are mai mult 710 l in configuratia cu 5 locuri si 1860 in configuratia cu 2 locuri - ca sa fie informatia completa.
    5 0
  • Poze cu locurile din spate, cu portbagajul? Sau v-au furat austriecii telefoanele mobile cu care ati facut pozele?
    2 1
  • Imaginile ataşate acestui test sunt furnizate de cei de la Opel, nu sunt realizate de noi.

    Dacă te întrebi cum arată locurile din spate la Opel Zafira Tourer, poate te lămureşte această imagine oficială: http://www.automarket.ro/image_zoom.php?id=268817

    Iar aici găseşti galeria foto completă cu Zafira Tourer: http://www.automarket.ro/masini-noi/opel/zafira-tourer-1926/poze/268817/
    2 1
  • Orice ar produce Opel clasamentul in vanzari este urmatorul:
    1) Scenic
    2) Touaran
    3)C-MAX
    probil Zafira pe 4.
    2 11
  • 27.605 euro cu TVA inclus.
    1 0
  • @Autotehnic
    asta e in capul tau sau cum ? tu nu vezi ca zafira este etalonul segmentului ? are 4.6 ? esti asa comic ! faci un clasament bazat pe ce ai vrea tu :)
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru