Drivetest Audi A3 Sportback (2012-2016)

1.8 TFSI Attraction Sportback S tronic
Audi A3 Sportback (2012-2016) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 06.05.2013
Frumoasa simplitate

Mediocru. De cele mai multe ori, acest cuvânt are o conotație negativă. Orice dictionar de sinonime caracterizează un produs mediocru ca fiind unul fără stralucire, fără nimic ieșit din comun, la limita dintre bun și rău. Pentru cei mai multi, mediocru inseamna un lucru comun.

Raportat la BMW si Mercedes, Audi a fost caracterizat de multe ori asa. Dupa ce interactionezi însa cu modelele sale, ajungi sa te atașezi, dacă nu emoțional, măcar practic de aceasta banalitate.

Cu Audi A3 Sportback, germanii mi-au demonstrat încă o data ca normalitatea poate fi extrem de frumoasă atunci cand iti satisface toate nevoile cotidiene.

E adevarat ca A3 nu straluceste si nici nu iese din tipare. Are însă acel ceva care îți aduce mereu un zâmbet în colțul gurii când răsucesti cheia în contact. Acel ceva vine din imposibilitatea de a reproșa ceva uneia dintre cele mai corecte masini construite pana acum in fieful Audi.

Audi A3 Sportback (2012-2016)
1.8 TFSI Attraction Sportback S tronic

  • Pret model testat 32.690 €
  • Taxa auto 140 €

Motor / Transmisie

Cu Audi A3 Sportback ne-am mai întâlnit noi, însă de această dată am decis să încerc versiunea pe benzină a compactei din Ingolstadt. Declarat un militant al dieselului, aveam să îmi schimb orientarea obtuză și să îmbrățișez ideea unui motor cât un sertar cu haine, capabil să livreze 180 de cai putere.

Am uitat să vă spun că mi-a revenit versiunea 1.8 TFSI de 180 de cai și 250 de Nm. Și fiindcă tot am ajuns la cuplu motor, trebuie să facem un popas. Spuneam că apreciez dieselurile pentru cuplul lor generos. Până acum. Pentru că unitatea germanilor este capabilă să impresioneze încă de la prima atingere a pedalei de accelerație. Un cuplu decent, întins ca untul proaspăt pe o plajă de turații ca o lungă baghetă caldă, între 1250 și 5000 de rotații. Îndestulător și savuros, așa s-ar descrie motorul cu patru cilindri.

Liniară și responsivă, așa s-ar descrie ceea ce vine alături de propulsorul pe benzină: o cutie automată cu 7 rapoarte. Avem o pereche potrivită, care dansează necontrolat în modul Sport și valsează ușor, pe nesimțite în modul Efficiency.

Rapoartele se succed liniar și foarte repede atunci când rulați eco și retrogradează violent când optați pentru o rulare sportivă.

Consum

Audi mi-a dovedit că zgârcenia proverbială a dieselurilor sale poate fi contagioasă. Contagioasă chiar și pentru un motor alimentat cu benzină. Cifrele de consum sunt îmbucurătoare pentru cei care s-au speriat de ideea unui ”benzinar” de 180 de cai.

Consumul urban ajunge la 7 litri/100 de kilometri, însă prin București valoarea reală a fost de 9.5 litri/100 de km. Pe un traseu extraurban de 300 de kilometri am reușit să ne apropiem de un 6.5 litri/100 de km, fără menajamente pentru pedala de accelerație, asta deși cartea tehnică indică 4.8 litri/100 km.

Cu o medie de 6.6 litri/100 de km, Audi A3 1.8 TFSI este mai economic decât Volvo V40 T4, Citroen DS4 1.6 turbo, BMW 118i, dar pierde teren în fața rivalului german Mercedes A200. Chiar și Alfa Romeo Giulietta 1.4 MultiAir are un consum mediu mai mic. De reținut însă că toți acești rivali oferă și ceva mai puțină putere.

Performanţe

Când vine vorba de performanță, Audi A3 Sportback nu face rabat. În fond, a fost crescut în pepiniera constructorului care a scris istoria raliurilor din anii 80 cu al său Audi Quattro.

Sprinten ca un mânz ce abia gustă nesfârșirea câmpiei, A3 1.8 TFSI poate atinge 100 de km/h în doar 7.3 secunde. Raportat la concurență, timpul este mult mai bun decât cel al lui Volvo V40 T3, la ani lumină distanță de cel al lui Citroen DS4, insesizabil mai bun decât cel al lui BMW Seria 1 și cu aproape o secundă mai rapid decât cel al lui Mercedes A200 și Alfa Romeo Giulietta.

Viteza maximă a modelului din Ingolstadt se oprește la 234 de km/h, suficient pentru a lăsa în urmă Giulietta, V40, DS4, Seria 1 și A-Klasse, care au și ceva mai puțini cai putere.

Interior

Am detestat întotdeauna designul tern și uniform al modelelor din Ingolstadt. Am apreciat însă, întotdeauna, spiritul tânăr și nonconformist pe care îl găsești dincolo de geamuri.

Habitaclul lui A3 a fost creat parcă pentru cei care iubesc tehnologia combinată cu simplitate. O rețetă născută dincolo de Ocean de către un tip cu maletă neagră, care ne-a inoculat tuturor suprematia Marului. O rețetă care a fost reinterpretată apoi și de către constructori.

Audi a simplificat totul în interiorul lui A3. A rezultat astfel o ergonomie de nota 10, superioară chiar și celei de la BMW, unde fiecare funcție are un loc sacru. Excepție fac doar butoanele de pe volan, care sunt foarte alambicate. Dacă oferim 10 pentru ergonomie, trebuie să oferim un 10 și pentru calitatea materialelor. Plasticul moale, pielea fină și aluminiul îți reamintesc la fiecare atingere că te afli în segmentul premium. Nu mai vorbim de finisaje, și ele atinse de sindromul perfecțiunii.

Ambientul plăcut și accentele premium sunt sugerate și de gurile de ventilație circulare, extrem de bine și ingenios lucrate.

În toată această declarație de dragoste închinată simplității și clarității, Audi nu se învrednicește să vină decât cu un instrumentar de bord analog, clasic și tern, ce pălește în fața celui de pe Volvo V40. Mai salvează situația computerul de bord color.

Spațiul interior este generos, însă nu pe atât de încăpător pe locurile din spate. Aici pot călători trei pasageri, însă nu în maxim de confort. Spațiul pentru picioare este decent, iar linia plafonului nu creează probleme. Spațiile de depozitare lipsesc de pe consola centrală, exceptând suporturile de pahare. Cotiera este generoasă, însă parcă se simte nevoia unui spațiu pentru telfoane mobile, iPod și alte gadget-uri.

Portbagajul este printre cele mai generoase din segment, deși însumează doar 380 de litri. Mai mare cu cinci litri este doar cel al lui Citroen DS4.

Preţ de achiziţie

Noul Audi A3 pleacă de la 22.550 de euro cu TVA, însă acest preț nu interesează pe nimeni. Ne vom arunca un ochi asupra versiunii pe care am avut-o în test: 1.8 TFSI. Ea este disponibilă doar cu transmisia automată S-Tronic și are un preț de pornire de 31.200 de euro. Nivelul de echipare superior, testat și de noi, ajunge la 32.690 de euro, la care se mai adaugă alte câteva mii de euro în echipamente opționale.

Un Volvo V40 în versiunea T4 de fix 180 de cai putere are un preț de 26.500 de euro în echiparea de start. Totuși, dacă optați pentru pachetul superior Summum și pentru cutia automată Powershift, prețul urcă până la 34.130 de euro.

Cea mai abordabilă variantă pare Citroen DS4 1.6 turbo în echiparea So Chic, care are un preț de 25.041 euro.

BMW Seria 1 în versiunea 118i cu nivel de echipare superior are un preț de 30.066 euro, la care se mai adaugă aproximativ 2000 de euro pentru transmisia automată cu 8 trepte, deci ușor mai ieftin decât A3 Sportback.

Ajungem și la A-Klasse, care în versiunea A200 BlueEfficiency AMG Sport, alegerea superioară pe această plajă de putere, costă 30.578 de euro. La această sumă se adaugă și prețul unei cutii automate.

Nu în ultimul rând, trecem și pe la Giulietta, care în versiunea MultiAir de 1.4 litri și 170 de cai putere, asistată de transmisia automată TCT, costă 25.400 de euro.

Siguranţă

Actualul Audi A3 a trecut fără probleme de testele de impact organizate de EuroNCAP. Cinci stele obţinute de versiunea cu trei portiere la sesiunea din 2012 fac din A3 un model care nu face rabat de la siguranţă.

EuroNCAP a stabilit că gradul de protecţie pentru pasagerii adulţi este de 95%, iar cel pentru pietoni este de 74%. Lista de dotări standard conţine şapte airbaguri, inclusiv airbagul pentru genunchi.

Ţinută de drum

Audi A3 împarte platforma tehnică cu fraţii săi de concern. Este vorba de şasiul MQB ce se regăseşte şi pe noile Golf 7 şi Skoda Octavia III. Dar inginerii Audi şi-au pus amprenta pe setările noului Audi A3. Suspensia este totuși ușor mai rafinată, reușind să ofere un echilibru mai bun între cele două extreme: confort și sportivitate.

Modelul nostru a venit cu sistemul Audi Drive Select, ce permite alegerea a cinci variante de setări: Efficency, Comfort, Auto, Dynamic sau Individual. Cel din urmă poate fi configurat în funcţie de preferinţele celui de la volan.

Pentru cei care preferă o rulare confortabilă, Audi A3 Sportback se achită cu bine de absorbția denivelărilor și a altor nereguli ale asfaltului. Cu toate acestea, dacă alegeți un set de jante cu dimensiuni generoase, s-ar putea ca rularea să nu mai fie atât de confortabilă.

Pentru cei care vor sportivitate, funcția Sport modifică radical ținuta de drum. Direcția devine mai precisă, ruliul lipsește cu desăvârșire, iar aderența se păstrează chiar și atunci când suprafața de rulare este vălurită.

Vizibilitate

Audi a crescut în dimensiuni, dar anumite detalii s-au micșorat. Când vine vorba despre vizibilitate totul vine parcă din țara în care a naufragiat Gulliver.

Oglinzile laterale sunt mici, oglinda retrovizoare este mică, până și luneta este mică. E nevoie de o acomodare prealabilă cu mașina. Montantul A nu jenează prea mult la virajele de stânga, acesta având dimensiuni bine gândite.

Tehnologie

Simplist nu înseamnă neapărat și străin cu tehnologia. Audi A3 Sportback dovedește asta. La prima vedere totul se concentrează în jurul sistemului multimedia MMI, care vine cu un ecran generos, de înaltă claritate. Acesta răsare din bord la fiecare rotire a cheii în contact, cu o mișcare grațioasă, ce va face deliciul tuturor. Din păcate, sistemul MMI rămâne la fel de complicat și necesită o acomodare prealabilă cu multitudinea de funcții.

Sistemul audio este de o calitate excelentă, iar sistemul de stocare pe carduri SD permite crearea unei colecţii de muzică ce poate însoţi orice călătorie. Mai mult, Audi oferă informaţii despre condusul economic, afişând cât de mult influneţează consumul de carburant diverşii consumatori, ca de exemplu sistemul de climatizare.

Design

Design. Un capitol tabu pentru Audi, care este supus unui tir de critici din partea tuturor celor care vor să vadă o diferențiere mai clară între modele. În realitate, pe A3 nu ai cum să-l confunzi cu frații săi mai mari, însă e drept că aspectul frontal respectă aproape obsesiv de fidel liniile clasice din Ingolstadt.

Personal, deși l-am urât la prima vedere, am ajuns să-i diger mai bine liniile în realitate. Dacă îmi șterg din minte designul vechii generații și îmi imaginez că în gamă nu mai există A4, A5 și A6, A3 Sportback arată foarte bine. Iar LED-urile simpliste și grila supradimensionată ajută mult la individualizarea modelului.

Raportat la concurență, A3 nu este nici Făt-Frumos cum se erijează A-Klasse, dar nici rățușca cea urâtă, cum pare a fi tratat Seria 1. Este o mașină mediocru de frumoasă, căreia nu ai ce să-i reproșezi din punct de vedere estetic și tehnic.

Nu ne-a placut

  • Uniformizarea estetica
  • Pretul piperat
  • Oglinzile mici
Date tehnice - Audi A3 Sportback (2012-2016) 1.8 TFSI Attraction Sportback S tronic
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1798
Lungime mm
4292
Putere maxima CP (rpm)
180 (4500)
Latime mm
1765
Cuplu maxim Nm (rpm)
250 (1500)
Inaltime mm
1423
Viteza maxima km/h
222
Greutate kg
1410
Acceleratie 0-100 km/h s
7.3
Ampatament mm
2578
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
55
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
n/a
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Audi A3 Sportback (2012-2016)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (21)

  • Nu mi-as cumpara asa ceva. Mai repede ma tenteaza un A Class sau poate cine stie asteptam sa vedem ce scoate Infiniti. Se anunta ceva interesant.
    37 25
  • Batranu'
    In exterior,imi place masina,arata bine,dar in interior,hmmm,plansa de bord mi se pare prea simpla,si gurile de ventilatie rotunde mi se par nepotrivite.Depinde de gusturi.Ca "masina",ar trebui sa fie buna,la banii ei ar trebui sa fie fiabila,performante suficiente.Totusi in clasa ei,lider este clasa A.
    22 19
  • Simplu da, simplist insa anoni
    Buna incercare a autocar de a aborda criticile cititorilor lor cu privire la simplitatea designului audi

    insa majoritatea oamenilor nu pot face diferenta intre noul si vechiul A3
    sau in general intre audiuri

    daca cineva da bani pentru o masina premium, masina trebuie sa aiba un design care sa diferentieze macar fata de modelul precedent si/sau fata de masinile din concern - parere personala
    14 5
  • @Mafia
    Tu te auzi ce "vorbesti"?. Ca sa fie rival in contextul nostru, Infiniti ar trebuie sa scoata tot o compacta. Si sa pui cum spui tu V6 sau V8 pe o compacta in 2013 inseamna delir total, motorul mai greu ca masina (exagerat vorbind) . Bine, din ce am vazut ce scrii oricum nu prea ai treaba cu lumea auto, dar sa scrii aberatii de genul asta mi se pare cam mult.
    33 6
  • yoyo@ @Mafia
    Lasa-l ca si-a luat destula rusine saracul ...asa pe final vorbind aiurea despre aceleasi motorizari aspirate si de zeci mii de cmc aici: http://www.automarket.ro/test-drive/mitsubishi-outlander-22-di-d-50878.html
    10 2
  • Daca masinuta asta mai are si quattro atunci e mediocru de perfecta!
    15 24
  • DA @slVW-83, e mediocra ca postarea ta de perfecta ;) ....Acum iontoarce-te la sanatoriu ;)

    '' Anonimule '', argumente ontopiac ai si matale ? Dar probabil nu esti in stare de asa ceva, esti un spam.
    10 29
  • El nu stie sa se exprime, nu stie sa scrie corect, sta ascuns in spatele unui monitor, foloseste un peudonim "Mafia" (foarte inspirat) ... si nu e SPAM :)) A fost mult mai ontopic decat tine in 90% din aberatiile pe care le versi mereu p'aci "SMART".
    10 0
  • men@mafia
    Citeste-ti primul comentariu inainte de a "vorbi" ontopic! Sti semnificatia cuvantului?
    6 4
  • antonny
    as alege Lexus CT 200h 1.8 Business in locul as zisa "Frumoasa simplitate "
    14 18
  • rufusy
    Nimic despre tipul injectiei la acest motor? Nu cumva are injectie dubla?
    Si mai sunt cateva inovatii folosite in acest motor. Sa nu se creeze confuzia ca este vechiul 1.8...
    Automarket e cam ignorant la capitolul tehnologie.
    14 3
  • superba masina dar are cam mic cuplul pentru 180cp turbo
    9 13
  • amfetamin
    sa nu uitam de garantia incredibila de doar 2 ani la modelele audi si skoda de altfel,asta in conditiile in care si dacia are 3 ani!!! uitati-va pe site-ul audi daca nu ma credeti,ca sa beneficiezi de 5 ani garantie cum este de ex. in cazul Toyota,la audi trebuie sa scoti 1390 de euro din buzunar in plus!
    8 7
  • Ma lasi ! Cu ce-i mai prejos un 4matic sau x-drive? Scutiti-ne cu marketingul Volkswagen , pt ca niciun Audi R8 sau Lamborghini nu-i superior unui Nissan GT-R echipat cu ATTESA de exemplu... E doar un exemplu unde si-o iau in freza garantat cu toata aroganta lor...
    Mercedes-Benz a investit foarte mult in domeniu, iar noua generatie 4MATIC foloseste sisteme electronice perfect adaptate masinii.
    22 9
  • adevar graiesti suedezule
    la banii astia un V40 T4 auto-Powershift, echipare R-design face mai mult sens
    14 17
  • arata f bine interiorul. decat un maldar de butoane aruncate aiurea, gen opel sau ford...
    masina arata f bine. doar oamenii cu bun gust cumpara audi. vorbim de audi noi, nu de sh. ca sh-uri vezi la toti coloratii.
    15 12
  • Adrian
    Pacat ca grupul VAG nu a luat decizia sa fabrice un sportback sub sigla Porsche. Pretul probabil ar fi inceput de la 45-50 de mii si era un reper in aceasta clasa fiind clar cel mai bun. Asa A class,seria 1, A3 sunt cam la fel. Lexus CT probabil e mai rasarit.
    4 13
  • Nu mai poti citi linistit un articol auto fara sa apara toti idiotii cu Infinity si Lexus. Are articolul Infinity in titlu? NU! Mai taceti dracului.
    Toti astia care si-au luat asiatice se cred superiori celorlati care cumpara masini europene, zici ca ei au descoperit apa calda. A3 nu e nici pe departe regina frumusetii, dar zau ca n-am vazut nicio masina asiatica despre care sa zic: "da coae, as cumpara-o". Nici una! Unii chiar nu vor interioare de cacat si motoare duse-n 8000 de ture ca sa impinga cat de cat.
    Nu conduc masina din grupul VAG, nici beemveu si nici masina "pa dizal" pentru economie.
    20 11
  • incendiu
    Un Volvo a ars astazi pe Autostrada Soarelui.
    17 16
  • @ Automarket

    Spuneti despre Seria 1 ca este "ratusca cea urata", dar are cu doar 0,5 puncte mai putin la design decat acest A3. La fel si despre A-Klasse: are cu 0,5 mai mult, dat e "Fat-Frumos"...
    6 2
  • 2578 ampatament?!.... Ca la generatia veche de Golf?... Pai indiferent cat s-ar stradui pt amenjarea spatiului, nu o sa reuseasca, la acest ampatament... Pacat.
    In rest, motor de nota 10!
    7 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru